Între atracție și ură

44.

În momentul în care Alejandra a ajuns acasă, a aruncat geanta de pe umăr pe jos și a izbucnit într-un plâns puternic. S-a aruncat în genunchi și a lovit podeaua cu pumnul.
Părinții ei auzind zgomot au venit către intrare rămânând fără cuvinte la vederea propriei fiice arătând în cel mai dezastruos mod.
    Nadia i-a dat Alejandrei părul deoparte de pe chip și a început să îi mângâie obrazul.
-Scumpa mea, ce s-a întâmplat? De ce ești acasă și de ce plângi?
    Aceasta i-a luat mâna mamei sale care îi dezmierda obrazul și i-a sărutat-o. De data aceasta trebuia să le spună părinților ei tot adevărul.
-V-am mințit! Am ascuns câteva lucruri de voi, îmi pare rău!
    Juan stătea în spatele soției sale în scaunul cu rotile și privea dărâmat toată scena. Alejandra a fost întotdeauna slăbiciunea lui și atunci când o vede rănită se pierde cu totul.
-La ce te referi? Sunt sigură că ai avut motivele tale, draga mea!
    Nadia încerca să își înțeleagă fiica pentru că nu avea încotro. Și-a dat seama că suferă în această clipă și nu dorește să pună sare pe rană.
-M-am îndrăgostit de acel bărbat fără inimă și am acceptat să formez o relație cu el. Dar el nici măcar nu avea încredere în mine, mamă!
    Atunci Alejandra a început să plângă și mai rău odată cu acele cuvinte. Nu mai făcuse asta de mult timp, mai exact de când s-a despărțit de fostul logodnic. Nu a mai durut-o sufletul atât de rău de atunci.
-Despre ce bărbat vorbești? Ce s-a întâmplat între voi de ți-a adus atâtea lacrimi?
    Juan și-a scos telefonul de sub pătura pe care o avea pe genunchi parcă prevestind explicația Alejandrei. Era pregătit să ceară socoteală celor care i-au făcut fiica să plângă.
-Federico Almonte m-a trădat! El și mama lui au inima otrăvită!
    Nadia știa că moștenitorul Almonte are legătură, a văzut cât o afectează prezența lui pe fiica ei. Dar rostirea numelui Susanei este o mirare.
Femeia se gândea că răutatea ei nu a omis niciun muritor până acum. Toți s-au ciocnit de loviturile ei cândva.
-De ce ai plecat de la moșie? Ce ți-a făcut acea familie?
    A fost pentru prima oară când tatăl acesteia a vorbit și nu a putut evita contactul vizual. S-a uitat direct în ochii lui continuând să își țină mama de mâini.
-Acel colier nenorocit a apărut sub perna mea, dar îți jur tată, nu eu l-am luat! Am fost numită hoață de acea femeie iar Federico s-a îndoit de credința mea!
    Amândoi se uitau șocați la fata din fața lor încercând să asimileze informația primită. Alejandra voia să i se spună măcar de ei că nu este vinovată.
    Primul care a reacționat la mărturisire a fost Juan începând să tasteze telefonul nervos.
-Cum au îndrăznit să te acuze de furt? Ce a fost în capul lui Octavio? Chiar acum îl voi suna și le voi ordona să îți ceară scuze numaidecât!
    Nu i-a luat mult Alejandrei să îi smulgă telefonul tatălui ei înainte de a face o prostie. Era o prostie pentru că șeful ei nu avea nicio vină, el nici măcar nu era acasă.
    În plus, nu voia să mai aibă de-aface cu acei oameni!
-Nu face asta, tată! Nu este necesar! Octavio nu are nicio vină iar Susana și fiul ei nu merită supărarea ta!
    Primul gând care i-a trecut prin minte bărbatului a fost acela că este neputincios. Scaunul cu rotile în care se află nu îi permite să meargă pe acea moșie și să apere onoarea fiicei lui.
-Sunt nervos pentru că vor să te facă vinovată de o faptă pe care nu ai săvârșit-o! Sunt nervos că ți-ai oferit inima unui bărbat care nu te crede!
    Și tocmai oferirea inimii lui Federico era durerea cea mai mare a Alejandrei. A crezut că vor fi fericiți și că iubirea lui era de prețuit. Dar a dat deoparte tot ce simțeau fără să clipească.
-De ce nu ne-ai spus că ești împreună cu acel băiat? Crezi că nu ai fi primit susținerea sau binecuvântarea noastră?
-Nu, mamă, totul s-a întâmplat rapid! Îl uram cu aceeași intensitate cu care îl iubeam. Octavio a aflat de relația noastră dar nu voiam să rămână un secret. Doar..n-am știut când să vă spun!
    Juan a înaintat în sfârșit, fiind rândul lui să îi mângâie obrazul Alejandrei. Copilul lui a trecut prin multe iar din cauza distanței nu a știut nimic.
Nu trebuia să o arunce în mâinile lui Octavio. Nu trebuia să accepte să se mute în acea casă. Asta își spunea bărbatul lui însuși.
-La naiba cu tratamentul! La naiba cu achitarea acestei case! La naiba cu familia Almonte! La naiba cu aceste picioare defecte!
    Toate acele cuvinte dureroase au împins-o pe frumoasa șatenă să își ia tatăl în brațe. Îl strânge pentru a calma furtuna din sufletul lui. Iar el o îmbrățișează cerșind iertare.
-E în regulă, o să fiu bine, îmi voi găsi alt loc de muncă și voi rupe legătura cu acei oameni. Nu vreau să vă îngrijorați, fiica voastră e foarte puternică!
    Amândoi știau asta.
    De când tragedia le-a lovit familia, Alejandra a fost cea care a întreținut casa, a adus banii necesari și a avut grijă de toate. Amândoi știau că orice clătinare a ei va dispărea la un moment dat.
-Cu Federico cum rămâne, scumpo? Chiar îl iubești! A fost mereu un tânăr complicat, dacă a ales să fie cu tine înseamnă că l-ai cucerit, dar e foarte greu să ierți neîncrederea lui!
    Șatena recunoaște că i-a fugit pentru puțin timp prin minte gândul că s-ar putea întoarce la el mai târziu. Dar cum va putea să îl privească la fel după această trădare?
-Nu te gândi la el pentru că nici eu nu o voi face!
Acel bărbat e interesat doar de averea lui. Este spălat pe creier de femeia care i-a dat naștere. Nu am de gând să mă lupt la infinit cu părțile rele din lumea lui!
    Juan se simțea mândru de fiica sa auzind acele cuvinte inteligente dar Nadia nu i-a dat în totalitate crezare. Femeia știa că atunci când iubești dar totodată urăști un om, cu greu vei putea sta departe de el.