Dragostea nu are limite

Capitolul 28

James povestește :

Astăzi pleacă. Se duce la el! Simt că mă sufoc...
O bătaie în ușă mă face să tresar.
- James? Îi aud vocea din spatele ușii.
- Doar pleacă! Strig la ea.
- Mulțumesc că mă lași să plec, James... O aud șoptind.
În liniștea holului, doar pașii ei grăbiți se mai aud iar în cele din urmă, ușa pe care o închide ușor.
Mă ridic de pe fotoliu și merg rapid la fereastră privind-o pentru ultima dată, cum urcă în mașină.
- Domnule? Aud vocea lui Ștefan, care tocmai aflase de plecarea Amaliei.
- Intră, Ștefan...
Acesta intră și mă privește nedumerit .
- A plecat... Am lăsat-o să plece... Zic și încerc să îmi stăpânesc dorința de a fugi după ea.
- Domnule, dar o iubiți! Poate dacă îi spuneați ce simțiți pentru ea, lucrurile stăteau altfel. Îmi zice Ștefan încercând să mă consoleze.
- Chiar crezi asta? Eu nu! Tu știi câte i-am făcut acestei fete?
- Domnule, tot ce i-ați făcut a fost din cauza tatălui tău.V-ați  gândit măcar o dată să îi  spuneți tot? Motivul pentru care ați procedat astfel? Îmi zice Ștefan.
- EA NU MĂ IUBEȘTE, ȘTEFAN! ÎL IUBEȘTE PE ... El... Ea, nu ar putea să iubească niciodată o persoană atât de rea. Ca mine! Tu nu înțelegi!?! Zic și merg spre dulapul unde am sticla cu bourbon, îmi i-au un pahar și îmi torn puțin. Duc paharul la gură și nici nu apuc să simt atingerea băuturii, că aud motorul mașinii cum pleacă. Arunc paharul în perete și ies pe ușă valvârtej.
- JAMES... !
Ies pe ușa casei, dar e prea târziu. Mașina plecase lăsând în urmă un nor de praf și pe mine, un bărbat în toată firea, îndrăgostit de o puștoaică care prin simplitatea ei m-a făcut să o iubesc nebunește.

Amalia povestește:

Stau pe bancheta din spate și nu îmi pot stăpâni emoțiile. Codrin trăiește! Nu îmi vine să cred. De-abia aștept să îl strâng în brațe, să îi spun că îl iubesc și cât de mult mi-a lipsit. Vom fi din nou împreună iar de data aceasta nu voi mai pleca. Gândul îmi zboară din nou la James.  Mă bucur că am plecat de acolo deși nu înțeleg de ce mi-a dat voie să plec. James e rău, foarte rău, dar ceva s-a schimbat, el s-a schimbat...

Codrin povestește:

M-am trezit destul de dimineață astăzi. Am avut niște vise tare ciudate. Am visat că cineva mă striga, era o voce de fată care plângea. Apoi am visat că pluteam cu patul. Ce nebunie! Privesc ceasul care arăta ora 08:00. Ar trebui să mă trezesc și să cobor la bucătărie, am nevoie de o cafea tare.
Îmi fac un duș și mă îmbrac cu o pereche de pantaloni de trening negri, un tricoul alb simplu și hanoracul din aceeași stil și culoare ca și pantalonii, pe care îl închei în timp ce cobor scările spre bucătărie.
Era liniște în bucătărie, dar cafeaua era făcută, probabil tata a plecat deja la birou.
- Bună dimineața, rază de soare!  Văd că ești foarte matinal în dimineața aceasta. O aud pe mama. Cleo trebuie să sosească imediat.
- Mamă... Exact în acel moment se aude o bătaie în ușă iar mama se grăbește spre ea.
- Bună dimineața, doamnă, Claudia. O aud pe Cleo zicând.
- Bună, scumpo.  Hai intră repede, te rog.  Ce vreme oribilă. Zice mama și o poftește în casă pe aceasta, care își închise umbrela udă.
- Bună dimineața, Codrin. Îmi zice aceasta după ce mă observă.
- Bună, Cleo. Îi răspuns scurt. În timp ce îmi i-au ceașca de cafea și mă așez pe canapeaua roșie.
- O-hh, scuză-l te rog. E c-am morocănos în dimineața aceasta.
- Nu ai dormit bine? Mă întreabă și se așează lângă mine pe canapea.
- Nu prea. De fapt am avut niște vise ciudate. În unul pluteam cu patul...
- Și ce planuri aveți pentru astăzi, porumbeilor? Mă întrerupe mama.
- Păi, m-am gândit să petrecem ziua în casă, să preparăm ceva dulce. Ce părere ai, Codrin? Îmi zice și zâmbește ștrengărește.
- Mda. Cum zici tu. Zic în timp ce îmi plimb degetul pe marginea cănii de cafea.
- Nu îți fă griji. Îi va face plăcere. Codrin, pot vorbi cu tine? Îmi spune mama în timp ce îmi face semn.
- Desigur.
Mă ridic și merg spre holul din apropiere unde mă aștepta mama.
- Codrin, încearcă să te ajute! Îmi spune mama.
- Să mă ajute? Mamă, nu îmi aduc aminte prea multe , dar sigur nu îmi plăcea să stau în bucătărie să mă joc cu făina.
- Codrin, te rog!
- Mhmmm, bine. Dar e prima și ultima dată.  Zic și intru din nou în bucătărie.
- Bine, dragilor. Eu vă las, am ceva de rezolvat. Să nu vă îndulciți prea tare. Zice și zâmbește iar eu o urmăresc până iese pe ușă.
- Îmi pare rău dar uneori e imposibilă. Îi zic lui Cleo. Deci ce vrei să facem astăzi?
- Ne vom îndulci! Zice și zâmbește din nou molipsitor.

Amalia povestește:

- Mai avem puțin și ajungem. Mă anunță în sfârșit Paul.
Simt că inima îmi iese din piept la cât de tare bate.
După 10 minute Paul oprește mașina și mă anunță că am ajuns. Coboară și îmi deschide portiera. Cobor și privesc casa imensă din fața mea. Era atât de frumoasă cu tufișuri de trandafiri roșii și un mic gărduleț alb.
Mă apropii de ușă și ridic mâna pentru a bate dar o voce cunoscută mă face să îngheț pe loc.
- Amalia, ce surpriză!
- Tu!?! Îmi întorc privirea și o văd pe persoana care a fost întotdeauna împotriva mea și a lui Codrin.
- Ce cauți aici, Amalia? Nu îți ajunge cât rău i-ai făcut fiului meu? Îmi zice Claudia.
- Rău? Întotdeauna i-am vrut binele lui Codrin. Spre deosebire de tine! Codrin mă iubește și eu la fel. Nu te poți băga între noi.
- Se pare că el nu simte la fel. Zice și îmi face semn să privesc spre fereastră.
- Ce vrei să zici cu asta? Mă apropii rapid de fereastră și privesc. Simt cum inima mi se face bucăți iar lacrimile își fac apariția. Rămân fără aer și încep să tremur din cauza imaginii  din fața mea. Îmi pun mâna la gură și încep să plâng  căzând în genunchi.
- Nu se poate. Nu e adevărat... El nu ar face așa ceva... Zic printre lacrimi.
E al meu...