Dragostea nu are limite

Capitolul 19

Victor povestește:
- Intru pe ușa întredeschisă din fața mea și rămân stană de piatră la imaginea din fața mea. Scumpul meu copil era întins pe jos iar draga mea soție se chinuia să îi oprească sângerarea din zona abdomenului.
- Codrin! Copile!... Strig și mă grăbesc punându-mă în genunchi lângă ei. Ea tresare și mă privește speriată, plânsă și plină de sângele fiului nostru.
- Nu mișcă Victor! Te rog fă ceva! Zice iar inima îmi îngheață.
- Ce s-a întâmplat aici Claudia? Zic cu lacrimi în ochi încercând să îi găsesc pulsul lui Codrin.
- Sună la ambulanță! Te implor... Îmi zice cu vocea tremurată. Nu mai stau pe gânduri și îmi scot telefonul din buzunar, formând numărul de urgență.
- Bună ziua, am o urgență! Îmi dreg vocea și îmi abțin lacrimile continuând conversația. Fiul meu este grav rănit, l-am găsit într-o casă ... Nu știu adresa... este o grădiniță prin apropiere și...
- Strada Vioarelor, numarul 7...
O aud pe Claudia șoptind din spatele meu în timp ce eu bâlbâiam diferite locații pe care mi le aminteam că le-am văzut atunci când am urmărit-o pe ea.
-Strada Vioarelor, numarul 7! Le zic rapid celor de la urgențe. Grăbiți-vă ! Ajung în câteva minute. Trebuie să încercăm să îl scoatem afară ușor să nu îi provocăm alte răni.
Îl i-au ușor în brațe și ies pe ușă cu Claudia în urma mea care plângea în hohote. Spre fericirea mea aud sirena de la ambulanță și mă grăbesc spre ieșire. Aceștia îl pun pe targă și îl urcă în ambulanță. Mă grăbesc urcând și eu dar Claudia ezită.
- Du-te tu! Vin și eu din urmă cu mașina. Îmi zice și se dă înapoi în timp ce ușile se închid iar după câteva secunde mașina pornește. O privesc cum se îndepărtează spre mașina ei și urcă în ea.

- Incredibil! Îmi întorc privirea spre fiul meu care încă nu dădea nici un semn de viață. Îl țin de mână strâns ca și cum i-aș da putere să își revină. Îi privesc pe cei din echipajul ambulanței care se ocupă foarte atent de Codrin. Unul îi verifică pulsul, altul îi pune masca de oxigen iar celălalt se ocupă de rana lui.
După puțin timp ajungem la spital. Codrin este scos pe targă din ambulanță și dus la urgențe. M-am ținut de el cât am putut dar la un moment dat câțiva asistenți m-au oprit în fața unei uși spunând că doar până aici îl pot însoți.
M-am așezat pe unul din scaunele din sala de așteptare, așteptând vre-o veste despre fiul meu. Oare ce s-a întâmplat? Nu cred că fiul meu a cauzat probleme atât de mari încât să fie înjunghiat...
Simt cum inima mi se rupe că nu am putut fi mai des cu el. Poate nu se ajungea la așa ceva.
Poate e vina mea că s-a întâmplat, ce s-a întâmplat... Și Claudia de unde știa unde era el? Oare știa că a fost rănit și de asta a plecat val vârtej de acasă așa? Ori s-a întâmplat ceva acolo înainte să ajung eu? Dar de ce nu m-a anunțat și pe mine? E și fiul meu... Ceva nu se leagă!
Foarte multe întrebări dar nimeni care să îmi răspundă la ele. Singura persoana e soția mea, dar a renunțat sau are alte lucruri mult mai importante decât de a fi lângă fiul ei când are mai mare nevoie de ea.

Claudia povestește:

Mă urc în mașină până când nu mai văd ambulanța, apoi cobor și fug înapoi în vilă. Dau de Derek pe hol care dispera.
- James e de negăsit! Urlă el.
Îmi amintesc doar că după ce Derek l-a împușcat pe Codrin, a luat-o pe Amalia în brațe și a dispărut cu gărzile lui. Mi-a zis doar,, Dacă scoți o vorbă, cu tine va fi mai dureros."
- E doar vina ta! Țipă Derek nervos la mine.
Sunt o proastă că m-am încurcat cu oameni și lucruri care mă depășesc, oare de ce am crezut că îi pot schimba? Oare de ce am crezut că sunt ceea ce caută?
El întotdeauna a avut o slăbiciune pentru fetele care se lasă greu, le vede ca o provocare. Așa am fost și eu când eram tânără deși eram căsătorită cu Victor iar viața noastră era destul de liniștită, a trebuit să îl mint și m-am lăsat dusă de val cu toate lucrurile scumpe pe care mi le oferea și toate vacanțele unde mă ducea atunci cand Victor era plecat în delegație.
Lucrurile s-au schimbat de când a apărut Amalia. Am devenit doar o satisfacție din plictiseală. Sunt o proastă, oare de ce nu mi-am putut vedea de familia frumoasă pe care o aveam.
Sunt o proastă chiar și acum când fiul meu este pe moarte eu în loc sa îi fiu alaturi lui și soțului meu, eu îl caut pe cel care mi-a băgat băiatul în spital fără vreo urmă de regret. Din vina mea sau întâmplat multe lucruri rele.
Trebuie să îndrept lucrurile!
Las totul în urmă și merg la spital.
Intru pe ușa spitalului și merg direct la recepție.
- Bună ziua, Codrin Rox, a fost adus în după-amiaza aceasta, aici la urgențe?
- Bună ziua, da îl găsiți la etajul 3.
- Mulțumesc mult! Zic și mă grăbesc spre etajul 3.
- O zi bună. Îmi urează aceasta în urma mea. ,,O zi bună" de ar ști ea prin ce am trecut până acum, numai bună nu a fost ziua de astăzi și cu siguranță nu va fi.
Ajung în dreptul liftului, dar acesta se mișcă prea greu, ori mi se pare mie, dar nu am răbdare și merg pe scări.
Ajung repede la etajul 3 și încerc să mă uit prin toate saloanele dar nu dau de el nicăieri.
- Bună ziua, salonul lui Codrin Rox? Mă adresez unui asistent care ieșise chiar în acel moment dintr-un salon.
- Nu, nu știu, îmi pare rău, dar pot pune pe cineva de la recepție... În acel moment dau cu ochii de soțul meu care era în sala de așteptare.
- Nu mai este nevoie. Mulțumesc!
Mă apropii de el punându-mi mâna pe umărul lui. El își ridică capul din palme și mă privește răvășit.
- E în operație... Îmi zice cu vocea răgușită. E bine că ai ajuns și tu. Mă așez lângă el și îi i-au mâna în mâinile mele. El își retrage mâna apoi se ridică în picioare.
- Unde ai fost Claudia? Mă întreabă el calm.
- Eu... eu... am avut ceva de rezolvat. Îi zic eu mai mult bâlbâind.
- Ceva de rezolvat... Sigur! Zice el și se plimbă de colo-colo.
- A fost ceva important! Îi zic eu răstit.
- Mai important ca fiul nostru? Îmi zice el încă calm.
- Nu! Îi zic cu același ton.
- Claudia, azi te-am găsit într-un loc străin, nu zic că nu a fost bine că erai acolo pentru Codrin, dar nu era străin pentru tine, știai adresa acelui loc! Poate te întrebi cum am ajuns și eu în același loc.  Ei bine, te-am urmărit și acum știu sigur că ai frecventat acel loc.
Crede-am că sunt paranoic la început, când ai început să cauți scuze ca să pleci de acasă sau că ai început să vii tot mai târziu de la servici. Dar te-ai schimbat, nu mai ești tu, nu te mai simt la fel, nu te mai recunosc draga mea. Ce s-a întâmplat? Am făcut eu ceva? Cu ce ți-am greșit?
Îl privesc printre lacrimi cum așteaptă un răspuns din partea mea. Ce aș putea să îi spun?
,, Dragul meu acel loc este vila unui om foarte rău de care eu m-am îndrăgostit încă de pe vremea când noi doi aveam un an de căsătorie. E un bărbat foarte arătos și foarte bogat. Dupa ce l-am cunoscut m-am lăsat dusă de val cu fel și fel de cadouri scumpe pe care el m-i le oferea fără măcar ca eu să i le cer. Când tu erai plecat în delegație cu munca, el mă ducea în vacanțe exotice, ceea ce ma facut să îl iubesc și mai mult. M-am gandit de multe ori să îți propun să divorțăm pentru că nu voiam să afli și să suferi. Dar nu am putut de dragul lui Codrin. El nu merită să sufere din cauza noastră, el trebuie să crească cu amândoi părinți.
Nu aș putea niciodată să îl pun să aleagă între noi doi. Mă întrebi cu ce ai greșit tu? Tu nu ai greșit cu nimic ba din contra mi-ai oferit o casă și un fiu minunat care este lumina ochilor noștri cu care formăm o familie frumoasă și de invidiat. O viață frumoasă și bună la care mulți visează doar, iar eu am dat cu piciorul la tot dintr-o prostie. Aș face orice să o luăm de la capăt și să nu mă fi implicat cu Derek. Dar nu pot face asta, poate putem avea un nou inceput. Crezi că ai putea să mă ierți și să o luăm de la capăt?"
Dar bineînțeles că nu am curajul să îi spun lui asta. Tot ce pot spune sunt niște bâlbâieli.
- Victor, eu...
- M-am săturat de minciuni Claudia! Îmi zice răstit.
- Dar... Victor... eu...
- Nu Claudia! Dacă sunt tot minciuni nu are rost să te obosești. Dacă tu nu îți găsești cuvintele, atunci ascultă-mă pe mine.
M-am tot gândit și cred că ar fi mai bine pentru noi dacă vom... divorța.