Idolul meu

33

—Tu ai organizat tot căcatul ăsta? l-am întrebat eu în coreeană, aruncându-i o privire şocată şi afectată.

Taehyung se făcu mai confortabil în pat, având grijă să nu preseze piciorul accidentat.

Dădu din umeri, de parcă totul decurse conform planului.

Palma mea se lipeşte de obrazul său, iar eu, abia după ce i-am observat privirea rănită şi îngheţată, am realizat ce făcusem.

Am început să clipesc rapid, holbându-mă la chipul său impasibil.

—Am crezut că era Claudiu! Credeam că sunt răpită din nou! Eşti tâmpit? De ce m-ai speriat în halul ăsta?

Mă mai ţintui câteva secunde cu privirea şi, oftând, mă prinse de braţ, trântindu-mă în pat, lângă el. Mă strânse în braţe, făcându-mă să mă sufoc, deşi nu aveam de gând să comentez. Era aşa bine să-i inspir mirosul îmbietor din nou, să-i simt căldura trupului din nou, să-l ştiu lângă mine din nou.

Dându-mi seama că nu puteam face asta, că nu mă despărţisem de el degeaba, mi-am lipit palmele de abdomenul lui, încercând să mă retrag din strânsoarea lui de fier.

—Ce încerci să faci? îmi şopti el în ureche, un fior strecurându-mi-se pe şira spinării.

—T-t-taehyung, nu ştiu ce cauţi aici, dar...

El începu să râdă, vibraţia pieptului lui făcându-mă să-mi închid ochii, încercând să imprim în minte sunetul râsului său armonios.

—Nu ştii ce caut aici? Tu m-ai sunat.

Nu ştiam dacă era serios sau doar mă tachina. Eu speram totuşi că nu venise doar din cauza unui apel la beţie.

M-am retras puţin, cât să-l pot privi în ochi.

—Ai venit doar pentru că te-am sunat? Tu eşti sănătos la cap?

El dădu din umeri iarăşi, de parcă era logic.

—Eşti prea drăguţă când vorbeşti în română, nu am putut rezista.

Mi-am căscat gura la el, nevenindu-mi să cred. M-am smuls din braţele sale şi am apucat cartea de engleză.

—Ieşi afară! Suntem despărţiţi! Nu trebuia să mă bagi în seamă!

I-am dat cu manualul în cap, iar el începu să râdă din nou, făcându-mă să explodez de nervi. De ce lua totul în glumă?

La un moment dat, mă smuci de mâna în care ţineam cartea, strângând-o atât de tare, încât nu aveam de ales decât să dau drumul manualului. El, profitând de situaţie, aruncă manualul pe jos, privindu-mă arzător şi, deodată, extrem de serios.

—Teoretic, eu am închiriat camera de hotel. Deci tu ar trebui să ieşi afară. Oh, dar ce putem face? Uşa e încuiată.

Îmi zâmbi batjocoritor, înclinându-şi puţin capul, lăsând câteva şuviţe roşcate răzleţe să îi atârne pe ochiul drept.

Mi-am închis ochii, încercând să mă liniştesc. Într-un fel era bine că eram prizonieră aici. Dacă aş fi scăpat, aş fi omorât-o pe Denisa imediat ce aş fi prins-o.

—Andreea.

Mi-am deschis ochii, însă aş fi preferat să nu fac asta. Expresia lui se schimbă, ceea ce însemna că abia acum discuţia devenea într-adevăr serioasă. M-am încruntat, simţind cum tristeţea emanată de el mă invada până în măduva oaselor.