Ultimul joc: Prada (Volumul I din trilogia The Last Whispers)

Capitolul 17

Capitolul 17

"Incet, incet punea stapanire pe sufletul meu si ma simteam din ce in ce mai pierdut. Nu am permins niciodata nimanui sa priveasca in adancurile mele, pana acum." 

   

27 Iulie 2010

-Katerine, ai putea sa vorbesti cu cei din Germania? Cred ca am gresit ceva, se incrunta Vladimir la mine.

Am lasat invitatia pe birou si i-am oferit un zambet in semn de aprobare. De cum a plecat in biroul lui, am pus mana pe telefon si tastand numarul, am sunat la germani. O voce feminina imi raspunse in engleza si asa am tinut conversatia, notand cate ceva pe un carnetel. Dupa ce am inchis telefonul, m-am dus la seful in birou, batand usor in usa.

Am auzit un mormait de dincolo si am deschis-o cu sfiala.

-Deci? ma intreba el cu scaunul rotindu-se in toate partile de neliniste in timp ce eu inchideam usa dupa mine pentru intimitate.

-Am omis cateva lucruri pe care ei le-am comandat insa secretara mi-a facut legatura cu seful lor si acesta mi-a spus ca sunt hotarati si mai cumpere de la noi si sa le trimitem cu urmatorul transport. Deja banii au intrat in cont, l-am instiintat eu pe un ton profesional.

Acesta se opri din invartit si isi puse capul in mana dreapta gandindu-se la informatiile pe care i le-am dat, apoi ma pironii cu ochii.

-Ia loc, Katerine! imi facu semn cu cealalta mana spre scaunul din fata biroului sau.

I-am facut pe plac si m-am asezat silentios privindu-l.

Vladimir se lasa pe birou sustinandu-si barbia in coate.

-Am primit invitatia ta, imi zambi cald, schimbandu-si total atitudinea.

I-am zambit si eu stanjenita, iar el continua.

-Ma simt onorat sa particip la nunta ta si nu cred ca vei fi uimita sa sti cine ma va insoti.

-Daniella, l-am completat eu binevoitoare. Ma gandeam eu.

El aproba din cap si se lasa pe spate, trecandu-si palmele peste fata.

-Nu credeam ca voi apuca ziua asta la tine. Erai o burlacita convinsa.

-Trebuie sa recunosc, a fost neasteptat si pentru mine, l-am asigurat. Nu credeam ca e posibil ca dupa o luna de cand am cunoscut un baiat sa ma si marit.

-De o luna va cunoasteti? ma intreba acesta marind ochii.

M-am crispat in interiorul meu. Eu si gura mea mare.

-De fapt, pe 7 cand va fi nunta, vom face o luna, l-am anuntat inocenta.

El isi dadu capul pe spate si incepu sa rada cu pofta, cu lacrimi. Am zambit incurcata nestiind in ce ape tulburi ma scald.

-Incredibil, suspina el cand termina sa-si stearga lacrimile. Felicitari, Katerine. Si nu doar pentru nunta, ci pentru tot ce ai reusit la cei 26 de ani ai tai.

-Multumesc, am zambit ridicandu-ma de pe scaun. Ma intorc la munca, l-am anuntat si am iesit din biroul lui fercita.

Intoarsa la biroul meu, am luat din nou in maini invitatia eleganta si am recitit-o a mia oara in acea dimineata. Sebastian ma uimise din nou. Era alba si avea un model pe care nu il puteam explica, fiind complicat dar superb; iar textul, desi simplu, ma lasa fara cuvinte: