Dragostea nu are limite

Capitolul 21

Derek povestește:

Femeia asta mă scoate din sărite. Mă sună încontinuu de când am lăsat-o baltă. De ce nu înțelege să mă lase naibii în pace. Oare ce mai vrea? Oh Doamne, sper că nu e ea.
Mă duc ușor spre ușa biroului meu, deoarece am auzit un zgomot de pe hol.
- Șefu'?
- Paul ce naiba faci? Am crezut că e disperata de Claudia. Îi zic lui Paul care se pregătea să bată la ușă. Ce s-a întâmplat?
- S-a trezit !
În sfârșit s-a trezit ! Din cauza lui i-am dat o doză mult prea mare. E fragilă dar destul de puternică.
- Mulțumesc Paul, mă voi duce imediat. Spune-i te rog bucătarului să facă cel mai bun preparat al său. Acesta îmi răspunde printr-un semn al capului apoi pleacă.
Ies rapid după Paul și merg repede spre cameră. Ajung în fața ușii și o descui cu cheia pe care o port cu mine tot timpul.
Intru și o observ. E întinsă pe pat, pare destul de zăpăcită.
- Bună dimineața rază de soare! Ai dormit bine? Îi zic în timp ce trag jaluzelele de la ferestre, încercând să luminez puțin tenul ei palid.
- Oh, nu din nou... Unde mă aflu? Mă întreabă clipind de mai multe ori, obișnuindu-se cu lumina soarelui.
- Ești într-un loc unde trebuia să te afli de la bun început.
- Cum adică? Nesigură de ceea ce tocmai i-am zis.
- Ești acasă Amalia! Locul unde trebuia să fii de când ai împlinit 18 ani! Dar mă bucur că ești chiar și acum.
- Ce tot zici acolo? Acasă? Locul unde trebuia să fiu? Unde e Codrin? Încearcă să se ridice dar legaturile o țin prinsă de pat.
- Îmi pare rău dulceață, nu pot risca să fugi. DIN NOU! De data asta sunt pregatit. Nu mai pleci nicăieri! Codrin? Sincer să fiu habar nu am, după ce l-a împușcat tata, a fost lăsat cu idioata de maică-sa. Dacă e mort, probabil atunci a fost ultima dată când l-ai văzut.
- CE AI ZIS? CUM AI PUTUT? CUM POȚI FI ATÂT DE CRUD? Strigă printre lacrimi încearcând să își folosească puterile ei magice, probabil să îmi de-a și mie cu patul în cap sau mai rău. Dar e destul de slăbită și nu reușește decât să îmi zboare paharul de bourbon din mână, din care nu am apucat să sorb nici măcar un pic. Păcat...
- Amalia, nu îmi pasă de el bine? Îmi pasă de tine... La dracu! Știi ce Amalia? Trebuie să avem o discuție. În primul rând trebuie să îl lași pe Codrin la o parte, el nu are nici o legătură cu nimic. Te rog nu mai plânge...
- NU ÎMI PASĂ! VREAU SĂ PLEC! Țipă ea.
În accesul ei de furie una dintre legături cedează.
- Amalia încetează! Te rog... Uite, te dezleg. Merg ușor spre patul ei și îi dezleg legăturile de la mâini și cea de la celălalt picior.
- NU MĂ ATINGE! Se retrage în celălalt capăt al patului și își strânge genunchi la piept.
- Nu vreau să îți fac rău, vreau să mă asculți! Îi zic încercând să mă apropii de ea.
- Stai acolo! Îmi zice și își strânge genunchii mai tare la piept.
De ce e atât de speriată de mine? Sigur, de ce e atât de speriată de mine?!? Pentru că de când m-a cunoscut m-am purtat ca un idiot afemeiat, de aia! Acum că Codrin  și tata au dispărut din peisaj trebuie să o i-au de la zero cu ea. Dar cum? E o luptă în mine pe care trebuie să o țin doar pentru mine.
- Domnule? Se aude un ciocănit urmat de o voce de pe holul casei.
- Da? Poți intra. Privesc spre ușa care se deschide iar pe ea intră bucătarul.
