Dragostea nu are limite

Capitolul 3

Smith povesteşte:

- Şefu' am o veste bună şi mai multe proaste. Care vrei să ...
- Jigodie! Nu am timp de jocurile tale! Zi-mi odată ce ştie băiatul! Zise vocea misterioasă de la telefon.
- Băiatul nu ştie prea multe... Doar că... doar că...
-Doar că ce cretinule!?
- Şefu', a vazut tot ce s-a întâmplat în noaptea asta şi modelul maşinii... zic eu mai în şoaptă.
-IDIOȚILOR! CINE DRACU M-A PUS SĂ VĂ PUN PE VOI SĂ FACEȚI UN LUCRU ATÂT DE SIMPLU! CAPETE PĂTRATE! Urlând bărbatul de la celălalt capăt al telefonului.
- Dar șefu', nu ne-a văzut fețele și sunt atâtea mașini ca acel model, în toată țara nu e ca și cum ne-a văzut numărul.
- CRETINULE DIN CAUZA VOASTRĂ O SĂ ÎNFUND PUȘCĂRIA!!!NUUU VOI O SĂ O ÎNFUNDAȚI. ȘI O SĂ AM PERSONAL GRIJĂ DE ASTA. FEMEIA ÎN CE STARE E? Zise acesta rânjind cu gândul cum cei doi vor intra în pârnaie.
- Medicul a zis ca starea ei s-a stabilizat. Zic eu înghițind în sec.
-UCIDE-O! EA V-A VĂZUT TEMBELILOR. DACĂ VA SPUNE CUIVA. SUNTEȚI CA ȘI MORȚI!
-Șefu', acum sunt toți în salon cu ea, nu pot face nimic. Privind pe geamul de la ușa săli.
-Atunci revii mai târziu și îți termini treaba. Până atunci roagă-te ca ea să nu scoată o vorbă!
Îmi bag telefonul în buzunar și mai privesc odată pe geam rânjind la vederea ei, apoi plec.

Doamna Lili povestește:

M-am trezit cu o durere îngrozitoare în piept și cu o lumină puternică ce mă forța să țin ochii închişi. Aud voci pe lângă mine şi încerc să deschid ochii clipind de nenumărate ori până reuşesc să văd oameni îmbrăcați în alb care mă îngrijeau.
Cred că m-am lovit destul de tare la cap, nu îmi amintesc cum am ajuns aici. Oare unde sunt? Încerc să mă ridic în șezut dar sunt oprită de o femeie care de asemenea e îmbrăcată în alb.
-Ușor, nu cred că sunteți destul de puternică încât să vă mișcați așa de brusc. Zise femeia în alb care mă întinse înapoi.
- Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu? întreb nedumerită.
- Sunteți la spital. Ați avut un incident.
- Un incident? Nu îmi amintesc nimic. Am căzut cumva? Mă doare pieptul îngrozitor.
- Doamnă... ați fost înjunghiată în piept. Cineva a vrut să vă ucidă, doar că ați fost norocoasă, a ratat la milimetri inima.
Rămân şocată de ce aud şi nu îmi vine să cred. Cum am ajuns aici? Întreb eu speriată.
- V-a adus un băiat. Este pe hol. Doriți să vorbiți cu el? Poate vă ajută să vă amintiți ceva. Zicând acestea iese pe uşă şi după câteva minute se întoarce cu un băiat. În momentul în care băiatul m-a luat de mână, am ştiut tot ce s-a întâmplat.
-Codrin! Amalia a fost răpită!
-Doamnă Lili, îmi pare rău că nu am ajuns mai devreme. Zicând asta mă i-a din nou de mână.
- Codrin tu o iubeşti pe Amalia! Dar cum? Nu ați schimbat o vorbă niciodată.
Îi simt inima bătând cu putere, privindu-mă ca și cum i-am descoperit cel mai mare secret.
- De unde știți? Nici măcar ea nu știe... îmi zice el dezamăgit.
- Amalia e o fată ... '' specială " zic eu mai în șoaptă. Nu e ca celelalte...
Iar privirea îmi este atrasă de o figură care se uita insistent la mine prin geamul ușii.
- Te știu! Ești unul din ei. Zic eu începând a tremura.
- Stați liniștită, e doar ofițerul de poliție care mi-a luat declarația. Îmi zice Codrin, încercând să mă liniștească.
Acesta dispare de la geam. Încerc să mă liniștesc, spunând că e doar din cauză a tot ce s-a întâmplat, dar nu durează mult și acesta apare din nou.
- NU TE VEI ATINGE DE EA! Strig eu, și mă ridic din pat, fug spre ușă iar cei din jurul meu tresar și vin spre mine, îmi prind mâinile și picioarele și mă duc înapoi pe pat.
- Dumnezeule, a intrat în stare de panică, trebuie să o sedăm! Zise asistenta în timp ce pregătește o seringă în care trage niște lichid dintr-o sticluță.
- DAR E EL! EL MI-A LUAT FIICA! VĂ ROG DAȚI-MI DRUMUL... Mă zbat în timp ce trei asistenți mă leagă de pat și simt cum ceva îmi străpunge vena.

Codrin povestește:

Mă apropii ușor de Doamna Lili, care e slăbită și aproape adormită.
- Codrin... te rog. E tot ce am... Zise ea apoi adormi.
Fără să mai scoată o vorbă, băiatul părăsi spitalul și plecă spre casă.