Dragostea nu are limite

Capitolul 22

Victor povestește :

- Domnule Rox vă rog, liniștiți-vă! 
- Cum? Cum aș putea să fac asta? Tu te auzi? Îi zic doctorului aproape luându-l la bătaie.
- Domnule Rox, îmi pare rău. Din cauza loviturii la cap, fiul dumneavoastră suferă de amnezie traumatică pe termen scurt sau lung.
La gândul că fiul meu nu mă mai recunoaște, doare, trebuie să găsesc o soluție să îl fac să își reamintească absolut tot. E doar un copil, nu poate pierde amintiri prețioase. Ele sunt cele care te fac să exiști. 
- Ce propuneți să facem domnule doctor? Cum îl putem ajuta să își amintească totul?
- În primul rând trebuie să faceți să aibă încredere în voi, deoarece sunteți străini pentru el. Încercați să îi aduceți lucruri la care ține foarte mult, un loc preferat, chiar și o persoană poate face ca memoria să îi revină.
- Este un loc preferat unde îi plăcea să meargă mai mereu și o fată tare dulce, mama ei era menajeră la noi acasă. Lui Codrin îi plăcea mult de ea.
- Atunci totul e ca și rezolvat. Zice doctorul.
- Dar nu știu ce s-a întâmplat dar am auzit că a dispărut iar Codrin o căuta. Îmi amintesc că a fugit de acasă odată pentru ea. Continui eu.
Zâmbesc inconștient și o privesc pe Claudia, amintindu-mi câte nebunii făceam împreună și de câte ori fugeam de acasă doar ca să o văd. De aceea nu l-am judecat niciodată pe fiul meu pentru toate nebuniile pe care le face el acum la rândul lui, îmi amintește de mine.

Codrin povestește :

M-am trezit acum câteva minute într-un pat din spital. Nu am idee cum am ajuns aici. Mai devreme au fost niște persoane aici, cel cu halat alb e doctorul dar ceilalți doi au zis că sunt părinții mei. Nu îmi amintesc mai nimic. Încerc să mă ridic dar abdomenul mă doare atât de tare încât mă face să stau întins din nou. Oare ce s-a întâmplat cu mine? Gândurile îmi sunt alungate de o persoană care intră pe ușă.
- Bună, cum te simți astăzi? Îmi zice aceasta și se apropie de patul meu.
- Bună, ești vre-o rudă de a mea? Îi zic în timp ce aceasta îmi verifică lichidul incolor de deasupra mea.
-Hmm, nu, sunt asistenta. Am avut grijă de tine cât ai fost în comă. Îmi zice zâmbind.
- Cât am fost în comă? 
- Nu prea mult, dar ai avut nevoie de îngrijiri. Deci, cum te simți astăzi?
- Păi de unde să încep? Nu am habar cum am ajuns în spital, nu știu cine sunt acele persoane care erau aici mai devreme, nu îmi aduc aminte nimic dinainte de toate astea și cel mai aiurea e că nu îmi aduc aminte nici cine sunt eu. Deci cum ți se pare că mă simt? 
- Hmm, destul de aiurea. Aici pe foile tale scrie că te numesti Codrin Rox și ai 26 de ani.
- Deci mă numesc Codrin. Tu cum te numești?
- Eu sunt Cleo, încântată. Îmi zice zâmbind.
- Cleo, câți ani ai ?
- Nu ești prea bolnav să pui atâtea întrebări?
- Tu nu ești prea tânără să lucrezi ca asistentă?
- Tânără la 24 de ani ? Simt că m-i s-a dus jumătate din viață de când lucrez aici. Dar îmi place ce fac.
- Ha, te-ai dat de gol!  Ce? Tu și așa știi mai multe despre mine. Îi zic în timp ce se preface supărată.
- Hei, îmi place de tine. Ești de treabă. 
Conversația n-e este întreruptă de acel doctor și cele două persoane, adică părinții mei.
- Buna ziua din nou Codrin, cum te simți? Mă întreabă doctorul.
- Bine, tocmai am aflat cum mă numesc și câți ani am. Mulțumită ei. Îi zic privind-o pe Cleo.
- Da, e o fată grozavă și o asistentă foarte bună. Deci, ce îmi poți spune despre starea lui, Cleo?
- Se recuperează repede, domnule doctor. E pregătit să se hrănească și să se hidrateze singur. Rănile se vindecă bine. Nivelul de oxigen din sânge e perfect. Va fi nevoie să fie ținut sub observație atunci când va încerca să meargă deoarece picioarele îi sunt amorțite. Apoi pot spune că poate pleca acasă.
- Pot pleca acasă? Astăzi? Îmi pare rău Cleo că te-am întrerupt. Zic dându-mi seama că în graba mea m-am băgat peste raportul ei.
- E în regulă, Codrin. Ne bucurăm că ești în regulă. Tot ce trebuie să facem acum, este să îți aducem înapoi amintirile. Sunt sigur că  sunt anumite lucruri și persoane care nu ai vrea să rămână în uitare. Îmi zice doctorul zâmbind.
- Atunci eu îl voi pregăti de plecare. Zice Cleo apoi vrea să se apuce să îmi scoată branula.
- De fapt, Cleo, că tot ai avut grijă de Codrin în tot acest timp, de regulă, ar fi bine dacă l-ai ține sub observație, chiar tu pentru o perioadă după ce pleacă acasă, să ții evidența la cum decurg lucrurile.
- Nu cred că este nevoie, domnule doctor... Zice Cleo.
- Cred că este o idee foarte bună. Nu e așa dragul meu? O aud pe mama zicând.
- Da... Tot ce e mai bine pentru tine fiule. Îmi zice tata apoi se apropie și îmi sărută fruntea.
Simt un fior în inimă iar ceva îmi zice că omul ăsta chiar e tata.