Dragostea nu are limite

Capitolul 10

Codrin povestește:

    Trebuie să caut ceva de îmbrăcat pentru ea. Poate mama a lăsat ceva haine pe aici. Hei îmi amintesc această rochie. Cred că îi va plăcea. Nu este foarte lungă dar nici prea scurtă și e roșie, da e o rochie drăguță. 
    O voi lăsa aici pe patul din camera mea pentru că aici va dormi. În curând va ieși din baie așa că fug să pregătesc masa și să mă asigur că mâncarea e gustoasă. Sper că îi va plăcea.
    Când să ies din cameră dau nas în nas cu Amalia.
    Avea părul ud și purta doar prosopul de baie. Când mă vede se oprește brusc și strânge prosopul încercând să își acopere pielea albă.
    Eu rămân încremenit de frumusețea ei și nu pot scoate un cuvânt.  E atât de perfectă, de frumoasă, de unică, de ... simplă. Iar eu sunt doar un băiat de bani gata, pe care toți îl plac doar pentru banii lui. Ce ar putea vedea ea la mine? Ea nu e interesată de bani.
    Pot doar să o sorb din priviri și simt cum mă cuprind niște emoții și cum mi se face un nod în gât. Sunt înnebunit după ea. De când am văzut-o prima dată doar la ea mă gândesc. Cred că o iubesc. Da o iubesc! Chiar o iubesc.                  
    Îmi vine să o i-au în brațe și să o sărut non-stop, să îi spun tot ce simt pentru ea. Poate și ea simte la fel. Dar dacă nu?
- Ești bine? mă întreabă Amalia, dar eu eram încă în transă. Codrin?!?
- DA! O uite ți-a căzut bandajul. Trebuie să îl înlocuim. Merg la bucătărie să aduc trusa.
    În timp ce i-au trusa din bucătărie, îmi amintesc că am lăsat pe foc sosul, așa că las trusa și repede sting focul exact în momentul în care acesta era să de-a în foc.
- Mmm ceva miroase delicios. O aud pe Amalia din spatele meu. Mă întorc și văd că e îmbrăcată cu rochia mamei. Îți place? Am găsit-o pe pat. Sper că e în regulă că am luat-o.
- Ești foarte frumoasă... cu rochia am vrut să zic, cu rochia îți stă foarte frumos. Zic repede. E a mamei mele. E o rochie specială. Mama a purtat acea rochie în ziua în care tatăl meu a cerut-o de soție. Dar acum cred că nu mai înseamnă nimic pentru ea. Ea nu îl m-ai iubește pe tata. În ultima vreme s-a schimbat foarte mult. A devenit foarte rece cu noi. Cred că va pune capăt relației cu tata. Dar asta îi privește pe ei. Știu doar că tata va fi distrus. Privesc spre pastele care sunt puțin prea făcute. Sper că îți plac pastele doar asta am putut găsi.
- Da, este în regulă, nu sunt pretențioasă. Lasă-mă să te ajut. Îmi pare rău pentru părinții tăi Codrin.
  Îmi zice asta în timp ce verifică pastele.
- M-aș putea obișnui cu asta. Noi doi , în bucătărie.
- Cred că și eu. Dar nu pentru mult timp. După ce se va termina tot haosul , totul va reveni la normal și tu te vei întoarce la viața ta de dinainte.
- Adică...
- Ai terminat acolo? Eu sunt gata, vino cu sosul și am terminat.
- Da, da imediat.
   Ce vrea să zică ,,la normal''? Ea crede că o voi ajuta să scape de nenorociții ăia și după îmi voi vedea de viața mea?
   Ne așezăm la masă și o văd cum se înfruptă din paste. E frumoasă în orice lucru pe care îl face.
- Sunt delicioase. Nu știam că știi să gătești.
- Da, mă pasionează gastronomia. Dar tu? Ți-e ce îți place să faci?
- Nu știu, probabil mi-ar plăcea multe lucruri. Dar cel mai mult îmi place să...
- Să ce? Hai zi.
- Nu! Ți se va părea o prostie.
- Haide.
- Bine. Mi-ar fi plăcut să plec departe de locul acesta. Să văd lumea. Să îmi gasesc un loc numai al meu. Aș vrea să găsesc pe cineva care mă poate înțelege, îmi poate înțelege ... și cel mai frumos lucru aș vrea să am un copil căruia să îi dăruiesc tot ce e mai bun, de care eu nu am avut parte.
   Eu sunt... zic doar pentru mine deși mi-ar fi plăcut să îi fi spus și ei asta. Oare de ce imi este așa greu să îi spun tot ce simt pentru ea?
   Terminăm de mâncat iar Amalia strânge masa.
- Eu mă voi duce să dorm. Este târziu.
- Desigur. Eu voi sta de pază. Daca ai nevoie de ceva ma găsești aici.
   Amalia se apropie de mine și mă sărută pe obraz.
- Iți mulțumesc Codrin, îți mulțumesc pentru tot. Noapte bună.
- Noapte bună, Amalia.
O privesc cum urcă scările spre cameră și închide ușa. Mă așez la masă și îmi las capul pe aceasta. Ce zi a mai fost astăzi și știu că asta nu e nimic prin câte vor mai urma. Știu că va fi ca un război dar orice ar fi nu voi renunța la ea.