Între atracție și ură

64.

Prima dată când începuse o relație cu Federico nu a spus nimănui. Alejandra a ținut secret această relație față de părinții ei fără să aibă vreun motiv întemeiat în spate.
Dar acum are dorința de a face lucrurile corect, de a spune în gura mare că este femeia lui Federico Almonte. Nu mai vrea să își țină familia departe de ce se întâmplă în viața ei.
-De ce pare că pășesc pe cărbuni încinși? Nu sunt relaxat deloc!
-Se numesc emoții, scumpule, și le ai pentru că urmează să te întâlnești cu părinții mei și să le ceri permisiunea de a o avea pe fiica lor!
De aceea se află acum cei doi amorezi în fața casei Fuentes făcându-și curaj să bată la ușă. I-au adus Nadiei un coș cu flori iar Federico a ales cea mai scumpă sticlă de vin pentru Juan.
-Ale, dacă mă vor da afară ca pe un nenorocit? Le-am rănit fiica, sigur tatăl tău nu a uitat asta!
Federico nu avea teamă față de capul familiei Fuentes, mai degrabă voia să îi câștige respectul pentru a putea fi fericit cu Alejandra.
-Cât mai aveți de gând să stați acolo? Am început să pun pariu cu soțul meu care din voi va ciocăni primul!
Ușa se deschide deodată, pe ea pășind o femeie a căror mâini se sprijină în două cârje. Nadia le-a cerut celor doi să intre, evitând să se uite în ochii tânărului moștenitor.
Odată pătrunși în casă, Juan le iese în cale, și nu pur și simplu, stând pe propriile picioare și neexistând de data asta niciun scaun cu rotile în peisaj.
-V-ați vindecat? Adică..v-ați ridicat din acel scaun...
Alejandra nu i-a spus lui Federico că starea părinților ei s-a ameliorat pentru că voia să îi facă o surpriză. I-a reușit, bărbatul îi privește cu niște ochi imenși!
-Ședințele de recuperare și-au făcut efectul. Datorită familiei tale ne-am vindecat!
Federico nu se simțea bine în urma acelor cuvinte, nu considera că ceea ce el și tatăl lui au făcut este incredibil, nu era normal să îi ajute fiind angajații lor de încredere?
-Ne bucurăm să te vedem, draga noastră, nu ne îmbrățișezi?
La îndemnul Nadiei, Alejandra îi ia în brațe pe amândoi și le oferă săruturi pe obraji. Încă simte împlinire când îi vede pe propriile picioare chiar dacă a văzut de multe ori această imagine.
-Trebuie să întreb, cu ce ocazie vizita ta, Federico? Nu m-am așteptat să ne pășești vreodată pragul!
Și momentul mult așteptat a venit. Și deși și-a făcut un discurs de acasă, acum cuvintele i s-au pierdut. Până și un rege ca el împietrește în fața viitorului socru.
-Am analizat profund acest moment dar tot îmi este greu să vorbesc. Știu că am dat-o în bară și nu voi riposta dacă nu veți fi îngăduitori. Nu am o fiică, dar probabil aș reacționa la fel!
-Încă nu ai primit nicio reacție de la noi, fiule, spune ce ai de spus și vei vedea după răspunsul nostru!
Federico prinde încredere când o aude pe Nadia vorbind, vocea ei a fost mereu una caldă, dar nu poate trece cu vederea privirea ucigătoare a lui Juan. Măcar știe că nu va ieși vătămat pentru că Alejandra l-ar proteja de proprii părinți.
-M-am luptat cu orgoliul foarte mult timp, dar în final am renunțat. Eu chiar m-am îndrăgostit de acest bărbat și de câteva zile am decis să ne mai dăm o șansă. Poate sună greșit, dar de data asta cred că vom ajunge la final împreună!
Alejandra l-a simțit pe Federico fiind pierdut și s-a gândit să spună introducerea. Acum așteaptă o replică înapoi de la mama sau tatăl ei.
-Deci l-ai iertat? După câte ți-a făcut?
-Tată, a crezut-o pe mama sa în locul iubitei, pentru o inimă de gheață ca el a fost greu să își pună încrederea în mine. Dar ce avem este real, îți pot promite asta!
Juan strângea pumnii dar nu de furie, nu voia să spună ceva greșit ce ar frânge inima fiicei sale. Dar nu știa cum să îl privească pe Federico.
    Un bărbat demn de inima Alejandrei sau o greșeală care o va răni?
-Nu sunt surprinsă, atracția dintre voi s-a văzut mereu cu ochiul liber. Am știut mereu că o să vă mai dați o șansă!
Este femeie. Și mai presus de asta, este mamă. Nadia a văzut în tot acest timp în interiorul Alejandrei lucruri pe care nici ea nu le vedea.
-Îmi pare rău că am făcut-o să plângă, îmi pare rău că v-am pierdut încrederea. Dar..inima mea de gheață a dispărut. Și singura care a topit-o a fost această femeie minunată din dreapta mea!
A păstrat tăcerea până acum încercând să găsească o idee de salvare din această tensiune. Voia să aibă încredere în el. Le voia aprobarea.
Și atunci a făcut primul lucru care i-a trecut prin minte dar și prin suflet. Și a spus cele mai adevărate cuvinte.
-Nu m-am putut ierta nici până astăzi pentru greșeala mea, nu am așteptarea ca voi să o faceți.
Alejandra l-a văzut cu coada ochiului lăsându-se în jos și când și-a întors privirea, nu i-a venit să creadă. Chiar se întâmpla asta?
Federico Almonte s-a pus în genunchi în fața cuiva. Și își ține capul aplecat.
-O iubesc pe fiica dumneavoastră cum n-am crezut că pot iubi vreodată. Nu o îndepărtați de mine, vă rog, e singura care nimicește acel monstru rece dinăuntrul meu!
Când i-a spus prima dată "te iubesc", după o noapte jucăușă de dragoste, acesta nu i-a răspuns înapoi folosind aceleași cuvinte. A ales să o facă astăzi, în fața părinților ei, umilindu-se. Pentru că Federico Almonte nu îngenunchează în fața nimănui!
-Iisuse, băiete, ridică-te, nu face asta în fața iubitei tale! E grandios dar totodată umilitor!
Juan ajunge lângă Federico și îl trage de braț pentru a se ridica recunoscând că a fost marcat de gestul lui. Patronul său mai tânăr tocmai și-a aplecat capul în fața sa fără să stea pe gânduri. Și a fost mai siropos decât a fost el vreodată cu soția lui.
-Federico, trebuie să recunosc, ești un bărbat formidabil! Sunt atât de fericită că nu ați renunțat la iubirea dintre voi!
Și toată atmosfera tensionată de până acum dispare, apărând zâmbetele în peisaj și îmbrățișările.
Numai Alejandra și Federico erau confuzi neînțelegând dacă au luat-o razna sau chiar aceasta este realitatea.
Juan se apropie de tânărul Almonte, păstrând o distanță considerabilă între ei. După ce va spune ce are în gând, se vor așeza la masă și vor mânca din plăcinta cu mere preparată de Nadia.
-Băiete, ar fi bine să te ierți, pentru că noi am făcut-o!
Și după aceste cuvinte, Alejandra sare în brațele tatălui său în timp ce Federico îi privea trist. De ce trist? Nu înțelegea cum un om atât de dur ca el poate să primească atât de mult bine!