- Domnule James, masa pe care ați cerut-o este gata.
- Mulțumesc Tom, adu-o aici te rog.
Acesta aduce preparatul pe care l-am cerut pe o măsuță decorată cu o vază mică cu un mic trandafir roșu în ea.
- Ești liber Tom.
Acesta iese pe ușă imediat.
I-au trandafirul în mână și apoi i-l întind Amaliei. Aceasta mă privește ciudat apoi îmi dă peste mână, iar acesta cade jos. Nu zic nimic doar o ațintesc cu privirea.
- Te las să mănânci liniștită. Poftă bună! Mă ridic de pe pat și merg spre ușă.
- Nu am nevoie de mâncarea ta! Nu am nevoie de nimic din partea ta! Ești un om oribil! Nu știu ce vrei de la mine sau încerci să mă aburești cu prostiile tale! Voi face orice să scap de aici!
O aud din spatele meu strigând apoi farfuria cu mâncare zboară în ușă. 
Îmi întorc privirea spre ea și o mie de gânduri îmi trec prin cap dar nu scot o vorbă. Mă doare că mă clasifică așa, deși e adevărat, sunt o persoană oribilă ...
- Să înțeleg că nu îți este foame. Totuși, nu trebuia să îți faci micul dejun bucăți.
Mă pun în genunchi trăgând coșul de gunoi mai aproape și încep să strâng bucățile de porțelan de pe podea.
- Nu ai sclavi și pentru făcut curat? Credeam că ai oameni pentru toate treburile tale murdare. Îmi zice sarcastică și mai plină de tupeu de cât ultima dată când ne-am văzut.
Termin de strâns cioburile apoi merg la baie să mă spăl pe mâini. Aud cum ușa de la cameră încearcă să fie deschisă. Mă șterg pe mâini apoi ies din baie.
- Da, am uitat să menționez că ușa va fi constant încuiată. Zic în timp ce o privesc cum se chinuie să o deschidă .
- De ce mă ții aici ? Ce vrei de la mine? Tatăl tău este un om rău, Crezi că tu ești diferit față de el?
- Poate sunt!  Îi zic ștergându-i orice așteptare. Pot fi bun dar și rău. 
- Atunci fii bun și dă-mi drumul!
- La naiba, Amalia! Mi-ai zis asta de o mie de ori! Țip la ea, iar ea se sperie și fuge spre fereastră.
- Pleacă! Lasă-mă... Îmi zice plângând. 
- Dulceață nu te pot lăsa să pleci! Înțelege! Merg spre ea și o întorc cu fața spre mine lipind-o cu spatele de perete. Se zbate și mă lovește cu mâinile, dar e atât de slăbită încât nu mă rănește deloc. Suntem atât de aproape unul de altul încât m-aș putea bucura de fiecare părticică din corpul ei. E în sfârșit aici și îmi pot face toate fanteziile cu ea. Îmi trec mâna prin părul ei ridicându-i bărbia să o pot privi în ochi. Pot face multe, dar totuși ezit. E atât de speriată, cred că și ea se gândește la același lucru. E atât de frumoasă, atât de frumoasă că ar putea înnebuni orice bărbat. 
- Ce mai aștepți? O aud spunând încet. Doar de asta mă ții aici. Să îți faci plăcerile tale bolnave. Nu e așa? Dacă nu ar fi asta atunci care ar fi motivul? Puterile mele?
Îi dau drumul și o privesc. Tremură din toate încheieturile. Mă îndepărtez îndreptandu-mă spre ușă. Ea se lasă pe podea rezemându-se de perete.
-  Nu mă cunoști Amalia! Uneori aparențele înșeală. Asta ar trebui să o știi prea bine. Bunătatea mea a dispărut odata cu cel ce mi-a scos răutatea la suprafață. O să înțelegi mai târziu, când vei fi dispusă să mă asculți.  Până atunci bucură-te de libertatea pe care o ai din partea mea, pentru că după, nu vei mai ști ce e aia... 

- Ce libertate...