Capitolul 14: Revelații în familie

31.2K 499 30
                                    

A doua zi de dimineață m-am trezit în strânsoarea de fier a lui Chris! Mi-era cald, însă nu vroiam să plec. Stând așa mă simțeam iubită și protejată! E o senzație unică când știi că băiatul pe care îl iubești îți împărtășește sentimentele! De când m-am împăcat cu Chris parcă sunt o altă persoană! Nu mai gândesc la fel, sunt mai sensibilă și mai iubitoare.  Am alt sitem de valori și mi se pare că văd lumea într-o nouă manieră! Totul strălucește și este colorat! Deschid ochii și mă uit la bărbatul frumos de care sunt îndrăgostită până peste cap și nu pot să cred că e al meu! E ireal de frumos: corpul sculptat ani de zile la sală, chipul angelic și părul lui suberb, des și mătăsos de culoarea penelor de corb! Involuntar îmi duc mâinile în parul lui și încep să mă joc cu el! Asta îl face să se trezească și, astfel îi pot admira ochii superbi ca două lacuri de munte cu apa cristalină! Îmi zâmbește, iar cred că zâmbeam deja ca o idioată, numai uitându-mă la el! Mă aplec și îl sărut cu toată pasiunea și iubirea pe care o simt pentru el! El îmi răspunde cu aceeași monedă la sărut, mângâindu-mi spatele, atingerile lui trimițând fiori în sistemul meu nervos. Și astfel îmi dau seama cum o să îmi petrec ziua. Stând toată ziua în brațele bărbatului iubit. Dorința oricărei femei.

Sărutările sale devin din ce în ce mai flămânde, trezind o dorință aprinsă în corpul meu. Mă așez peste el și încep să îi sărut abdomenul frumos lucrat. Îl aud cum geme și continui să îl muşc din ce în ce mai jos, până ajung la locul dorit. Îmi iau cel mai bun prieten în gură și încep să îl satisfac, lingând și sugând fiecare particică de piele. Nu am pierdut nicio clipă contactul vizual cu Chris. Vedeam în ochii lui plăcere, iubire și chiar venerație.  Toate astea m-au determinat să continui și cu mai multă dorință. Pe când se apropia de orgasm, Chris și-a închis ochii și mi-a gemut numele. Oh, Doamne! E așa de sexy când face asta! Încă câteva mișcări de sus-jos ca un lichid dulce-sărat să îmi invadeze gura și să îmi dea peste cap simțurile....

Josh Bennet P.O.V.

Stau în birou și mă ocup de contabilă, când telefonul meu sună. Mă gândesc că poate e prințesa mea, Amanda, însă era in număr necunoscut mie. Răspund curios:

-Bennet. Cu ce vă pot fi de folos?

- Bună ziua, sunt Scooter Brown, managerul lui Justin Bie...

- Știu cine ești! Spune-mi te rog ca fata mea nu a mai făcut o prostie.

- Din nefericire, se pare că fiica dumneavoastră a încheiat contractul.

-A făcut CE? ridic eu vocea cu multe octave.

- Da! Se pare că domnișoara a Bennet a plătit suma de 1 milion de dolari.

-Poftim?!?!??!

-Stați să vedeți partea interesantă. Nici măcar nu erau banii ei! Erau ai......

Nu am mai ascultat căci i-am trântit telefonul în nas și am plecat grăbit spre casa Amandei. Asta întrece orice măsură.  Parcă stabilisem că nu am de gând să plătesc pentru greșelile ei! S-o ia naiba de treabă! Sunt așa nervos încât nu mă simt stăpân pe mine. Niciodată nu mi se întâmplă asta. Fata mea deja mă calcă pe coadă! M-am săturat de ea și de fițele ei de curvă! Nu poți gândi așa ceva despre fiica ta! Nu o mai compara cu mama ei! strigă subconștientul la mine. Dă-o încolo de rațiune! Opresc motorul în fața casei și sun la ușă. Aud niște pași prin casa și un bărbat bine făcut îmi deschide ușa. Era îmbrăcat doar în boxeri! Oare am întrerupt ceva? se întreabă partea malefică din mine. Sunt curios unde e Amanda, când bărbatul mă întreabă zâmbitor:

- Bună ziua! Cu vă pot fi de folos?

- Să te dai din calea mea. spun eu dând nervos din mâini.

2 PlayersWhere stories live. Discover now