În Căutarea Fericirii

13

Tot drumul până la cămin niciunul dintre noi nu scoate un sunet, iar tensiunea asta mă omoară psihic. Mă simt murdară și oricât de cald ar fi în mașină frigul nu vrea să mă lase în pace. De fiecare dată când încerc să închid ochii fața bărbatului brunet cu o barbă aspră îmi umbrește gândurile și îmi vine să plâng încontinuu, dar nu cred că mai am nici lacrimi. Am genunchii ridicați la piept și privesc în gol parbrizul, iar fața mă ustură din cauza lacrimilor care mi se usucă pe piele.

Hero conduce mult prea repede, având în vedere că nu e târziu și am putea atrage atenția poliției imediat și sincer ăsta ar fi ultimul lucru de care am avea nevoie acum. Pe mâini rănile îi sângerează încontinuu, iar picăturile de lichid roșu îmi murdăresc tapițeria însă nu am puterea să îi fac vreo observație; mai ales că datorită lui sunt acum aici și nu dezbrăcată zăcând pe vreo stradă uitată de lume. Hainele îi sunt ude din cauza zăpezii, iar maleta albă e acum pe jumătate roșie, dar mă îndoiesc de faptul că îi pasă câtuși de puțin de lucrul ăsta.

Toată scena mi se derulează la nesfârșit în minte și mă simt oarecum în siguranță aici, cu el, dar agresivitatea lui mă face să mă gândesc la ce fel de om e cu adevărat. Nu poți pur si simplu să te apuci să bați un om până îl lași inconștient, chiar și pe un nenorocit ca ăla. Totuși aleg să discut despre asta mai târziu atunci când îl văd că geme de durere din cauza rănilor.

Ajungem în parcare și mă trage după el pe scări, dar atunci când vreau să intru în camera mea mă smuncește și sunt forțată să îl urmez până la ușa camerei lui. N-am mai fost aici de când Zoey și-a bătut joc de mine la începutul anului și am un sentiment ciudat să fiu iar într-o poziție stupidă față de el, dar aleg să tac și să rămân în mijlocul camerei cât el aprinde lumina. Totul e aproape la fel, draperiile negre, paturile lipite și acoperite de așternuturi de aceeași culoare. Hainele aruncate în toate colțurile sunt și ele încă aici, dar acum biroul nu îi mai este plin cu poze ale dansatorilor și cu partituri. Locul lor e luat de schițe ale motoarelor, de desene ale caroseriilor de mașini și machete cu unele dintre cele mai celebre piste de curse din lume.

Îmi atrage atenția atunci când își aruncă geaca de piele într-un colț al camerei, apoi își scoate bluza dintr-o singură mișcare în timp ce se apropie de mine. Pete de sânge îi acoperă pielea albă, dar chiar și-așa pot să îi observ desenele care mă fascinează instant. Are pieptul aproape plin de diferite schițe care seamănă foarte bine cu cele din foile de pe birou, iar pe abdomen pot observa un mecanism destul de complicat, dar care arată superb. Își întinde mâna și îmi dă jos geaca pe care o aruncă lângă a lui, apoi îmi face semn să mă duc să mă spăl. Îl analizez și cobor cu privirea spre pumnii pe care îi ține încleștați și după ce închid ochii și inspir adânc îl iau de mână și îl trag după mine în baie. Îi fac semn să se așeze pe toaletă și iau trusa de prim ajutor, după care încep să îi dezinfectez articulațiile. Rănile îi sunt adânci și știu că dezinfectantul îi arde carnea, dar asta se întâmplă când aproape omori un om. A făcut-o pentru tine, proasto! Vocea din capul meu mă enervează, mai ales pentru că e vina mea că suntem în situația asta acum, dar are dreptate. Oricât aș spune că nu e în regulă să snopești în bătaie pe cineva, dacă nu era el eu nu aș fi scăpat de acolo.

Termin și strâng mizeria făcută apoi mă ridic să mă întorc în cameră, dar mâna îmi este prinsă strâns și mă crispez când senzația de frică pune stăpânire pe mine. Mă întorc brusc spre Hero, iar el mă privește rugător.

- Nu pleca, spune pe un ton jos, iar mie mi se topește sufletul instant.

- O să te aștept în camera ta.