Dragostea nu are limite

Capitolul 13

Amalia povestește:

Stau pe pieptul lui Codrin și mă joc cu degetele pe pielea lui fină. Îmi trece prin cap toată dragostea de care am avut parte acum câteva minute în urmă. Încă simt și cred că o voi simți de acum încolo, iubirea lui pentru mine.
- Ești bine? Mă întreabă, apoi îmi sărută fruntea.
- Mai bine ca niciodată. Îmi pare rău că te-am mușcat. Îi zic amintindu-mi momentul când l-am făcut și pe el să îl doară. Ridic capul și îi văd zâmbetul care îmi topește inima.
- Te iubesc, frumusețe. Îmi zice în timp ce se joacă în părul meu.
- Și eu te iubesc Codrin. Simt cum inima îi bate cu putere iar eu mă bucur că de acum bate pentru mine.
- Amalia, ești specială.
La auzul acestor cuvinte mă ridic repede de pe Codrin.
- E totul în regulă? Îmi zice el confuz.
- Da, doar că mama mea îmi spunea asta tot timpul și nu știam de ce sunt așa specială pentru ea?
- Amalia... trebuie să îți spun ceva. E în legătură cu mama ta.
- Da, știu e moartă! Așa am ajuns unde am ajuns. Zic asta încercând să nu plâng.
- Nu, Amalia. Știu că probabil mă vei urâ pentru ce urmează să îți spun acum, dar trebuie să știi. Amalia mama ta nu e moartă. Am văzut tot ce s-a întâmplat în noaptea aceea.
Rămân pietrificată când aud toată povestea spusă de Codrin. El știa că mama e în viață și nu mi-a spus nimic.
- Nu pot să cred Codrin! Cum ai putut să îmi faci asta? Știai de mama și nu ai spus nimic? Simt o furie imensă și lucrurile din cameră încep să plutească agresiv, luminile se sting și se aprind iar tablourile cad de pe pereți și se sparg. Oh nu din nou!
- Amalia, te rog calmează-te. Nu îți puteam spune. Îmi zice Codrin în timp ce se apropie ușor de mine.
- CE? DE CE? E VORBA DESPRE MAMA MEA!
- Amalia, după ce te-am luat de la oamenii aceea, erai și rănită. Dacă îți spuneam de mama ta, tu te duceai direct la ea. Iar nenorocitul acela și oamenii lui exact acolo te-ar fi căutat prima dată.
- Da? De unde știi? Ești mâna în mână cu ei? Strig la el, iar el încearcă să mă prindă de mână.
- Amalia, calmează-te!
- Nu! Îmi vei spune în acest moment unde este acest spital și am plecat la ea. Spun hotărâtă în timp ce îmi i-au rochia ruptă pe mine.
- Iubito, te rog calmează-te.
La auzul cuvântului 'iubito' pur și simplu mă înmoi, lucrurile cad și simt cum Codrin se așează în fața mea și îmi sărută fruntea.
- Știu că e mama ta și te doare, dar nu pot risca să te pierd și pe tine. Nu acum când ne-am găsit unul pe altul și că simțit ceea ce am ascuns atâta timp. Bine?
Știu că are dreptate, dar e mama mea și nu o pot lăsa singură. Știu că și ea ar face același lucru pentru mine.

Peste câteva ore

Mă trezesc în toiul nopții și îl privesc pe Codrin care doarmea liniștit. Încerc să ies din strânsoarea brațelor lui, ușor fără să îl trezesc.
Merg spre o cameră din apropiere și observ niște haine feminine împachetate pe pat. Îmi caut printre ele o pereche de jeans negri, un tricou alb, o jachetă de piele neagră și o pereche de adidași albi. Mă îmbrac rapid și imi pun cateva intr-o geanta, apoi îmi pieptăn părul si cobor în bucătărie unde găsesc un carnețel și un pix. Urc din nou în dormitor și îmi privesc brunetul cum doarme fără să știe că atunci când se va trezi, eu nu voi mai fi. Merg ușor spre el și îl sărut.
- Te iubesc mult. Ai grija de tine. Îi șoptesc apoi cobor din nou în bucătărie. Spre bucuria mea cheia este in ușă, așa că o descui fără nici un zgomot, mai privesc odată bucătăria unde cu câteva ore am preparat și mâncat cu el.
Închid ușa în urma mea și mă întorc spre stradă, deja regret ceea ce am ales să fac. Cu lacrimi în ochi pășesc în noaptea rece cu lună plină și stele ce îmi luminează calea. Nu știu unde trebuie să merg. Dar îl iubesc și nu îl pot pune în pericol.

Codrin povestește:

