Între atracție și ură

33.

O nouă cursă bătea la porțile fermei Almonte vrând să câștige ca de fiecare dată premiul cel mare. Alejandra îl pieptăna pe Hermoso, calul gri, fiind cel ales să concureze de data aceasta.
Calul se împingea ușor cu capul în pieptul ei și era mult mai energic decât de obicei. Alejandra încerca să înțeleagă de ce nu putea sta locului dar s-a gândit că poate avea nevoie de o plimbare.
L-a scos pe Hermoso din hambar, s-a urcat pe acesta și a inspirat acea clipă de parcă ar fi ultima.
În sfârșit îi era permis să își arate afecțiunea și să petreacă mai mult timp cu caii ei.
I-a cerut calului să pornească și dintr-odată nu și-a mai folosit capul pentru a îi atrage atenția. Asta voia și Hermoso, să se plimbe cu Alejandra, cum Cisco a făcut-o acum ceva timp.
-Știi, durule, stăpânul tău mi-a cam dat lumea peste cap! Chiar dacă uneori e un ciclop arogant!
Hermoso pufăie la cuvintele ei de parcă i-ar răspunde Alejandrei iar acest gest o face pe fată să râdă cu lacrimi.
-Și tu crezi că e un ciclop arogant, nu?
    Poate că îl consideră enervant și rece ca un cub de gheață dar părerea ei este împărțită. Îl consideră și consolare și o adiere călduroasă.
    Dar acea plimbare cu scopul de a-l liniști pe frumosul Hermoso este întreruptă de câteva împușcături. Sunetul unei puști aproape de ei îl sperie pe Hermoso, aruncând-o la pământ pe Alejandra și calul începând să fugă spre hipodrom.
    Calul fugea fără să se întoarcă spre cea care zace la pământ fără să se miște. Lovitura la spate a lăsat-o inconștientă câteva secunde, oprind aerul să pătrundă în interior.
-ALEJANDRA! IISUSE, SPUNE-MI CĂ EȘTI BINE!
    Marisol Acosta a văzut acest incident și a sărit imediat în ajutorul frumoasei șatene.
Ba mai mult, a văzut și cine este vinovat de panica calului. Și nu îi vine să creadă că nu l-a citit mai devreme pe bărbat ca fiind un om rău.
-Alejandra, reacționează, nu mă speria, te rog!
    Marisol o mișcă pe fată încercând să o trezească iar gemetele de durere care încep să se audă o ajută să diminueze din teamă.
-În sfârșit ai revenit printre noi! Te poți ridica?
    Alejandra este lovită de amețeală și o durere pătrunzătoare, neputând să răspundă la întrebările glasului îngrijorător al lui Marisol.
    Îi arată cu mâna că spatele nu îi permite să se ridice și înțelegând mesajul ei, Marisol îi ridică bluza șocându-se de ceea ce vede. Pietrele de pe pământ i-au zgâriat spatele, văzând numai sânge.
-Ai nevoie de îngrijire medicală! Nu te mișca, îl voi suna pe Cruz să vină să ne ajute!
    Alejandra avea toată încrederea în cel care i-a fost ca un frate de-a lungul timpului în care a lucrat la moșie dar în acest moment de cumpănă, când era speriată, se gândea doar la două lucruri. Hermoso trebuia găsit, iar Federico trebuia să fie lângă ea.
-Sună-l pe Federico, am nevoie de ajutorul lui!
    Pentru că în sfârșit era în stare să vorbească i s-a adresat fetei, încercând să se ridice în șezut.
-L-am anunțat pe Cruz, nu cred că e necesar să îl îngrijorăm deocamdată și pe Federico!
    Marisol nu voia să îl vadă pe râvnitul moștenitor Almonte, dar habar nu avea câtă nevoie avea Alejandra de el în acel moment.
Nu a vrut să o contrazică pe blondă, deci șatena s-a mulțumit cu prezența lui Cruz deocamdată.
-Te rog, caută-l pe Hermoso, a fugit speriat cine știe unde!
-Tu vorbești serios? Probabil ai febră, spatele tău sângerează, și nici măcar nu îți poți ține ochii deschiși! Cum aș putea pleca și să te las singură?
    Chiar în acea clipă, mașina lui Cruz a frânat violent, ridicând în aer mult praf. Bărbatul a ieșit alergând din mașină, având în mână trusa de prim ajutor.
-Cruz a venit, va avea grijă de mine, du-te după calul meu și adu-l înapoi! Acest lucru m-ar ajuta mai mult decât crezi!
    Privind-o în ochi pe prietena ei, Marisol a acceptat în final să plece, căutând calul gri speriat.
Știa că pentru Alejandra, iubirea față de caii ei e mult mai puternică decât orice. Mai puternică decât grija pentru propria sănătate.
În plus, avea dreptate, rămăsese pe mâini bune.
-Îmi explici și mie cum ai reușit să te rănești atât de crunt? Te vei odihni în pat zile bune de azi înainte la cum arată spatele tău!
    Alejandra încerca să își amintească tot ce s-a întâmplat, chiar dacă a fost rapid, dar nu găsea vreun vinovat. Hermoso a reacționat cum orice animal ar face-o, nu e vina lui că a luat-o razna când a auzit împușcăturile.
-Cineva a tras lângă noi cu arma! Hermoso s-a speriat iar eu am fost aruncată la pământ.
    Cruz era șocat de cele auzite, nu trebuia să fie lume în jurul hipodromului fiind cu o zi înainte de ziua concursului și în niciun caz nu trebuia să tragă cu arma. Voia să înțeleagă totul dar de fapt nu înțelegea nimic.
-Stai puțin, de ce erai urcată pe cal? De când ai voie să călărești?
    Amețeala punea stăpânire pe ea din nou și ceea ce Cruz îi făcea punea mai multă sare pe rană. Are nevoie de un antibiotic pentru a opri febra și a nu se infecta rana.
-Du-mă la moșie, am un antibiotic în camera mea, am nevoie de el. Poți continua curățarea rănilor tot acolo!
    Nu voia să oprească procesul de vindecare, dar să rămână în mijlocul hipodromului chiar nu era o idee bună. A ridicat-o pe Alejandra cu grijă în brațele lui și i-a sărutat fruntea cu blândețe.
-Mă bucur că nu a fost mai rău, Ale, nu știu cum aș fi reacționat dacă pățeai ceva grav!
    Alejandra își odihnea creștetul pe pieptul lui gândindu-se doar la un singur lucru. La bărbatul cu părul blond ca spicul de grâu după care a cărui buze este dependentă.
-Îl poți anunța pe Federico de accident, te rog?
    Inițial voia să întrebe de ce i-a pomenit șeful în această clipă dar citea oboseala pe chipul ei și nu voia să fie enervant.
În plus, Cruz a mai observat ceva!
Când i-a pronunțat numele, Alejandra era mai liniștită ca niciodată. Iar rugămintea suna cu adevărat a rugăminte.