Dragostea nu are limite

Capitolul 12

Codrin povestește:

O privesc pe Amalia care se fâsticește și se pierde în răspunsul pe care eu îl aștept. Oare ea nu simte nimic pentru mine? În cele din urmă văd că nu reușește să îmi zică nimic concret.
Situația este destul de jenantă și faptul că mă uit în ochii ei irezistibili nu o ajută deloc. De fapt, nici mie nu îmi este ușor să îi spun ce simt pentru ea.
Dar știu ceva ce probabil va clarifica totul între noi doi în curând. Așa că mă apropii de ea și o sărut pe neașteptate apoi mă retrag să îi privesc reacția.
Îi privesc ochii ei multicolori, pentru că nu aveau aceeași culoare, oh nu, era o combinație de albaștri-verzui și chiar puțin căprui, buzele ei puțin roșii și pline. Părul ei castaniu, curgea frumos că o cascadă până la nivelul sânilor, pielea albă și câțiva pistrui care îi dădeau un aspect natural foarte atrăgător. Ochii ei se măriră și roși în timp ce își astupă gura cu mâna ei micuță. Mă privește fără să spună nimic câteva secunde, apoi se apropie și mă îmbrățișează rapid.
Simt cum îmi lasă tatuat, pe gât, un sărut apoi mă privește în ochi. Simt un fior straniu, dar plăcut. Nu stau pe gânduri și îmi bag ușor mâna în părul ei, o trag ușor spre mine și o sărut mai apăsat ca prima oară. Ea îmi răspunde la sărut ceea ce mă bucură teribil. O mângâi pe obraz și îi simt o lacrimă care se prelinge de pe obrazul ei pe mâna mea. Mă retrag din sărut și îi sărut drumul parcurs de micul strop de rouă.
- Te iubesc! Zic cuvintele aproape conștient. Cred că asta simt pentru ea. Iubire...
La auzul celor două cuvinte, ea mă mângâie pe obraz și îmi sărută fruntea.
- Și eu te iubesc.
Auzind aceleași sentimente rostite de ea, îmi simt inima ca și cum ar vrea să îmi iasă din piept și să privească cu ochii ei ceea ce se întâmpla. Simt că plutesc de fericire, de fapt, chiar plutesc. Observ că dacă întind mâna pot atinge tavanul. Oh Doamne mă i-a panica din nou dar întâlnesc acei ochi multicolori și un sărut care mă liniștește. Inconștient mă trezesc că eram deja cu mâinile pe rochia ei care era pe jumătate descheiată, ea mă privește și îmi dă jos tricoul sărutându-mi pectoralii.
Oh Doamne mă alintă cu mângâieri și nu scăpa nici-o parte nesăturată. Îi dau rochia jos și rămâne doar in lenjeria roșie ca îmbujorarea ei. Îndrăznesc să îi ating sânii în timp ce ea mă sărută pofticioasă și respirația îi devine ușor rapidă. Îi simt mâinile care încercau să îmi descheie pantalonii, așa că i le ridic în zona gurii mele sărutându-le.
- Cred că am mers prea departe... Îi zic un pic răgușit.
Simt cum patul cade pe podea provocând un zgomot puternic.
Ea mă privește și roși în timp ce își ridică rochia pe ea.
- Da... Poate ai dreptate. Îmi pare rău. Nimeni nu s-a atins de mine, doar acel bărbat...
Când amintește de idiotului acela, vocea îi devine o șoaptă.
- NU O VA MAI FACE! zic eu aproape strigând și mă reped spre Amalia sărutând-o nebunește. Aceasta se sperie și o simt cum tremură, iar patul o i-a din nou razna, plutind ca nebunul.
- Nu îți voi face rău! Nu eu!
Rochia de pe ea a zburat fără ezitare, urmată de lenjerie. O umplu de sărutări peste tot auzindu-i respirația rapidă și gemetele atunci când îmi presez cate un sărut pe pielea ei catifelată.
În câteva minute amândoi eram goi și plini de dorință. În sfârșit e a mea! A mea! Vreau să o fac să se simtă iubită, vreau să se bucure și să mă bucur de fiecare părticică din corpul ei . Trebuie să am grijă, să fiu blând. O aud cum respirația îi devine rapidă și mă trage deasupra ei. Nu stau pe gânduri și o iubesc, o iubesc cum nu am iubit pe nimeni, cum nu a fost iubită și nici nu va fi iubită de nimeni. Poate sunt mult prea încrezător în toate astea, dar o iubesc pe femeia asta și voi face orice să fie fericită cu mine!