Dragostea nu are limite

Capitolul 29

Codrin povestește:

Cleo se chinuie să i-a făina albă de sus iar eu am mâinile pline de aluat lipicios.
- Chestia asta este atât de lipicioasă!
- Gata, am reușit!
- Gata! Eu am terminat! Zic nervos și îmi scot mâinile din aluat apoi mă întorc brusc izbindu-mă de Cleo care vine rapid cu punga de făină.
În urma ciocnirii mele cu ea, făina din pungă ajunge peste tot.
Cleo mă privește și începe a râde din cauză că eram amândoi plini de făină. Cum râsul ei e molipsitor și situația era destul de amuzantă, râd și eu.
- Ar trebui să o faci mai des. Ai un zâmbet frumos. Îmi zice și se apropie pentru a mă ajuta să îmi scutur părul și hainele pline de făină.
- Ce dezastru! Mama ta o să mă omoare. Mă duc să i-au o mătură. Zice ea.
- Cleo? O prind de mână și o opresc din drum.
- Ce s-a întâmplat, Codrin? Se întoarce și mă privește cu ochii mari.
- Îți mulțumesc pentru astăzi. Nu știam că gătitul este atât de amuzant și îmi pare rău că am fost rău cu tine, știu că tot timpul ai vrut doar să mă ajuți.  Îi zic iar ea se apropie de mine și mă sărută apăsat.
Simt o emoție străină și o trag mai aproape de mine, ea își pune mâinile în jurul gâtului meu și își lipește corpul de al meu. Își coboară mâinile pe pieptul meu și îmi descheie fermoarul de la hanorac, sărutându-mă încontinuu. Eu o prind de mijloc și o urc pe masa din spatele ei și îmi fac loc depărtându-i picioarele.
Îi sărut gâtul iar ea trage de șiretul pantalonilor mei de trening încercând să îl dezlege.
Ceva se întâmplă și gândul îmi zboară la acea fată de care mi-a spus tata. Dacă ea chiar este iubita mea?
- Cleo! Cleo, stai! Nu pot face asta! Zic și mă îndepărtez de ea.
- Ce am făcut greșit? Îmi pare rău dacă am fost prea îndrăzneață. Uite o luăm încet. Bine? Îmi zice în timp ce se acoperă și se dă jos de pe masă.
- Trebuie să pleci, Cleo! Voi strânge eu aici.
- Nu! Codrin, îmi pare rău. Lasă-mă să rămân.

Amalia povestește:

Codrin m-a uitat. De asta el nu m-a căutat. Și-a găsit pe altcineva. Pe cineva normal. Pe cineva care nu îi face rău...
- El a trecut mai departe. Nu crezi că ar fi cazul să faci și tu la fel?  Îmi zice Claudia punând sare pe rană.
- Ai dreptate. Dar vreau să mi-o spună el, nu tu! Merit măcar o explicație!
Ușa de la intrare se deschide iar în ea apare Codrin și acea fată.
- Mamă, ce se întâmplă? Zice Codrin apoi mă privește fix fără nici o reacție.
- C-Codrin? Zic printre lacrimi. Ridicându-mă de jos.
- Mamă? Cine este ea?  Și de unde mă cunoaște? Își întreabă acesta, mama.
- Cine sunt eu? Cine sunt eu? Atât de repede m-ai uitat? Zic și mă reped spre ei.
- Scumpule, nu e nimeni. E doar un pacient de la spitalul de psihiatrie. Îți dai seama după tăieturile și bandajele din jurul antebrațelor.
- CE? NU! STAI! LASĂ-MĂ! Simt cum două brațe puternice îmi prind mâinile și mă trag înapoi.
- Stai! Cred că te cunosc... Strigă Codrin.
- Sunt AM-M...Gura îmi este acoperită de o bucată de material umed, în timp ce mă zbat în brațele lui Paul ca să scap.
- Hei, Stai! Las-o în pace! Strigă Codrin vrând să vină spre noi dar o lovitură în cap îl face să cadă inconștient la pământ.
Nu reușesc să scot decât un țipăt înfundat. Întind mâna dar mă simt atât de slăbită încât adorm.

Claudia povestește:

- Nu pot să cred că m-ai pus să fac așa ceva! Îmi zice Cleo speriată scăpând vaza din mână.
- Mișcă-te și ajută-mă să îl luăm de aici până nu îl vede cineva! Zic nervoasă.
- Nu mai înțeleg nimic. El nu trebuia să fie rănit. Îmi zice Cleo după ce îl așezăm pe pat.
- A fost o schimbare neașteptată de plan. Fii atentă, el se va trezi în curând. Trebuie să îl convingi cu orice preț că a fost doar un vis.
- Doar un vis? Eram la bucătărie! Cum îi voi spune că a adormit? Mă întreabă Cleo nedumerită.
- Îl vei face să creadă că ați dormit împreună. De la sărutul din bucătărie ați ajuns în pat. Dezbracă-te iar de el mă ocup eu!
- Nu! Nu pot să fac asta! Zice Cleo privindu-mă ciudat.
-  Ba poți și o vei face! Îl iubești da? Vrei o viață lângă el? Vrei să nu îți lipsească nimic? Atunci vei minți și  vei face cum îți spun eu! Zic iar aceasta mă aprobă ușor din cap în timp ce se dezbracă și se bagă lângă Codrin în pat.
Ies ușor și închid ușa la cameră.
- Bun. Acum trebuie să mă ocup de...
Scufundată în gânduri nici nu observ silueta din dreptul scărilor.
- Victor...!?! Zic și rămân înțepenită.