Dragostea nu are limite

Capitolul 7

Domnul Derek povestește:

O privesc pe noua mea achiziție pe care mi-au adus-o băieții, cum stă în genunchi în fața mea neștiind ce are de făcut. E tăcută și speriată la vederea mea gol. Nu am mai avut până acum astfel de fete, cele mai multe o făceau atât de prost dar o făceau.
- Iți place ce vezi? Vei vedea multe din astea. Zic eu sperând că va avea vre-o reacție.
- Nu sunt ceea ce crezi tu și nici nu voi deveni o curvă pentru satisfacția ta! Mai bine mor decât să ajung jucăria tuturor de pe aici!
O privesc puțin iar ea lasă din nou capul jos.
- Chiar crezi că te-am adus aici să îți spui părerea? Ești un nimic pe care nu îl vrea nimeni. Îi ridic capul ținând-o de bărbie ca să mă privească în ochi în timp ce îi spun toate astea.
Vreau să o doară! zic în sinea mea apoi mă îmbrac.
Sper că mămica ta scumpă se bucură acum că a scăpat de tine. Aaa dar stai e MOARTĂ! Oricum era un nimeni exact ca și tine!
Mă cuprinde panica când văd că patul care acum o secundă era la locul lui, stătea acum suspendat în aer iar Amalia stătea în toată splendoarea ei goală în fața mea. Pe chipul ei plin de lacrimi se citea ură și răutate. M-a ațintit cu privirea și ca prin magie patul trece val vârtej pe lângă ea direct în mine.
Mă trezesc printre rămășițele patului și îl aud pe Paul vorbind.
-P...Paul! îl strig iar acesta își îndreaptă privirea spre mine.
-Șefu'? Cum ai ajuns in halul ăsta? Să nu îmi zici că fetișoara asta te-a bătut cu patul. zicând asta îl bufnește râsul.
- Îndrăznești să râzi de mine? Ajută-mă să mă ridic și lasă glumele.
În timp ce mă ridic o găsesc cu privirea și mă îndrept direct spre ea vrând să o i-au la întrebări, dar sunt oprit de mâna puternică a lui Paul care mă ține pe loc.
- Nu am terminat cu tine!
- Avem lucruri mai importante ca ăsta acum șefu'. Cineva v-a fotografiat în timp ce erați în cameră cu fata.
- CE??? La dracu' cu totul. Mă voi ocupa personal de el. Iar cu tine nu am terminat! Revin imediat drăguță!

Amalia povestește:

Rămân singură și realizez ce tocmai am făcut. Nu mai stau pe gânduri mă îmbrac cu ce a mai rămas din hainele mele și mă duc din nou la fereastră și trag în disperare de scândurile care spre bucuria mea cedează. Mă asigur că nu e nimeni prin preajmă și sar.
Spre norocul meu cad într-un container cu saci menajeri. Ies din el și o i-au la fugă unde văd cu ochii, nici nu conta în ce parte, cât mai departe.
Simt cum mă lasă piciorul stâng și mă prăbușesc exact în brațele lui Codrin???
- Te-am prins! Doamne nici nu știi de când te caut.
- Codrin? Ce cauți aici?
Parcă visez când îl văd pe Codrin că mă urcă repede în mașină.
- Amalia! Piciorul tău! Îmi zice panicat.
Îmi privesc piciorul stâng care sângera destul de tare. De speriată ce eram nu am simțit când m-am lovit.
- Trebuie să te duc la un spital. Pierzi foarte mult sânge.
- Nuuu! Te rog nu mă duce la spital. Dacă ne vor găsi!
- Ce Dumnezeu ți-au făcut oamenii ăia? Și cum ești îmbrăcată, parcă te pregăteau pentru...
Îi răspund la întrebare doar lăsând capul în jos. Nu îi puteam spune ce s-a întâmplat acolo. Mai ales despre secretul meu...