2 Players

Capitolul 26: Poți repeta puțin ce ai spus?

Spre deosebire de viață, moartea este simplă, pașnică, ușoară. Viața te dărâmă cu prima ocazie, în timp ce moartea te îmbrățișează cu căldură. Sinceră să fiu, îmi place să fiu prinsă între cele două. Pot simți cum sufletul tău se află într-o stare pașnică, lipsită de griji, dar în același timp ai frânturi de memorie, care îți strică starea de bine. Cu fiecare secundă care trece, revin din ce în ce mai mult la realitate. Pot să îmi dau seama că sunt la spital, deoarece mirosul specific de clor și dezinfectant îmi "răsfață" simțul olfactiv. De asemenea, aud niște bipăituri, care îmi dau de înțeles că sunt legate la câteva aparate, cea ce îmi face moartea imposibilă. Lumina este orbitoare, făcându-mă să îmi strâng pleoapele mai bine. În general sunt înconjurată de întuneric, doar câteva șoapte aducând câte o rază de lumină în bezna din jurul meu. Aud o ușă și niște pași care intră în cameră. Se poziționează de-o parte și de alta, iar o mână puternică îmi ia mână și o strânge.

-Amanda. Mă auzi? Te rog, întoarce-te la mine. Te iubesc!

Chris! Nu, nu poate fi el. Doar mi-a spus că o iubește pe Ea! Însă vocea răgușită, cu un accent amestecat dintre cel texan și englez îl dă de gol. Vreau să deschid ochii ca să îi pot privi chipul angelic, însă tot ce reușesc este să îmi fac pleoapele să tremure puțin. Întunericul mă îmbrățișează din nou, aducându-mă din nou pe tărâmul inconștienței. Poate, până la urmă am halucinat, și doar mi l-am imaginat pe Chris.

****

Niște zgomote mă fac să ajung din nou în starea de semi-trează. Două persoane intră în salon și vorbesc în șoaptă. Nu pot înțelege mare lucru, însă o propoziție îmi atrage atenția și îmi rămâne tatuată pe creier:

- Domnule Bennet, fata dumneavoastră este însărcinată.

Această propoziție mă face să deschid ochii brusc, șocată. Îl văd pe tata cu un doctor. Mă ridic puțin și mă sprijin în coate, atrăgându-le atenția celor doi bărbați.

-Amanda! Cum te simți? m-a întrebat tata.

I-am făcut semn cu mâna să tacă și mi-am concentrat toată atenția asupra doctorului, care era foarte tânăr și arătos:

- Poți repeta puțin ce ai spus acum câteva secunde? Legat de mine.

-Ați suferit numeroase răni și ați fost în comă pentru o perioadă lungă de timp.

-Nu asta. Cealaltă parte. Este adevărat că sunt....

-Da, domnișoară. Sunteți însărcinată.

Îmi duc o mână protectiv pe abdomen și zâmbesc larg. Copilașul meu!

-De cât timp sunt însărcinată?

- De șase săptămâni.

-Și cât timp am fost în comă?

- Astăzi se împlinesc două săptămâni.

Nu! Nu! Asta nu se poate întâmpla! Nu! Nu vreau copilul lui Dawn. Nu! M-am ridicat brusc în fund și am început să urlu:

- Scoate chestia asta din mine! Scoate chestia! Acum!

-Domnișoară, vă rog să vă calmați!

-Cum să mă calmez? Sunt însărcinată cu copilul violatorului meu!

Eram indignată! Cum putea să îmi spună să stau calmă. Am spus gesticulând:

-Nu vreau asta! Scoate chestia asta din mine! Nu mă fă să o fac singură! Nu îl vreau! Nu am de gând să îl port în pântece 9 luni! Nici o șansă!