Dragostea nu are limite

Capitolul 9

Codrin povestește:

Amalia a adormit. Draga de ea. Cine știe prin ce a trecut. Aproape am ajuns la cabană. Nu o puteam duce la spital, dar trebuie să văd ce are la picior. Sper să nu fie nimic grav.
Cabana arată neschimbată. Pereții roșiatici făcuți din trunchiuri de copaci iar ferestrele înrămate cu rămurele de scorțișoară. În rest era o cabană ca oricare alta.
Voi încerca să o iau ușor în brațe fără să o trezesc. E atât de frumoasă. E ceva la ea care mă face să mă pierd în prezența ei. Trebuie să o cunosc mai bine.
O i-au ușor în brațe și simt cum își pune mâinile în jurul gâtului meu pentru a se apropia de mine. Se cuibărește la pieptul meu și simt ceva ce nu am mai simțit niciodată. Acel sentiment de care vorbesc toți. Simt... că o vreau.
Dar nu în sensul acela.
Gândurile îmi sunt alungate în momentul când realizez că sunt în fața ușii iar ea mă strânge și mai tare în brațele ei mici. Zâmbesc, apoi deschid ușa și o închid repede în urma mea și mă îndrept ușor spre canapea.
Încerc să o așez ușor pe canapeaua din living așa încât să nu o trezesc, și mă grăbesc să trag jaluzelele la ferestre privind afară.
- Codrin? Unde mă aflu?
O aud pe Amalia cum mă strigă speriată.
- Hei, e totul bine. Sunt aici.
- Unde mă aflu?
- Suntem la una din cabanele familiei mele. Nu n-e va găsi nimeni aici. Acum hai sa ne uităm la piciorul tău. Mă duc în baie să aduc trusa de prim-ajutor.

Amalia povestește:

Îl privesc pe Codrin care e în genunchi în fața mea încercând să îmi curețe rana care începuse să sângereze din nou.
- Ai ceva aici care face rana să sângereze încontinuu. Zise Codrin încercând cu o pensetă să scoată lucrul care era în piciorul meu. Cred că e doar o bucățică de lemn.
- Te rog cu grijă, doare îngrozitor! Gata ai reușit să o scoți? Codrin? Codrin? Privesc spre el dar acesta a rămas încremenit la vederea lucrului care l-a scos din picior.
- E un glonț Amalia. Ai fost împușcată!
- Ooo nu. M-au văzut când am fugit. De asta am căzut. Asta înseamnă că te-au văzut și pe tine .
Trebuie să plec. Nu trebuia să te implic în lucrurile astea. Nu trebuia să vii!
Mă ridic de pe canapea și vreau să mă îndrept spre ușă dar simt cum mă prinde de mână și mă trage spre el. Uite așa stăteam noi doi în mijlocul livingului.
Atât de apropiați încât îi simțeam respirația pe buzele mele, parfumul lui, avea un miros specific, nu foarte tare dar destul de pătrunzător iar ochii lui căprui, nu îi scapa din privire pe ai mei.
Totul la el era perfect. El era perfect. Iar eu? Doar o săracă, ciudată cu niște puteri inexplicabile, de care dacă el ar afla s-ar speria și m-ar judeca ca ceilalți. Sau mai rău...
Sunt trezită la realitate de mâna lui care mă mângâie pe obraz.
- Știi nu poți fi tot timpul în jurul meu să mă protejezi. Ai o iubită, prieteni și o familie care te iubește și probabil la ora asta își fac griji că nu știu pe unde ești.
- Crezi că de ei îmi pasă acum? Tu știi cât te-am căutat? Câte griji mi-am făcut? Tu ești aici cu mine și e tot ce contează. Vorbele lui mă lasă fără cuvinte. Dar totuși...
- De ce? De ce îți pasă? Am fost menajera ta Codrin, nu mi-ai vorbit mai deloc.
- Doar stai liniștită. Bine?
Îl urmăresc cu privirea cum îmi bandajează rana cu multă atenție. De ce îi pasă așa mult de mine? De când ne cunoaștem, nu am schimbat decât doar câteva cuvinte. Codrin termină de bandajat si mă privește cum strângeam în brațe o pernă și plângeam fără să mă audă el.
- Gata. Încă te doare? Îmi pare rău dacă am strâns prea tare...
- Nu, stai liniștit bandajul e bun. Doar...
- Hei, totul va fi bine. Vino aici.
Se așează lângă mine pe canapea și mă i-a în brațe. Sar ca arsă în picioare de pe canapea dar cad jos din cauza piciorului care îmi amorțise. Las capul în jos și zic ceea ce gândesc cu voce tare.
- Nu va fi bine înțelegi? Acei oameni ne vor găsi, ne vor ucide sau mai rău. A vrut să îmi vând corpul pentru bani unor necunoscuți, să își satisfacă plăcerile, ba chiar el a vrut să își facă plăcerile...
- Care el? Mă întrerupe Codrin.
- Domnul Derek! Șeful lor. El m-a pus să mă îmbrac exact cum mă vezi și a încercat să mă facă să îl satisfac in cel mai dezgustător mod. Spun acestea printre lacrimi, și mă opresc brusc.
Dar acum va fi mai rău, l-am rănit de asta am reușit să scap. Deci nu va fi bine Codrin, mă înțelegi? Nu va fi bine. Și totul din cauza mea. Numai a mea. Nu mă mai pot abține și încep să plâng.
În momentul acela canapeaua pe care stătea Codrin se ridică ușor în aer apoi se izbește de podea.
Ridic capul din pământ la auzul zgomotului făcut de canapea și îl văd cum se ridică rapid și mă privește uimit.
- Doamne prin câte ai trecut. Îmi pare rău. Nu voi mai permite nimănui să te atingă.
Spunând acestea se apropie de mine și îmi șterge lacrimile, simțindu-i din nou parfumul lui îmbietor.
- Știi? Ești diferită de celelalte. Voi avea grijă de tine. Trebuie doar să ai încredere în mine. Ce ar fi dacă îți pregătesc o baie fierbinte și ceva bun de mâncat? Orice vrei tu.
- Este ciudat totul. Acum vrei să îmi gătești?
- Doar relaxează-te. Hai să ne bucurăm de puțină liniște. Știu că e un haos totul. Dar o vom scoate noi la capăt. Ai puțină încredere în mine atât îți cer. Bine?
- Bine atunci. Se pare că nu am de ales. Te rog doar, nu mă dezamăgi și tu!