Între atracție și ură

24.

    Federico a așteptat lăsarea nopții pentru a își pune planul în aplicare și i-a cerut lui Cruz să îl scoată pe Cisco din hambar și să îl pregătească de o plimbare.
    Pentru etapa a doua a planului, a informat-o pe Alejandra că animalul nu se simte tocmai bine și este necesară prezența ei imediată pe teren. Oricât de obosită era, nimic nu o putea opri din a le îngriji pe acele vieți nevinovate.
-Am venit cât de repede am putut, domnule Almonte! Ce a pățit Cisco?
    Mai devreme când l-a verificat, calul era bine, se întreba ce ar fi putut păți într-un timp atât de scurt.
    Deși s-au sărutat, Alejandra își păstrează limbajul formal iar Federico nu o oprește din a face asta.
-Vreau să îl scot pe Cisco la plimbare dar mi s-a părut că nu este într-o condiție potrivită!
    Era o minciună. Federico mințea având nevoie de un motiv pentru a o scoate afară pe cea care e frumoasă chiar și în pijamalele ei roz. Nu se mai recunoștea acționând copilărește pentru prima oară în ultimii ani.
    Alejandra atingea calul ușor în orice zonă, confuzia predominându-i chipul iar experiența strigând la ea că regele nopții este perfect sănătos.
-Vă asigur că nu aveți motive de îngrijorare! Cisco se simte perfect pentru o plimbare de seară!
    Nu regreta că a fost chemată atât de târziu, întotdeauna se bucura să își vadă preferatul, în plus, tocmai i-a văzut îngrijorarea râvnitului Federico dovedind că totuși are o inimă.
-Dacă calul meu se simte bine, atunci îl poți lua și vă puteți petrece timpul împreună liniștiti!
    La acea mărturisire, Alejandra s-a întors din drum, uitându-se la Federico uitând să mai clipească. Aerul i s-a oprit și un fior i-a străbătut trupul.
-Ce tocmai ați spus?
-Am aflat că mereu ți-ai dorit să călărești cu Cisco. Îți ofer această șansă, ai permisiunea să îl scoți la plimbare!
    Cum se putea ca demonul îmbrăcat la patru ace să îi ofere un cadou mult prea prețios? Cum se putea ca amărăciunea întruchipată să facă și fapte bune? De ce o tratează omenește iar apoi o umilește?
-Este o glumă? Dacă este un test, îl voi pica, este visul meu cel mai mare!
-Nu, domnișoară Fuentes, nu îmi bat joc de tine, poți face ce vrei cu calul meu în această seară!
    I-a recunoscut sinceritatea și atunci nimic nu a mai putut să o oprească. A alergat lângă Cisco sărutându-i capul de multe ori. Apoi s-a urcat pe șa emoționată până la lacrimi.
-Sunt cu tine, dragule, după atâta timp în care doar te-am îngrijit, în sfârșit putem să petrecem timpul ca doi prieteni!
    Cisco dădea din coamă fericit și își folosea graiul pentru a îi răspunde fetei. A început să pășească ușor vrând să absoarbă fiecare moment în parte. Și el își dorea să fie călărit de șatena cu ochi albaștrii.
    Dar după câțiva pași, o mână s-a prins de ham, iar spatele Alejandrei dintr-odată nu mai se simțea rece.
    Era prea încântat de ceea ce vedea și Federico nu a putut sta deoparte. Voia și el să se plimbe cu cei doi.
    S-a urcat în spatele Alejandrei, încălzindu-i trupul și lovind-o cu respirația lui în ceafă.
-Domnule, ce faceți? Ați putea fi văzut de vreun angajat, vă puteți păta reputația călărind împreună cu medicul veterinar!
    Bărbatul prefera să nu bage de seamă acele cuvinte deoarece pacea pe care o simțea în acel loc nu a simțit-o niciodată. Voia să se bucure de acest moment greu de explicat. Dar Alejandra era agitată fiind atât de aproape de el.
-Ai putea să te bucuri de plimbare și să nu mai bolborosești prostii?
    A ales să îi răspundă la întrebare cu tăcere.
    Oricât de mult se străduia, fata nu îl înțelegea pe fiul patronului ei. Era yin și yang în același corp.
-E răcoare afară, ține sacoul pe tine pentru a nu te trezi mâine cu o răceală de zile mari!
    Nu știe de ce a acceptat sacoul, nu știe de ce își dorea să nu se încheie niciodată acea plimbare, nu știe de ce ar fi putut plânge de fericire. Dar Federico o făcea să simtă toate astea!
-Nu am crezut că marele Federico Almonte poate fi uman. Nu am crezut că gesturile tale pot fi și drăguțe.
    Alejandra privea stelele în timp ce mâinile îl mângâiau pe Cisco care se considera cel mai norocos cal. Își iubea stăpânul enorm, dar medicul lui veterinar nu era mai prejos.
-Nu mă cunoști, Alejandra, tu știi doar ce ți-am dat eu voie să știi!
    Și totul avea sens. Federico a lăsat-o să îi vadă partea rece și dură. Partea în care este moștenitorul averii Almonte. Dar au fost câteva clipe când l-a cunoscut pe omul Federico Almonte.
    Crezând că s-au îndepărtat destul de fermă, Federico a tras de ham oprind calul. Cisco a făcut întocmai de parcă e complice în ceea ce urmează.
    Alejandra a fost ghidată de mâna lui Federico să se întoarcă cu fața spre el observând cât de frumoși sunt ochii lui negrii atunci când e noapte. Pare întunecat, și e întunecat, dar uneori acest întuneric te duce în Rai.
-Mi-ai întors lumea cu susul în jos. De ce ai făcut asta?
    Cum ar fi putut răspunde Alejandra? Ea nu făcuse nimic voluntar, nu credea acele cuvinte și nici măcar în ochii lui nu avea curajul să se uite. E puternică doar atunci când își apără onoarea și e nedreptățită.
-Eu..nu știu la ce vă referiți! Am impresia că sunt într-un film și urmează să mă sărutați.
    I-a aruncat un zâmbet cuceritor în colțul gurii, Cisco fiind singurul martor al acestei seri fierbinți.
Ceea ce plutea între ei ardea mai rău ca focul și bătea mai tare ca vântul.
-Se pare că acum ghicești și gânduri, doctorițo!
    Alejandra a fost luată a doua oară prin surprindere, buzele ei fiind astupate de ale lui Federico. Poate trebuia să se îndepărteze de el și să îl lovească în față. Dar nu putea da cu piciorul acelui moment intim.
Ce naiba se petrecea cu șeful ei? Ce naiba se petrecea cu ea?