Între atracție și ură

8.

La bancă, Federico Almonte își ocupa tronul de piele având un teanc de confirmat ce privește actualizarea clienților băncii. Tatăl lui a refuzat să se mai ocupe personal de a doua afacere care îl îmbogățește, lăsând totul pe mâna singurului moștenitor.
Dacă ferma nu i se potrivește în totalitate, băiatul a fost născut de a fi președintele unei bănci.
Cafeaua pe care a cerut-o s-a răcit uitând de ea din cauza milioanelor de gânduri care nu îi dau pace.
Va trebui să vorbească cu tatăl său despre căsătoria cu Marisol. Nu e atras de acea femeie și nu ar putea să îi pună un inel pe deget dacă nu o iubește.
Trebuie să programeze o ședință cu toată lumea pentru a restabili ordinea de zi.
Alejandra Fuentes i se plimbă prin minte ca o umbră și nu se poate concentra.
În ușa biroului se aude un bătut și fiindcă a primit permisiunea, persoana de după aceasta intră înăuntru oferind scuzele de politețe.
-Mă scuzați, domnule Almonte, unul dintre angajați spune că l-ați chemat în biroul dumneavoastră. Îl las să intre?
-Da, poate să intre! Și adu-mi altă cafea, te rog, aceasta s-a răcit!
Femeia care pășește cu sfială înăuntru pentru a lua cafeaua își spune zilnic că nu e ușor să fi secretara renumitului Federico Almonte. Dar nimeni nu ar plăti-o atât de bine iar fizicul bărbatului merită orice suferință.
-Bună ziua, șefu'! Aveți nevoie de ajutorul meu?
-Nu, am nevoie de semnătura ta pentru această foaie!
Se apropie întrebător de birou citind titlul foii a cărei semnătură lipsește.
    Nu și-a anunțat demisia, nu a fost anunțat de vreo posibilă concediere, bărbatului îi vine greu să creadă că va fi dat afară.
-Dar...de ce vreți să îmi semnez concedierea? Ce am făcut greșit?
Federico s-a simțit tras la răspundere în acea clipă așa că s-a ridicat în picioare pentru a își arăta indignarea. De obicei răspunde la întrebări penibile cu calmitate dar bărbatul întrece limita obrăzniciei pentru el.
-Ai curajul să întrebi de ce te concediez? Ai uitat zilele repetate în care ai întârziat?
-Îmi cer scuze, nu faceți asta, vă implor! Soția mea a fost bolnavă și mi-a fost greu să o las singură!
-Nu te scuza, scuzele mă scot din sărite, doar semnează și să nu îți mai văd mutra pe aici!
Federico s-a așezat înapoi pe scaun începând să se uite din nou peste foi. Punctualitatea nu trebuie să lipsească în ceea ce îi privește pe angajați. Nici măcar nu a fost anunțat în acele zile de problema soției și de întârzieri.
-De ce nu empatizați cu problema mea? Nu aveți o soție? Dacă ar fi bolnavă, ați putea să veniți aici fără să vă îngrijorați?
Empatia e pentru cei slabi, cel puțin așa i s-a spus de către mama sa.
De când era un băiețel, a fost construit după învățăturile mamei sale: nu ierta, nu îți pierde vremea cu cei sub nivelul tău și nu zâmbi.
-Ai de gând să mă enervezi? Ești sigur că vrei să îmi vezi colții?
Deși stă jos, iar fostul lui angajat este în picioare, cel a cărui corp a tremurat a fost a angajatului. În anii de lucru la bancă, și-a cunoscut șeful înțelegând că porecla de dragon i se potrivește de minune.
Nu a avut încotro decât să semneze și să își ia la revedere mulțumind pentru binele făcut până în acest moment.
Dar ceva din cuvintele acelui bărbat l-au mișcat pe Federico. El ar putea să plece la muncă lăsându-și soția bolnavă? Sau ar fi rămas cu ea până s-ar fi simțit mai bine?
În cealaltă parte a orașului San Antonio, Alejandra bea un ceai stând la povești cu oamenii care i-au dat viață.
Deși ambii sunt în scaun cu rotile, și au renunțat la monotonia de dinainte, nimic nu s-a schimbat în familia lor. Continuă să zâmbească și să se iubească unul pe celălalt.
-Mă bucur din tot sufletul că lucrezi pentru Octavio, și nu spun asta fiindcă ne plătește tratamentul, ci fiindcă știu că sigur are grijă de tine!
Octavio Almonte s-a purtat întotdeauna grijuliu și cald cu Alejandra, de aceea încă rezistă în acea casă, dar cruzimea fiului său și a fostei soții uneori o obosesc teribil.
-Ești sigură, scumpo, că totul e în regulă acolo? Inima îmi spune că nu ești în apele tale deși vorbești foarte mult și zâmbești constant.
Legătura pe care o mamă o are cu fiica sa este greu de descris. Pentru că mama este cea care simte dincolo de orice voal sau mască. E cea pe care o poți minții cu gura dar niciodată cu ochii.
-Sunt doar obosită, am avut o săptămână grea! Dacă aș fi avut probleme, nu aș fi ezitat să vă spun!
Sau poate că da! Fiindcă păstrarea casei și vindecarea lor stă în mâinile ei. Fiindcă nu poate lăsa un bărbat arogant să câștige în fața ei.
La confesiunea mamei sale, tatăl fetei a început să se gândească și el că poate fata lui ascunde ceva de ei. S-a apropiat de aceasta luându-i mâinile într-ale sale.
-Ale, nu trebuie să înduri nimic de dragul nostru! Să nu uiți asta niciodată!
Și-a luat tatăl în brațe luându-l prin surprindere.
Avea nevoie de iubirea lor pentru a fi pregătită de o nouă săptămână de tortură și plăcere.