Mă trezesc după un somn atât de liniștit și bun de care nu am avut parte de foarte mult timp și asta e din cauza îngerului de lângă mine.
Întind mâna în partea de pat unde ar trebui să fie Amalia. După ce realizez că locul e gol, mă ridic și merg la baie, nu e nimeni, poate e la parter. O strig și mă panichez că nu primesc nici un răspuns. Cobor rapid in bucătărie și observ pe masă, sfârșitul dimineții mele bune. O i-au în mână și citesc tremurând bucata de hârtie cu scrisul frumoase-i mele pe el.
' Codrin, îmi pare rău, deja regret că am luat această decizie, dar trebuie să o găsesc pe mama. Nu o pot lăsa singură. Ce s-a întâmplat între noi nu știu dacă e bine sau rău. Știu doar că te iubesc de când te-am văzut prima dată. Sunt o ciudățenie, 'magia' pe care o fac, nu o pot controla, mă sperie, te-am și rănit. Acei oameni care mă caută nu știu dacă au idee de puterea mea sau chiar de asta mă caută. Nu pot risca să pățești ceva din cauza mea, nu m-aș putea ierta niciodată. Prefer să mă urăști decât să fii rănit din vina mea. Te iubesc brunetul meu. Ai grija de tine. Tu ești binele din mine.'
Termin de citit biletul cu lacrimi în ochi, simt cum se prăbușește cerul peste mine, mă doare inima, mă doare că a plecat așa. Tot ce am făcut să o caut, să o protejez, a fost în zadar. Știu că mă iubește și că are dreptate dar nu o pot urâ. Dacă trebuie să o găsesc din nou, atunci o voi face indiferent cât va dura, o voi aduce acasă.
Urc repede în dormitor și îmi caut niște haine, mă îmbrac, îmi i-au cheile de la mașină și ies afară. Intru în mașină și nu apuc să pornesc că cineva bate în geam. Privesc și mă grăbesc să plec de pe loc, dar sparge geamul și îmi pune pistolul la tâmplă.
- Ieși afară din mașină! Mă îndeamnă vocea groasă a unui bărbat.
Ies ușor din mașină și îmi spune să stau cu spatele la el. Prin oglinda retrovizoare văd că vrea să mă lovească cu pistolul, așa că mă feresc și îi trag un pumn în față iar acesta cade jos, apoi fug în cabană.
Încui ușa și încerc să găsesc o soluție să ies fără să fiu văzut.
O bubuitură în ușă îmi dă semnul că bărbatul s-a ridicat de jos. Se aude o împușcătură, iar clanța de la ușa, sare pe podea. Nu mai stau pe gânduri și fug la etaj.
- Ieși băiete, nu ai unde să te ascunzi! Mergeți sus!

Domnul Derek povestește:

- Idiotule e doar un copil! Cum poate să te doboare?
Numai de idioți sunt înconjurat. Merg spre ușa cabanei și o dărâm la podea. Îl aud pe puști cum se încuie într-o cameră.
- Ieși băiete, nu ai unde să te ascunzi. Mergeți sus! Le spun celor doi cretini care sunt cu mine. Urc la etaj în spatele celor doi și îmi atrage atenția un dormitor care era cu susul în jos. Toate lucrurile erau în toate părțile. Care erau sparte, care erau făcute bucăți. Singurul lucru colorat din acea cameră era o rochie roșie sfâșiată. O i-au în mână și după ce o studiez puțin, o miros.
Mmm același miros care m-a marcat, m-a înnebunit acum ceva timp îl simt din nou în această rochie. E aici sau a fost aici. Ce e asta? Zic și privesc spre o pată de sânge de pe ea.
- Unde ești? Strig nervos aproape scoțând ușa din balamale de la dormitor.
- E aici șefu'. Nu vrea să deschidă.
Merg în fața ușii și trag un glonț în clanță, aceasta cade pe podea iar ușa se deschide ușor. Înaintez și mă trezesc cu un pumn în față și năucit mai primesc unul. Pistolul îmi zboară din mână iar eu mă dezechilibrez și cad. Când mă ridic, observ că gorilele mele au făcut și ele un lucru bun pe ziua de azi.
Îl țineau pe băiat care se zbătea în strânsoarea lor. Merg în fața lui și îl lovesc cu pumnul în abdomen. Acesta tușește și cade în genunchi.
- Mai faci pe viteazul? Unde e târâtura?
La auzul cuvântului, acesta se repede spre mine, dar se trezește cu un pumn în față și cade în brațele celor doi. Sângele își face apariția pe fața lui ieșind din nas și buza de jos.
- Hai să mai încercăm odată? Unde este târfa?
Acesta iar se năpustește asupra mea dar e ținut bine de cei doi.
- De ce vrei să jucăm murdar, Codrin?
- De unde știi cine sunt? mă întreabă tușind.
- Băiete știu mai multe decât îți imaginezi tu. Ce e asta? Ridic rochia, fluturând-o în fața lui.
- Zi-mi că e rănită!
- Nu e rănită! Nu i-aș putea face niciodată rău. Aia e încredere și iubire.
- Încredere? Iubire? Tu nu știi cine e ea și ce face...
- Ba da știu, și nu îmi pasă!
- TU ȘTII CE MI-AI FĂCUT IDIOTULE? MI-AI LUAT FOARTE MULȚI BANI ȘI PLĂCEREA DE A O AVEA EU PRIMUL, CA ÎNTOTDEAUNA! Mă reped spre el și îi mai trag un pumn, după care se prăbușește la pământ.
Îl privesc câteva clipe, seamănă cu maicăsa. Același păr brunet, aceleași buze, același caracter și cred că are undeva la 26 de ani. Hm aceeași vârstă o avea și maicăsa când am cunoscut-o. Văd că ochii căprui și structura corpului a moștenit-o de la taică-su.
- Luați-l băieți. Zic spre gorilele mele, iar acestea execută ordinul întocmai. Ea nu e aici, nu cred că e departe, dar îmi va da socoteală și faptul că idiotul asta de puști mi-a furat plăcerea de a o avea pentru prima dată mă enervează teribil. Trebuie să o găsesc mai întâi. Unde naiba se putea duce? Zic și o idee unde aș putea să o găsesc îmi trece prin minte.
Ooo da, acum știu, 'mami'.