Capitolul 11:Contractul

33K 534 35
                                    

Am pășit temătoare în apartament enorm a lui Justin. El stătea pe canapea cu un teanc de hârtii in față și o ceașcă de cafea în mână. Când m-a văzut s-a ridicat brusc de pe canapea și s-a îndreptat cu pași repezi spre mine. Mi-am pus mâinile protectiv pe față și am așteptat lovitura. Însă nu a venit, Justin doar mi-a îndepărtat mâinile, mi-a studiat chipul palid și ochii înroșiți și s-a așezat pe canapea, indicându-mi să fac la fel. M-am așezat pe canapeaua din fața lui.

-De ce ai făcut asta?mă întrebă el.

- Sincer, nu știu. Am făcut-o fiindcă prețioșii tăi belieberi m-au jignit.

- Parcă și tu erai un belieber.

- Eram. am spus eu oftând. Am renunțat acum doi ani când am devenit o altă persoană.

- În ce sens? întrebă Juss.

-Acum doi ani eram o fată timidă care se acundea în cărți și găsea consolare în melodii. Însă m-am schimbat în monstrul pe care îl vezi avum.

- Monstru? De ce ai o părere așa proastă despre tine? Mie, unul, îmi plac fetele îndrăznețe. spune el făcându-mi cu ochiul.

-De ce nu îmi spui pe nume? Sunt o curvă! Nimeni nu dă doi bani pe mine.

-Suntem ceea ce vrem noi să fim, spune Justin foarte serios.

- Acum hai să discutăm contractul și să se termine cât mai repede. spun eu cu o voce care speram să sune puternic.

-Tu vezi contractul ăsta ca o obligație?

-Da. răspund eu sec.

-De ce? întrebă Juss.

- Pentru că trebuie să îmi ispășesc pedeapsa. Asta e tot. Devin curva ta pentru 3 sau 4 luni.

-Curva mea? intrebă Justin amuzat. Eu ți-am propus să devii iubita mea oficială.

- Adică să mă plimbi pe la nu știu ce festivități plictisitoare?

- Cam așa.

-Atunci zic pas. Eu vreau o relație ascunsă de paparazzi. Mă sperie.

- Te sperie? Ce ai vazut tu nu e nimic in comparatie cu ceea ce sunt intradevar. Adica gandeste-te cum ar fi sa fii intr-o masa de paparazzi si toti să vrea sa iti ia interviu. Oricum tot nu mă convingi. Te voi obliga sa vii cu mine la câteva evenimente. Am vorbit deja cu tatăl tău si este de acord. 

-De ce ai nevoie de mine? Poți să mergi cu o vedetă. Poți merge cu Selena.

S-a schimbat la față din relaxat în crispat când mi-a spus:

-Nu începe și tu! M-am săturat de toți jelenatorii care îmi trimit mesaje încontinuu să mă împac cu Ea! Deja mă calcă pe coadă femeia asta! Așă că de asta eu vreau să vii cu mine. Ca să vadă belieberii că sunt fericit și fără Selena.

-Bine! spun eu capitulând. O să vin cu tine la evenimentele plicticoase. Dar dacă mă atinge vreun paparazzi fac urât!

-De asta există bodygarzii. Să ne protejeze.

După multe argumente pro și contra din partea fiecăruia, contractul arăta așa:

Subsemnații Justin Drew Bieber și Amanda Bennet suntem de acord și afirmăm următoarele:

1. Pe durata contractului suntem de acord să avem o relație publică, subsemnata Amanda Bennet (A.B) trebuind să fie prezentă la toate evenimentele la care participă subsemnatul Justin Drew Bieber (J.D.B).

2 PlayersWhere stories live. Discover now