2 Players

Capitolul 21: Întâlnire neașteptată

Deci o să încep prin a vă spune că am dat miercuri bilingvul la engleză și am avut un text în care apărea de două ori cuvântul Players. Rânjeam ca idioata gândindu-mă la această carte. Știu, nebunăăăă!

Amanda P.O.V.

Oboseală....Oboseală e cuvântul care mă definește în momentul de față. Am cearcăne enorme, care relevă noaptea mea albă. Nu am putut să pun geană pe geană, de fiecare dată când încercam să  adorm, amintirea zilei de ieri îmi invada gândurile. În fața ochilor mi se derula numai acel moment în care Chris îi spune javrei ălea de Jessica că o iubește. Încă tot șocată sunt și nu pot să înțeleg cum a putut să facă asta. Cu toate că durerea este mare, încă tot îl iubesc. Poate suna ciudat și s-ar presupune că ar trebui să îl urăsc, însă îmi este imposibil. Poate în timp sentimentele mele se vor stinge. Mă uit în oglindă și mă sperii. Cum se poate ca sperietoarea de ciori din fața mea să fie aceeași persoană cu fata zâmbitoare și plină de viață de acum două zile. Sunt palidă, am ochii injectați, buzele palide și părul în toate direcțiile. Suferința mea este vizibilă de la o poșta. Dacă m-ar vedea acum cineva, probabil ar zice fie că am ieșit de la nebuni, fie sunt într-o depresie de nivel avansat. Tata e disperat! Nu știe ce să îmi facă! I-am sugerat să îmi dea o sticlă de Jack Daniel's, făcându-l să-și dea ochii peste cap și să nege cu un zâmbet ironic pe buze. Acum, doarme pe canapea, cel mai probabil crezând că am putut să adorm. Însă, mie îmi zbura gândul la Chris și la momentele noastre de fericire. Gândul îmi zbura la Jessica și la sinceritatea cu care Chris i-a spus că o iubește. Încerc să îmi înfrânez lacrimile, însă ele sunt prea multe,  fiind un izvor nesecat de suferință. Îmi afund capul în pernă și mă descarc, țipând și lovind salteaua care nu mai e la fel de pufoasă ca atunci când Chris mă ținea în brațe. Aud niște pași grăbiți în casă și ușa de la dormitor deschizându-se, niște brațe puternice strângându-mă într-o îmbrățișare de urs. Pentru o fracțiune de secundă am impresia că ar putea fi Chris, ca mai apoi să realizez dezamăgită că era doar tata. Îl strâng la rândul meu în brațe, simțind nevoia de un sprijin. Încă doare prea tare. Ziduri împotriva sentimentelor îmi este imposibil să clădesc, lacrimile și durerea dezlipind fiecare cărămidă clădită cu greu. Trebuie să trec peste asta. Ce n-aș da să fiu la fel de puternică ca Scarlett O'Hara și să am ca motto "La urma urmei și mâine e o zi". Încă tot nu pot să înțeleg cum după atâtea suferință ea tot tare și puternică a rămas. Să amâne lacrimile pentru ziua de mâine și să facă asta zilnic. Urmez sfatul eroinei mele din copilărie și îmi opresc lacrimile cu greu, amintindu-mi că mă cheamă Amanda Bennet. Îmi impun să înlătur suferința care a pus stăpânire pe mine și mă desprind din îmbrățișarea tatei, având o mască neutră pe față. Zâmbesc firav și mă uit impasibilă la tata, care se uita la mine uimit, probabil întrebându-se dacă nu am nevoie de tratament împotriva dublei personalități.

-Ce te uiți așa la mine? Știu că sunt frumoasă, însă nu trebuie să te holbezi, am spus eu în stilul tipic mie.

Ochii tatei s-au luminat, văzând că nu mai sunt slabă și că am revenit la vechea eu. L-am făcut să zâmbească, probabil fiind mândru de mine și de schimbarea mea bruscă de personalitate. Niciodată nu am fost o genul de persoană care nu știe decât să se plângă. De fapt, sunt răutăcioasă și îi iau în derâdere pe cei de acest fel. Întotdeauna am fost puternică ca un zid de care te izbeai,  neputând  să mă afectezi. Tata mi-a dat părul după ureche și mi-a zis:

- Sunt mândru de tine, prințeso!

I-am zâmbit ușor și m-am uitat pe geam, văzând cum natura îmi oglindea sufletul: o furtună de lacrimi. Toate astea l-am închis în spatele unei uși, uitând totul și revenind la fosta mea viață. Mâine am de gând să mă duc din nou la muncă. Îmi voi relua cursul vieții. Îl voi uita pe Chris, voi călca în picioare amintirea lui. Sper ca în viitor să nu mai cad pradă farmecelor lui și dacă soarta se va hotărî să își bata din nou joc de mine și ne va intersecta drumurile să depășesc momentul cu capul sus, cu demnitate.