36

722 44 0
                                    

- Totul e gata de plecare, spune cald Amber, iar eu stau nemișcată privind pentru ultima dată în apartamentul meu.

Timpul petrecut aici a fost infim, dar chiar simt locul ăsta ''acasă''. Mi-aș fi dorit să mă pot bucura ceva mai mult de el însă nu regret faptul că nu am renunțat la plecarea în Los Angeles. Planurile erau deja făcute și mi s-ar fi părut nedrept să anulez totul doar pentru că eu am probleme în dragoste.

Pe Noah nu l-am văzut deloc în ultima săptămână. Ultima dată când mi-a vorbit a fost atunci când mi-a spus, în sfârșit, adevărul. Mă doare atât de mult absența lui, faptul că totul s-a terminat între noi înainte ca măcar să înceapă. Mi-e dor de el, de parfumul lui și de sunetul vocii sale groase când glumea pe seama mea, de tot ce era și eram cu el, însă tot ce mi-a spus.. nu pot să trec peste minciuna asta atât de ușor și i-am cerut timp. I-am cerut să îmi dea un răgaz înainte să îi vorbesc fără să simt că îl urăsc. De fapt nu îl urăsc pe el, ci faptul că m-a folosit drept răzbunare. Am crezut că am însemnat mai mult pentru el, dar se pare că nu am fost îndeajuns.

Pe de altă parte e Hero. Ieri a fost prima zi în care nu m-a mai sunat, în care nu a apărut la birou doar ca să fie dat afară de pază, prima zi în care am simțit în inima mea că s-a dat bătut. Nu pot să mint; mi-am dorit să încerce să mă caute, să își dorească să îmi explice, să îl văd că îi pasă cu adevărat. Am crezut că asta m-ar ajuta și m-ar face să mă gândesc la a-l ierta. Dar de fiecare dată când îl vedeam îmi aduceam aminte de Noah plângând pentru că i-a furat iubirea adolescentină. În fiecare zi m-am gândit la câte suflete rănește zilnic prin traficul de droguri pe care îl face și de asta n-am putut să îl ascult.

Ultima săptămâna a mea în Washington a fost petrecută în majoritate pe holurile din birou, unde știam că nu pot da peste niciunul dintre ei. Am mers la circuit zilnic, iar încercările lui Max de a-mi ridica moralul, deși puțin jalnice, m-au făcut să mai zâmbesc fugitiv. I-am lăsat mașina mea lui căci e singurul om care chiar cred că ar prețui-o, știind cât înseamnă pentru mine. Am ieșit cu Derek și Amber aproape zilnic, iar cu Harry vorbeam și de trei ori pe zi, fără să aduc în discuție problemele mele, desigur. Cu toate astea în fiecare seară când ajungeam acasă și rămâneam singură eram ca o fetiță neajutorată și pierdută. Pierdută fără ei.

Nu vreau să fiu pierdută. Nu vreau să fiu dependentă de viețile lor și de asta încă vreau să plec. E adevărat că plec undeva unde știu că există posibilitatea să dau peste Hero, însă șansele astea sunt aproape zero la cât de mare e L.A.-ul.

Închid ușa apartamentului în urma mea, iar drumul până la aeroport trece fără ca măcar să realizez. Mă așez în scaunul de la geamul avionului și îmi îndes căștile în urechi, iar când deschid ochii sunt deja trasă de mână spre ieșire. Temperatura de aici aproape că mă sufocă, iar când văd ciuful negru al lui Harry alerg în brațele sale și îl strâng cât pot de tare. Îi zâmbesc inocent când mă sărută pe obraji, apoi face cunoștință cu restul echipei de lângă mine.

Faptul că suntem zece oameni aici ne-a dat posibilitatea să închiriem temporar o casă în care să locuim toți până ne găsim fiecare un loc al nostru și, deși enervat de refuzurile mele vehemente, Harry pare destul de vesel când mă lasă să îmi despachetez lucrurile în noua mea cameră.

- Pot să intru? întreabă Derek atunci când își bagă capul în spațiul lăsat la vedere de ușa întredeschisă.

Îi fac semn să se așeze, iar eu pun ultimul tricou pe umerașul din dressing, apoi mă întind pe pat, lângă el.

- Ești bine? mă întreabă privindu-mă din cap până în picioare.

- Da.. cred.

- Crezi?

În Căutarea FericiriiDonde viven las historias. Descúbrelo ahora