Între atracție și ură

67.

    Alejandra și-a aruncat o ultimă privire în oglindă înainte de a părăsi casa părinților ei zâmbind mulțumită de alegerea rochiei de culoare albă, lungă, tip sirenă.
    Afară era așteptată de Marisol Acosta care a avut grijă să se aranjeze și ea, strălucind cu rochia roz cu sclipici care avea o singură mânecă.
-Nu ai spus că tematica petrecerii este alb? De ce porți roz?
-Nu întreba, te rog, înainte să plec m-am pătat cu ruj și a trebuit să mă schimb. Am haine cât toată casa dar aveam doar o singură rochie albă. Seara îmi este deja stricată!
-Oh, scumpo, nu te îngrijora, sigur vor mai fi femei cu rochii colorate. Arăți minunat!
    Marisol a mințit. De la bun început. Fetele nu se duc la nicio petrecere cu tematică alb. Marisol doar a fost pusă să o aducă pe prietena ei la locul stabilit unde Federico și Cruz vor aștepta. Este seara în care frumoasa creață va fi cerută în căsătorie.
    Cele două au urcat în mașină, Marisol începând să îndruge tot felul de bazaconii despre așa-zisa petrecere. Nici ea nu știa cum putea inventa toate acele nume atât de repede!
-Nu m-am îmbrăcat prea elegant? Este o petrecere organizată în aer liber, aș fi putut să aleg o rochie mai scurtă!
-Nu fi ridicolă, ești perfectă, Federico o să leșine când o să te vadă!
    Alejandra a tresărit la acea replică și încruntătura care i-a aruncat-o blondei au făcut-o să își dea seama că tocmai a spus o prostie.
-Federico? Am crezut că este la bancă și nu va veni la petrecere!
-Așa este, Federico nu are ce să caute acolo, dar m-am gândit că îi vei trimite o poză cu tine, nu?
-Nu m-am gândit, poate vom face câteva poze mai târziu!
    Marisol reușise să se scoată din încurcătură recunoscând că este as la spus minciuni. Și până azi nu mințise niciodată atât de mult. Dar o făcea pentru cel mai nobil scop din lume.
-Doamnelor, tocmai am ajuns!
    Șoferul oprește în fața unui restaurant albastru ca marea și care avea multe cristale la intrare și un covor roșu. Dar cererea va avea loc în spate, unde au amenajat totul pe plaja artificială a restaurantului.
    În timp ce pășeau pe covor iar Alejandra se lăsa fascinată de eleganța locului, Marisol simțea că va leșina de emoții.
-Iisuse, tremur de parcă eu sunt vedeta serii! Sper să nu mă împiedic pe aceste toace!
-De ce ai emoții? Eu nu cunosc pe nimeni, am venit la rugămințile tale, și totuși sunt foarte relaxată!
    "În curând această liniște va dispărea pentru tine". Asta ar fi vrut să îi spună Marisol prietenei ei dar nu voia să strice surpriza.
    Au ajuns în spatele restaurantului iar ambele s-au mirat văzând aranjamentele.
    Flori de nufăr presărate pe nisip, un covor imprimat cu scoici, muzică ambientală, beculețe colorate. Iar la capăt, un chipeș tânăr îmbrăcat la cel mai frumos costum, gri, mat.
    Când Alejandra a reușit să vadă cine se află în fața ei, a împietrit. Se uita în jur și nu înțelegea de ce nu e nimeni aici. Se uita la iubitul ei și nu înțelegea de ce este el aici.
    Marisol i-a dat drumul la braț dintr-odată și a început să facă pași în spate pentru a nu fi un obstacol în chimia lor.
-Marisol, ce se întâmplă? Federico, de ce ești aici?
-De când te-am întâlnit, am știut că tu vei fi femeia pentru care voi pregăti acest moment. Am știut că ești aleasa inimii mele.
    Alejandra și-a pus mâna la gură refuzând cu ardoare gândul că se va întâmpla ce presimțea că se va întâmpla. Nu era pregătită să treacă prin aceste emoții.
-M-au vrut atâtea femei dar doar una a reușit să îmi atingă inima. Să mi-o topească. Să mă schimbe. Ești un miracol pe care nu vreau să îl pierd niciodată!
    Federico se apropia ușor de femeia pe care o vrea de soție și atunci când a ajuns în dreptul ei, s-a lăsat în genunchi, scoțând din buzunar inelul cu diamant.
-Alejandra Fuentes, vrei să fii soția mea? Te rog, spune da, altfel vei distruge orice fărâmă de umanitate pe care ai implantat-o în mine!
Atunci când întrebarea a fost rostită, Cruz a ieșit de sub o masă, Octavio și-a făcut apariția, chiar și Caridad era acolo. Alejandra se ciupea pentru a fi sigură că acel moment nu este un vis.
-Da! De o mie de ori da! Te iubesc puternic, Federico Almonte!
Acel inel care sclipea mai tare decât luna i-a fost pus pe deget iar cei doi s-au sărutat stângaci în fața persoanelor dragi care aruncau cu petale de trandafiri pe ei.
-Nu pot să cred că m-ai cerut de soție! Nu pot să cred că m-ați păcălit!
-Am crezut că o să fie un eșec, Marisol nu părea foarte pregătită pentru asta!
-Hei, ți-am adus femeia la tine iar tu nici măcar nu îmi mulțumești? Ești un tiran, Almonte!
Octavia a fost primul care a început să râdă la răspunsul fetei, urmat de Caridad. Dar acea luptă a fost întreruptă de o voce inconfundabilă pentru Alejandra.
-Felicitări, draga noastră! Vei fi cea mai frumoasă mireasă din San Antonio!
Alejandra s-a întors surprinsă la vocea din spatele ei văzând-o pe mama sa îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie crem. Iar tatăl ei avea un buchet mare de trandafiri albi în mână.
-Știați? Cum ați ajuns aici?
-Un angajat al lui Octavio se afla în casă iar noi nu a trebuit decât să așteptăm să pleci tu iar după aceea am pornit imediat după tine. Federico ne-a anunțat de surpriză și ne-a invitat să vă fim alături!
Alejandra și-a întors privirea către bărbatul lângă care va muri și i-a mângâiat obrazul cu două degete. Era cea mai fericită femeie din lume!
-Am făcut cea mai bună alegere! Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, Fede!
În acea seară cu toții au petrecut până dimineață uitând de tot răul care i-a lovit cândva în trecut.