În Căutarea Fericirii

39

Fiecare minut care trece și în care îi aud respirația și îi simt căldura mă fac să vreau să îl ating și să mă lipesc de el. Nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat, ce naiba am avut în cap și cum am putut să mă îndrăgostesc de el. Îl cunosc de jumătate de an, iar asta cumulat, și împreună am fost două săptămâni. Încerc să trasez toată perioada în care ne-am văzut sau când l-am avut în preajmă și îmi vine să râd căci în majoritatea timpului ne certam.

Îmi lipesc palmele de față și mi le duc în păr, ciufulindu-l și mai mult decât e deja, iar Hero mă urmărește atent. Mă privește pe furiș și zâmbește, iar eu mă gândesc la ce joc adolescentin e toată relația asta, dacă o pot numi așa. Îmi doresc să îi zâmbesc înapoi și să uit motivul supărării mele, dar nici măcar nu știu dacă se mai poate continua chestia asta.

- Încă mai ești supărată pe mine? mă întreabă cu glasul stins.

Mă încrunt și mă rog din suflet să nu fi spus cu voce tare tot ce mi-a trecut prin cap, însă atunci când vreau să vorbesc buzele crăpate și umflate îmi sângerează imediat, iar lichidul începe să îmi curgă pe bluză.

Mă uit repede în oglindă și apuc un șervețel ca să mă șterg, în timp ce Hero trage brusc de volan și oprește mașina aproape în mijlocul drumului.

- Vino aici.

Mă trage mai aproape și îmi ia șervețelul din mână ca să continue să preseze peste buzele mele. În loc de asta, aruncă bucata albă de material pe bancheta din spate și își trece degetele ușor peste carnea aspră, iar înainte să apuc să spun ceva, mă trage mai mult spre el și își lipește buzele de ale mele.

Îmi doresc să îl opresc și să îi spun că asta nu are cum să se repete iar, însă conștientul din mine e mult prea slab. Uit până și cum mă cheamă când mâna lui mă forțează să petrec spațiul dintre noi și mă așează în poala sa. Limba lui îmi mângâie ușor rănile, iar mâna care mi se plimbă pe șolduri îmi alină rănile din interior care se adâncesc de fiecare dată mai mult. Mă înghesui și mai mult în el, dar nu pare să fie deranjat, iar gustul metalic al sângelui se diminuează când ne oprim și ne lipim frunțile fără să ne privim.

- Nu trebuia să faci asta pentru mine, spune.

- Erai implicat în chestia asta doar pentru că trebuia să le dai informații despre mine. Poți face asta și fără să ai probleme cu legea, răspund și îmi îndrept spatele pentru a-l putea privi în ochi.

Nu e cea mai bună poziție pentru discuții la miezul nopții pe autostradă, dar măcar e întuneric, așa că cei din exterior nu pot vedea cum m-am urcat peste el.

- Nu ți-aș face rău niciodată, Theresa. Tot ce am făcut a fost ce am crezut că va fi mai bine pentru tine și n-o să mă opresc niciodată din a te proteja, vocea îi e stinsă și ochii i se plimbă pe fața mea în dorința de a-mi memora fiecare trăsătură. Chiar dacă tu nu mă mai vrei lângă tine.

Zâmbetul pe care mi-l aruncă e amar și în interiorul meu mii de fluturi se zbat să iasă la suprafață. Încerc să îmi adun gândurile ca să formulez o propoziție elocventă, însă eșuez lamentabil când tot ce scot pe gură e:

- Nu.

- Ce nu? mă întreabă încruntat.

Trag aer în piept și îmi aleg cuvintele cu grijă.

- Nu e adevărat ce ai spus. Nu vreau să pleci de lângă mine și mi-aș dori ca tot ce s-a întâmplat să fi fost altfel, dar nicio încercare a noastră de a fi împreună sau măcar de a ne înțelege a eșuat lamentabil. Chiar nu știu cum ar trebui să gestionez toate astea.