Idolul meu

16

Dar momentul nu dură mult pentru că, aparent, Ae Cha ne urmărise. Oftatul ei dezgustat mă făcu să tresar şi să mă dezlipesc jenată de Taehyung, vrând să mă dau mai în spate, însă palma sa se presă de spatele meu, ţinându-mă la pieptul lui.

-Doreşti ceva? o întrebă Taehyung, iritat că ne întrerupse.

Nu credeam că Taehyung putea fi rece cu cineva la ce personalitate veselă şi prietenoasă avea.

Ae Cha doar îl privi lung, pentru prima oară de când o cunoscusem, ezitând. Nu ştia ce să facă. Fusese respinsă într-un mod destul de brutal, iar apoi, pe lângă respingere, îl găsi în braţele alteia.

Probabil şi eu dacă aş fi fost în locul ei aş fi devenit nesigură pe mine.

Îşi îndreptă ochii înspre faţa mea, aruncându-mi o privire ucigătoare.

-Pleacă de la petrecerea mea! Ai distrus-o! îmi urlă ea, făcându-mă să vreau să intru în pământ de ruşine că eu chiar venisem la o petrecere la care nu fusesem invitată într-un mod special.

-Bine. Plecăm. Vino, Andreea.

Taehyung mă prinse de braţ, trăgându-mă după el, ieşind de pe străduţa lăturalnică din spatele restaurantului. Ae Cha îl privi disperată, neferindu-se la el când spusese să plec. Dar el, fiind Taehyung, oricum auzea doar ce voia.

Trecem pe lângă Ae Cha, care îngheţă privindu-ne şocată şi înfuriată. Şi dezamăgită.

Ea chiar nu se aştepta ca Taehyung să mă placă. Nici eu, de altfel. Eram amândouă destul de şocate.

Ajungem pe trotuarul străzii din faţa restaurantului, iar Taehyung sună pe cineva, cerând o limuzină pe un ton enervat şi repezit în coreeană. Închide telefonul, iar eu mă foiesc jenată, neştiind cum să-i spun că mă strângea prea tare de braţ şi mă durea. Începusem să mă simt destul de incomfortabil în preajma lui, mai ales după sărut. Mă iertase atât de repede şi îmi promisese că o să mă ajute atât de uşor, încât totul părea un vis. Mă aşteptam să fie foarte furios. Să urle la mine. Să mă facă o trădătoare. Să nu vrea să mai vorbească cu mine.

Pot spune că eram extrem surprinsă că făcuse exact opusul.

Stăm în linişte câteva minute, eu privind asfaltul, deşi ştiam că ochii lui erau pe faţa mea. Dar pur şi simplu mă simţeam prea vinovată ca să-i pot privi expresia îngrijorată şi tandră. Mă făcea să par antagonistul, iar el era prinţul încântător pe calul alb.

Limuzina ajunsese în faţa noastră, iar Taehyung mă smuceşte de braţ, aruncându-mă înăuntru. Se aşază lângă mine, trântind portiera.

-Acasă, spuse el scurt şoferului, apăsând pe buton, iar geamul fumuriu se coborî, conferindu-ne intimitate.

-Cum adică acasă? îl întreb eu cu o voce chiţăită şi speriată. Nu mă duci şi pe mine la cămin?

Începuse să îmi fie frică de expresia lui sumbră care se accentua pe măsură ce secundele treceau.

-Nu. Trebuie să vorbim, îmi răspunsese el, neuitându-se la mine, pe un ton neutru care ascundea ceva ciudat în spate.

Îmi dorisem ca Taehyung să fie furios la mine, să urle la mine.

Nu poţi spune că zicala „Ai grijă ce îţi doreşti" nu era adevărată.

Încep să mă foiesc stânjenită de mâhnirea lui pe care şi-o ţinea în control.