Între atracție și ură

48.

Marisol mângâia trupul fără viață ce stătea în mijlocul livingului în timp ce preotul îi spunea defunctului rugăciunea care îi trimitea sufletul pe lumea cealaltă. Inima ei s-ar fi putut transforma în piatră în orice clipă.
În jurul ei s-au strâns o grămadă de oameni pe care ea i-ar fi dat afară fără să stea pe gânduri. Știa că nimeni nu îl prețuia cu adevărat pe tatăl ei.
Cu o zi în urmă, Humberto Acosta a încetat să mai lupte. Nu a mai putut să amâne suferința ce s-a aruncat pe sufletul fiicei lui. Dar închisese ochii ușurat, știa că Marisol se va ocupa de toate.
În timp ce voce după voce își exprima regretele, cuvintele lor treceau pe lângă urechile fetei blonde. Ea doar continua să verse lacrimi întrebându-se ce va face ea de acum.
Cum va mai păși în propria casă fără să îl vadă mergând prin ea? Cum va supraviețui fără sfaturile lui? Cum va învinge împotriva durerii?
Federico și Octavio au venit pentru a își lua rămas bun de la Humberto dar pentru Octavio acesta nu era doar un partener de afaceri sau doar un vecin. I-a fost prieten și se cunoșteau de când erau tineri.
Cu ei a venit și Cruz, insistând și făcând rugăminți pentru că nu putea să o lase singură pe Marisol în unul din cele mai grele momente din viața ei. Chiar dacă stătea la îndepărtare, i-ar fi sărit în ajutor numaidecât.
Angajații moșiei Acosta erau îmbrăcați toți la costum și purtau în piept o mică poză cu chipul bărbatului care le-a fost șef. Jurau loialitate fiicei lui.
Bărbații familiei Almonte și-au făcut loc printre oameni și s-au apropiat apăsător de frumoasa Marisol. Chiar și cu acel chip dărâmat tot frumoasă era.
-Scumpo, cred că știi asta deja, dar dacă ai nevoie de noi, vom fi lângă tine!
Octavio i-a așezat capul pe umărul lui considerând că cea care suferă acum este fiica lui. A văzut-o crescând și până de curând în ochii lui era viitoarea sa noră. Pentru Marisol își dorește tot binele!
Fata și-a tras nasul și și-a ridicat capul brusc expirând tot aerul greu afară. Federico și Octavio erau singurii care din punctul ei de vedere meritau să se afle în livingul ei.
-Tatăl meu a murit, nu trebuie să mai păstrați legătura cu familia noastră. El era cel care vă păstra relația vie!
Octavio nu s-a abținut în a-și arăta tristețea în fața fetei la cuvintele ei. Dar nu putea să o condamne. Probabil lumea ei tocmai se clătina iar ea încă nu știa cum să se salveze.
-Ești ca o fiică pentru mine, și acum că tatăl tău nu mai e, simt că trebuie să te protejez în locul lui! Deși știu că ești o femeie puternică și poți face asta de una singură!
Octavio și-a întins mâinile pentru că voia să o îmbrățișeze pe Marisol. Aștepta ca ea să facă primul pas, nu voia să o enerveze acum când e cu nervii la pământ.
    Dar blonda s-a aruncat imediat în brațele lui. Avea nevoie de iubirea sinceră a cuiva!
-Tată, ce ar fi să îi aduci domnișoarei Acosta un pahar cu apă? Rămân eu cu ochii pe ea!
Bărbatul a dat din cap la îndemnul fiului său și i-a lăsat pe amândoi singuri. Federico voia intenționat să rămână doar cu blonda pentru a putea să îi adreseze câteva cuvinte.
-Nu ai idee cât regret că treci prin asta, că un om bun a murit! Dar nu uita ce ți-a zis tatăl meu, dacă ai nevoie de noi, doar cheamă-ne!
-Mâna de ajutor e venită și din partea ta? Ce e cu tine? Ți-e milă de mine sau ce?
Federico se uita la omul fără viață din sicriu și își strângea pumnii cu putere. A fost o dezamăgire pentru el, ultima lor conversație a fost una intensă.
    Voia să își repare greșeala ajutând-o pe Marisol.
Dar adevărul era că nu voia să i se întâmple ceva rău frumoasei blonde.
-Nu fi ridicolă! Doar tu îți plângi de milă, ești singura!
Marisol s-a apropiat într-o secundă de Federico și simțea că ar fi putut să dea cu el de pământ de față cu toată lumea. Și-ar fi dorit să îl plesnească până ar fi început să plângă de frustrare. Până și Cruz, care a fost mereu cu ochii pe ei, s-a speriat de acea apropiere.
-Mă condamni că îmi plâng tatăl? Tu nu ai face-o dacă Octavio ar fi fost în acel sicriu?
Această întrebare i-ar fi deranjat pe mulți dar nu pe cel care stă în fața ei. Și-a descheiat un nasture de la sacoul negru și s-a uitat lung la trupul ce se va odihni pe veci de azi înainte.
-Îți plângi de milă că ai de condus o afacere de una singură de parcă nu ești o femeie inteligentă. La naiba, chiar ești o femeie inteligentă! Îți plângi de milă că nu ai un bărbat lângă tine. Ai tot timpul din lume să te măriți, blondo!
Acum el este cel care a făcut un pas înainte și fiind atât de aproape de Marisol, Federico și-a așternut mâna peste creștetul ei. A început să îi mângâie părul ca un gest făcut de un frate mai mare.
Octavio i-a adus paharul de apă dar simțind tensiunea din aer a lăsat obiectul pe masa de lângă și a plecat în liniște.
-Pentru tatăl tău poți să plângi mulți ani de azi înainte. Pentru asta nu o să te condamn niciodată!
Niciun om din cei care au venit să își arate regretele nu meritau cuvintele ei. Sau să o atingă cu blândețe. Să îi ofere cuvinte încurajatoare.
Marisol Acosta doar și-a odihnit puțin fruntea de pieptul lui Federico aducându-și aminte de perioada în care visa la nunta lor. La seara în care au băut împreună în club. Se bucura că în inima ei nu se reaprindea nicio flacără.
Federico i-a transmis gândurile lui bune și s-a îndepărtat lăsând momentul de mângâiere a lui Humberto să continue. Marisol voia să își imprime în piele atingerea pielii lui.
Cruz nu a mai putut rezista tentației, și văzând că fata a rămas din nou singură, a venit lângă ea evitând să îi vorbească. A început să se roage pentru sufletul decedatului.
Marisol nu a spus nici ea nimic dar se ridica ușor fiind copleșită de prezența singurului bărbat care i-a furat inima de tot.