Dragostea nu are limite

Capitolul 25

Codrin povestește:

 În dimineața aceasta, mă simt ciudat. A trecut ceva timp de când am ieșit din spital și totul revine la normal. Părinții mei fac un progres imens pentru a mă ajuta. Ma duc prin diferite locuri pe care le frecventam când eram mic iar amintirile își fac apariția încet. Cleo are grijă de mine constant și nu mă scapă din priviri o secundă. Ce mi-aș putea dori mai mult? Deși totul merge bine...  Simt un gol în inimă pe care nu îl poate acoperi nici unul din ei, oricât ar încerca sa mă facă să cred că nu am lăsat nimic uitării. Ceva lipsește...
O bătaie în ușă mă face să tresar din gânduri.
- Da, intră! Zic și mă ridic ușor din pat. 
Pe ușă intră mama zâmbind.
- Bună dimineața, scumpule. Îmi zice mama și se pune lângă mine pe pat. Ce vrei să facem astăzi?
- Bună dimineața mamă. Nu mă simt prea bine. Astăzi vreau să stau liniștit.
- Știi ce mă gândeam, fiule? Am observat că te înțelegi destul de bine cu Cleo. Ce ar fi să ieșiți doar voi doi într-un loc drăguț?
- Mamă... Știu ce încerci să faci, dar nu cred că Cleo este genul meu de fată și sincer nu mă pot ocupa de o relație în starea în care sunt acum.
- Nu te grăbește nimeni scumpule. Îmi zice nemulțumită de ceea ce tocmai i-am spus. Eu mă voi duce la birou ne vedem mai târziu.  Îmi sărută fruntea apoi iese din cameră.
Mă ridic de pe pat și merg să fac un duș. Rana din zona abdomenului se vindecă destul de bine, dar totuși încă nu am aflat cauza adevărată. Cea cu ,, am intervenit într-o bătaie dintr-un club iar unul dintre cei care se băteau, mi-a facut felul deoarece am vrut să îi despart" nu pare plauzibilă deloc. Nu mă cunosc prea bine dar nu îmi plac cluburile și nici să intervin între lupte de idioți beți.
Ies din duș și mă îmbrac, apoi cobor în bucătărie.
- Bună dimineața, fiule. Mă întâmpină tata cu o ceașcă de cafea.
- Bună dimineața, tată. Mulțumesc chiar am nevoie. Îi zic luând ceașca.
- Ești bine, fiule? Mă întreabă tata privindu-mă îngrijorat.
- Da, tată. Mulțumesc pentru tot ce faceți pentru mine. Știu că vă dau multe bătăi de cap.
- Codrin, ești copilul nostru, încercăm să te facem să îți aduci aminte totul, ca să mergi mai departe și să îți faci amintiri noi, cu persoane noi. Îmi zice tata zâmbind ștrengărește.
- Pfff, tată nu începe și tu. S-a ocupat mama deja. Îi zic luând o gură din cafea.
- Aaa, deja? Chiar mă gândeam cât va dura până va începe. Zice și ia și el o gură din cafea.
- Este totul bine, fiule? Devin serios iar tata observă și mă privește în ochi.
- Da, tată... De fapt... Îmi las capul pe spate și respir adânc.
- Ce s-a întâmplat, Codrin? Știi că poți vorbi orice cu mine. De obicei, o făceai. 
- Tată, vreau să fii sincer cu mine. Cum am ajuns în starea asta? Ceva în povestea spusă de mama nu se leagă. Dacă chiar ești tatăl meu știi că nu merg în cluburi și nici nu mă i-au la bătaie. Prin toate locurile în care m-ați dus și persoanele pe care le-am cunoscut, mi-am adus totul aminte, e perfect, dar ceva lipsește... Simt un gol în mine, un gol  pe care nu mi-l umple nici un loc sau persoană pe care am întalnit-o până acum.
Tata mă privește câteva secunde.
- Tată, te rog! Spune-mi! Este ceva ce ar trebui să știu?
Tata își lasă cana de cafea pe masă și respiră adânc.
- Fiule... Există o întâmplare din viața ta, mai exact, întâmplarea de dinainte de incident pe care eu și mama ta am decis că nu este bine să ți-o amintești.
- Nu pot să cred! De ce ați face asta? De ce trebuie să hotărâți voi ce să îmi aduc aminte și ce nu?!? V-ați gândit că poate exact acea întâmplare este cheia de la amnezia mea? Strig nervos.
- Da, fiule. M-am gândit.
- Te implor tată... Îi zic calm și pun mâna peste mâna lui.
Acesta mă privește și ezită, dar trage aer în piept și se apropie de mine.
- Codrin, în această casă am avut la un moment dat o menajeră, care venea împreună cu fiica ei, Amalia. Era o fată atât de dulce. Ți-e îți  plăcea de ea. Nu o scăpai din priviri niciodată. Dar mamei tale nu i-a plăcut ideea ca tu să fii cu ea deoarece era săracă iar ea  voia pe cineva de rangul tău. Povestea tristă este că ea a fost răpită, iar mama ei înjunghiată, fiule, iar tu ai fugit de acasă ca să o cauți. Nu am știut de tine, câteva zile bune, apoi te-am găsit împușcat... Nu știu ce s-a întâmplat.
Rămân de-a dreptul șocat la tot ce mi-a povestit tata. Din păcate nu îmi pare nimic cunoscut, poate doar daca  întâlnesc această fată. Poate ea mă va ajuta să îmi reamintesc totul.
- Dar de ea. Știi ceva despre ea, unde stă sau... Orice.
- Din păcate, nu. Fiule, tu ești singurul care știe de ea. Tu ești singurul căruia i-a păsat de ea. Trebuie să îți reamintești fiule, dacă ea este în pericol tu ești singurul care o poate salva.