În Căutarea Fericirii

41

Toată ziua am fost mai mult moartă decât vie având în vedere plimbarea mea nocturnă. Abia dacă îmi pot ține ochii deschiși în timpul ședinței, iar Derek și-a dat seama de asta de câteva ori atunci când mă lovea pe sub masă ca să se asigure că n-o să cad de pe scaun.

- Te simți bine? vocea familiară a prietenului meu se aude din spate atunci când mă îndrept spre birou.

- Da, doar că nu prea am dormit azi-noapte, mă plâng.

Conversația cu Derek mă mai animă și îmi recapăt puțin din forță cât să pot rezista până la sfârșitul programului. Reușește chiar să îmi smulgă și un zâmbet atunci când face mișto de discursul unui coleg din ședința de azi.

- Doamnă Riles? vocea ascuțită a secretarei mele ne întrerupe conversația.

- Hm?

Mă întorc veselă spre ea atunci când Derek răspunde unui mesaj.

- Aveți un oaspete în birou. Îmi pare rău că l-am lăsat să intre, dar părea hotărât să discute cu dumneavoastră.

- E în regulă, Casey. Ți-a spus măcar numele?

- Da, desigur. E.. Hero Pottery.

Numele lui îmi face zâmbetul să dispară și îl pot vedea pe Derek cum se încordează lângă mine.

- Te descurci singură cu el?

- Da, n-o să îmi facă nimic, stai liniștit.

Trag aer în piept atunci când sunt gata să apăs clanța și pășesc, în cele din urmă, în propriul birou mai stingheră ca niciodată.

- Bună, se întoarce spre mine.

Face câțiva pași ca să reducă distanța și mă sărută scut pe obraz, apoi face un pas în spate și îmi dă ocazia să mă așez în spatele biroului meu, parcă încercând să mă protejez de el.

- Ești în regulă? Mi-am făcut griji pentru tine, mă dojenește. Nu mi-ai răspuns la niciun mesaj.

- Da, îmi pare rău pentru asta, dar ieri am dormit cam toată ziua.

Face o pauză și mă simt oarecum prost pentru că omit partea în care m-am destăinuit în fața unui străin, dar îmi dau seama că nu mai suntem împreună și chiar dacă am fi fost, ăsta e un lucru minor pe lângă tot ce mi-a ascuns el atâta timp.

- Ești supărată pentru ieri?

Se așează pe canapea și mă privește dincolo de fiecare cuvânt pe care vreau să i-l spun.

- Am fost, dar acum nu mai pot face nimic. Pur și simplu nu știu cum să vă fac să vă înțelegeți, spun exasperată.

- Asta e imposibil.

- Și de ce, mă rog? întreb nemulțumită de reacția lui.

- Pentru că ambii vrem acelaști lucru. Pe tine. Și e imposibil să obținem amândoi atenția ta totală.

Rămân fără cuvinte preț de o secundă, apoi mă încrunt și trag aer în piept ca să pot vorbi, dar mă întrerupe imediat.

- Nu sunt prost și nici orb. L-am văzut cum se uită la tine și îmi dau seama când un om e îndrăgostit, deci nu te mai obosi să minți.

- Știi că nu puteți continua așa, nu? Toate certurile voastre mă termină psihic și n-am de gând să vă mai urmăresc cum vă bateți pe unde apucați. Să nu mai spun de biata Amber care e însărcinată și care a fost nevoită să vă țină piept.

Analizează fiecare cuvând auzit fără să ridice privirea spre mine acum și mă bucur căci pare să înțeleagă că n-am de gând să mai suport copilăriile lui.

- Lasă-mă să mă revanșez pentru asta, spune zâmbind în colțul gurii.

- Cum anume?

Se ridică și se apropie de birou, apoi se apleacă spre mine și îmi face cu ochiul.

- Tu doar spune da și eu mă ocup de restul.

Îl privesc puțin sceptică, dar cedez și zâmbesc atunci când mă sărută pe obraz înainte să plece.

Restul zilei mele trece la fel de greu ca până atunci, dacă nu chiar mai greu pentru că mă gândesc încontinuu la ce a vrut Hero să spună prin a-si lua revanșa. Mi-e puțin teamă chiar pentru că până acum de fiecare dată când am mai ales să încerc ceva cu el am sfârșit plângând sau fugind dintr-un loc.

Când ceasul indică ora cinci fix îmi apuc geanta și mă grăbesc spre ieșire. Sunt animată de curiozitate și totuși moartă de oboseală atunci când ajung acasă și îmi schimb hainele.

Unul din cele mai bune lucruri la Los Angeles e căldura permanentă. Aici nu trebuie să îmi fac griji că sunt prea îmbrăcată sau prea dezbrăcată, ceea ce mi-am dorit toată viața mea.

Trag pe mine o pereche de pantaloni scurți de blugi și un maiou roșu mulat, apoi îmi prind părul într-o coadă de cal și îmi încalț noii adidași înainte să mă privesc pentru ultima dată în oglindă. Mă răsucesc pe toate părțile și realizez cât de emoționată sunt de fapt atunci când îmi tremură mâinile în momentul în care citesc mesajul de la el. Arunc o ultimă privire în oglindă la tatuajul pe care cu greu îl pot analiza singură, apoi mă grăbesc spre curtea din față.

Un apus superb cu nuanțe de portocaliu completează imaginea fermecătoare a mașinii lui negre proaspăt spălate. Deschide portiera și se apropie de mine ireal de încet, dându-mi timp să îl analizez. Are o pereche de blugi negri ușor mulați, un tricou în aceeași culoare care îi încadrează trupul perfect și lasă la vedere tatuajele de pe mâini, iar papucii sunt identici cu ai mei. Zâmbește slab atunci când se apropie din ce în ce mai mult și îl observ cum înghite în sec atunci când mă analizează din cap până în picioare.

- Bună frumoaso, spune zâmbind și mă sărută scurt pe obraz.

Mă simt ca o adolescentă tipică în momentul ăsta. Sunt roșie ca focul în fața celui pentru care am dezvoltat atâtea sentimente contradictorii și, în sfârșit, mă pot bucura de o întâlnire normală.

Îmi deschide portiera atunci când mă apropii de mașină și mă amuz teribil pe seama lui tot drumul. Îmi dau seama că e la fel de agitat ca și mine și că nu vrea să facă vreo greșeală care să mă facă să fug iar de el.

- Deci unde mă duci? întreb atunci când vorbește despre orice altceva ca să îmi distragă atenția de la drum.

- E surpriză.

- Pe bune? Hai spune-mi, insist.

Își dă ochii peste cap și îmi întinde o eșarfă ca să mă leg la ochi, iar eu am o senzație stranie de deja-vu. Stau pe gânduri câteva momente, apoi expir zgomotos și mă leg la ochi fără a mai protesta căci oricum nu aș avea sorți de izbândă.

Nu mai durează mult până motorul mașinii se oprește, iar mie îmi bate inima atât de tare încât mi-e frică să nu o audă. Mâinile îmi tremură când simt briza care îmi adie prin păr, iar când Hero se pune în spatele meu și îmi dezleagă eșarfa răsuflarea mi se oprește.