Dragostea nu are limite

Capitolul 14

Victor povestește:

De câteva zile nu dau de băiatul ăsta al meu. Nu îi stă în fire să lipsească atât de mult fără să de-a un telefon măcar.
- Claudia, draga mea. O strig pe soția mea care se plimba de colo-colo stresată, cred că și ea își face griji din cauza lui Codrin.
- Draga mea, ești bine? În ultima vreme ești foarte abătută. Nu mai vorbești cu mine cum o făceai de obicei. S-a întâmplat ceva? E din cauza lui Codrin?
Ea se întoarce cu spatele la mine, iar eu îmi înconjor brațele în jurul trupului ei mic și o sărut pe umărul dezgolit din cauza rochiei negre pe care o poartă. Ea tresare ca și cum nu aș mai fi făcut asta de atâtea ori. Se întoarce spre mine și o văd plânsă toată. Machiajul ei perfect era acum întins din cauza lacrimilor care îi curgeau șiroaie.
- Hei, scumpa mea, sunt sigur că Codrin e bine. E un băiat isteț. Nu trebuie să plângi, e băiat mare are 26 de ani de acum. Mă privește cu ochii ei negri și mă mângâie pe obraz. Ca și în tinerețe, ochii ăia negri mă înnebunesc tot timpul, acele buze perfecte erau ca mierea atunci când mi le dăruia. S-a schimbat mult, dar eu o iubesc ca în prima zi.
- Știu. zise ea după câteva secunde. Dar nu e asta.
- Atunci ce e draga mea? Ce te supără? Știi că poți vorbi despre orice cu mine.
- Știu. Zise din nou și scapă un oftat adânc. Mă sărută ușor pe buze, iar eu nerăbdător că i-am simțit dulceața din nou, o prind de talie și o trag spre mine, ea își pune mâinile în jurul gâtului meu și mă sărută apăsat. O i-au și o ridic pe pianul de care era rezemată.
În urma acestei mișcări, câteva clape sunt apăsate de picioarele pe care le-am depărtat ca să mă apropii de trupul ei și îi aud cum ritmul respirației îi crește.
O apuc de bărbie și o sărut pe gât, ceea ce o face să își încolăcească picioarele în jurul meu. Îmi dă sacoul jos, care e urmat de cămașă și de cravată.
Nici eu nu stau pe loc și o scap ușor de rochia pe care am dat-o cu ușurință jos fără să îmi pese de câțiva nasturi care s-au rupt. Îi prind în mâini sânii ei și când mă apropii să îi gust, suntem întrerupți de telefonul ei care suna disperat.
- Oh nu iubit-o, nu pleca! Lasă-l! Îi zic în timp ce ea mă dă la o parte și se repede spre el. Răspunde la apel și iese din încăpere. Ceva mă face să o urmez fără știrea ei.
- Alo? O aud spunând în șoaptă.
- ...
- Nu deranjezi. Ce s-a întâmplat?
- ...
- L-ai găsit? Unde era? Era cu zdreanța aceea de fată nu-i așa?
- ...
- La cabană? A dus-o în locul lui preferat. Unde ești acum? O ai și pe ea?
- ...
- Cum naiba a scăpat din nou? Nu contează, vin imediat. Închide telefonul și se îndreaptă spre cameră.
Fug rapid lângă pian și mă comport normal fără să suspecteze ceva.
- Dragule, trebuie să plec... la muncă. Este o urgență. Zice și se apleacă după rochie. O lasă pe marginea canapelei apoi se duce spre șifonier.
Mă apropii de ea și o privesc în ochi. Știu că așa nu mă poate minți.
- E totul în regulă, scumpa mea?
- Da, doar niște hârtii pe care trebuie să le semnez. Îmi zice cu vocea tremurată privindu-mă în ochi.
- Să vii repede. Vreau să terminăm 'lecția de pian'. Îi zic și îi schițez un zâmbet ștrengar.
Ea mă sărută pe obraz și după ce și-a căutat alte haine, se îmbracă și iese pe ușă.
- M-a mințit! Zic în șoaptă.
Faptul că m-a mințit mă face să recurg la un lucru pe care nu mi-a plăcut niciodată să îl fac familiei mele. Să o urmăresc! Așa că mă îmbrac și pornesc pe urmele ei. Sau nu are nimic de ascuns și sunt eu paranoic.
Dar inima îmi bate cu putere și ceva îmi zice că am dreptate.
Ies din casă și observ că a intrat pe stradă cu mașina ei. Îmi amintesc și acum ziua când i-am făcut cadou mașina. I-am luat o frumusețe de Cadillac CTS Sedan roșu.
Merg rapid spre garaj și mă urc în mașina mea. Spre deosebire de soția mea eu mi-am luat un Maserati Levanti Trofeo negru, pentru că îmi plac mașinile mari și stabile.
Ies în stradă și nici după 10 minute o ajung din urmă. Încerc să las câteva masini între noi ca să nu mă observe. După o oră și ceva văd că virează la dreapta pe o străduță. Merg ușor în urmă ei intrând ușor în micile curbe, chiar nu vreau sa mă vadă.
Deja paranoia că m-am înșelat în privința ei, că nu m-a mințit, a dispărut. După câteva minute observ o vilă extrem de mare și frumoasă. Opresc mașina între niște tufișuri și cobor. O văd pe Claudia cum coboară din mașină se asigură că nu e urmărită și intră rapid.
- Ce dracu caută aici? Ce e locul acesta? Zic nervos și curios în același timp.
Mă îndrept spre ușă asigurându-mă că nu mă vede intrând. Intru și dau de un hol uriaș plin de tablouri contemporane pe pereți, pictate de pictori cunoscuți ca Christopher Wool și Peter Daig și dacă nu mă înșel observ unul al lui Richard Prince. E imposibil să nu îi recunoști arta din creioane colorate și markere. Asta folosește el prin a crea minunăția de persoane cât un băț, fețe zâmbitoare și drogate, mâinile sau degetele care par niște cârnați. E pur și simplu unic.
Merg spre o ușă pe care am observat-o întredeschisă. Intru și rămân stană de piatră la imaginea din fața mea.