2 Players

Capitolul 32: Poate m-ar ajuta

Asta va continua la nesfârșit. Ești târfa mea. 

***

Deschid ochii brusc și mă las învăluită de întuneric. Mă uit la ceasul de pe noptieră. Clipesc puțin ca să văd ceva înafară de niște dungi roșiatice. Era două noaptea. Am oftat și m-am lăsat cu capul pe pernă. Oare o să treacă vreodată coșmarurile? Imaginea lui Dawn din mintea mea? Am întins mâna să o caut pe a lui Chris. Aveam de el. E singurul meu sprijin.  Strâng cearceaful neîntâlnind nimic cald, uman. Mă întorc grăbită pe cealaltă parte. Partea dreapta a patului e goală. Mă ridic în fund și îmi strâng plapuma în jurul meu. Sunt singură. Din nou. Brusc tremuram de frig. Strâng mai tare plapuma și mă fac ghem. Dacă se întoarce? A trecut mult timp de la ultima lui vizită. Trebuie să se întoarcă. Nu vreau asta! Să îi simt mâinile mari pe mine. Pereții se apropie de mine. Încăperea este din ce în ce mai mică. Ușa se apropie de mine. Fierul greu din care era făcută mă făcea să mă simt ca la închisoare. Nu mai suport. Nu mai vreau. M-am săturat să fiu folosită pentru sex. Încep să țip de frustrare. Oricum nu mă aude nimeni. Lacrimi amare îmi aluneca pe obraji. Vreau acasă. Vreau înapoi la Chris. Încep să îl strig, numele lui find singura mea alinare și amintire frumoasă. Să mă gândesc la el mă ajută. Ochii lui deschiși și misterioși înlocuiți de unii căprui. Îmi las nervii și durerea să iasă afară. Plâng și urlu. Nu știu ce. Dar să îmi simt gâtul din ce în ce mai uscat mă face pentru câteva fracțiuni de secundă fericită. Pur și simplu  aveam o dorință să mă distrug, să las totul în urmă. Ușa se deschide brusc și intra un bărbat grăbit. Mă opresc din urlat ca lupul la lună și mă uit la el pentru câteva momente. Apoi încep să strig la el:

-Nu, nu, nu! Stai acolo. Te rog. Nu mai vreau, Dawn!

Continua să înainteze spre mine. Continuam să spun ca un robot stricat "Nu, nu, nu" cu o voce disperată. M-a luat în brațe în timp ce continuam să mă zbat. 

-Amanda, iubito. Calmează-te. Sunt Chris. Ești acasă.

M-am oprit și m-am întors. I-am recunoscut vocea la final. Mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului lui și l-am strâns tare să îl țin cât mai aproape de mine.

-Îmi pare atât de rău. Doar că m-am panicat când m-am trezit. Eram singură și tu erai plecat și am crezut, am crezut că..

-Shh, a spus Chris în timp ce mă mângâia pe păr. Hai să ne culcăm la loc. Promit că nu mai merg nicăieri.

Ne-am întins la loc și m-am cuibărit în brațele lui protective și l-am lăsat să mă răsfețe cu mângâieri delicate până am adormit. Mâna lui pe abdomen m-a făcut să îmi amintesc de mica noastră "muncă silențioasă" și să adorm liniștită în brațele singurei persoane care mă putea face să mă simt mai bine.

*Flashback*

Am scos un chicot  când buzele lui mi-au atins pielea sensibilă și nerăbdătoare să îi reîntâlnească buzele dulci. Chris și-a ridicat capul de pe umărul meu și și-a apropiat ochii de ai mei. Zâmbetul lui șiret și-a făcut apariția în colțul din dreapta. 

-Ce ți-am zis  eu? Să nu scoți niciun sunet, mi-a șoptit Chris în timp ce îi urmăream buzele mișcându-se încet.

-Îmi pare rău, am spus continuând să îi studiez buzele. Avea un mic semn mai închis în locul în care i-am mușcat-o. Am zâmbit apreciativ. Și Chris a observat.

-După ce că ești fetiță rea, încă îți permiți să zâmbești? mi-a spus el. Eram dispus să renunț la pedeapsă pentru ochișorii tăi de prințesă, dar dată fiind situația de față nu mai fac niciun gest de bunăvoință. Și ține minte. Să nu aud musca.