Ultimul joc: Prada (Volumul I din trilogia The Last Whispers)

Capitolul 45

Capitolul 45

"Asta era sfarsitul nostru, al meu si al ei.... Din cauza prostiei si orgoliului meu o pierdusem si impreuna cu ea, rodul iubirii noastre si motivul meu de a trai. Daca imi era dat sa traiesc intr-o lume fara ea, de ce ma mai trezisem din coma?"

7 Iulie 2011

Astazi se implineste un an de cand l-am intalnit pe Sebastian. Un an de cand viata mea s-a schimbat radical si pentru totdeauna. La inceput acea schimbare parea cea mai potrivita, dar acum... acum totul parea atat gresit!

Cum sa mai continui cand totul doare atat de tare?

Cum sa mai fiu sotia lui cand am fost doar un pariu?

Cum sa il mai privesc asa cum il priveam?

Am inchis ochii impiedicand lacrimile sa curga. I-am redeschis si am privit fotografia ce o aveam in mana. O simpla poza cu un sufletel mic ce crestea in interiorul meu. O fiinta nevinovata ce ma unea pe mine cu Sebastian pentru totdeauna. Un copil nevinovat ce avea sa plateasca pentru toate greselile parintilor lui. Copilul nostru!

-Katerine?

Am ridicat ochii spre colega mea, Daniella, incercand sa nu par prea afectata si am ascuns poza in geanta.

-Plangi? ma intreba venind spre mine si luandu-mi mana intr-ale ei.

Mi-am sters subtil ochii cu cealalta mana si am suspinat.

-Astazi se face un an de cand l-am intalnit prima data pe Sebastian, i-am raspuns zambindu-i mai mult trist.

Ea imi zambi incurajator.

-Aveti aproape un an de casatorie.... A trecut timpul, nu gluma!

Conversatia noastra a fost intrerupta de telefonul meu. Daniella s-a scuzat la mine si a plecat, lasandu-ma singura ca sa pot vorbi linistita la telefon.

Ma suna Renata.

-Da, am raspuns stins.

-Sunt la cofetaria de peste drum, spune-i sefului tau ca ai o problema personala si vino aici cat poti de repede.

Si imi inchise.

Inima mi-a tresaltat de spaima in piept. Renata aflase!

M-am ridicat de pe scaun si am dat buzna in biroul sefului meu, care se ridica imediat in picioare.

-Kate, esti bine?

Am ramas o clipa in loc privind in gol, incercand sa nu izbucnesc in plans, apoi l-am privit.

-Trebuie sa plec putin, i-am raspuns cu parere de rau si cu voce tremurata. Tocmai am fost sunata de o prietena si ea... nu e in regula. Imi poti acorda putin timp liber?

El ma cantari din priviri.

-Da, iti poti lua ziua libera. Esti sigura ca esti bine? Esti cam palida si nu prea te vad in regula.

-Sunt bine, i-am zambit pentru a-i demonstra cele spuse. Multumesc, ne vedem maine!

Si cu asta am iesit val vartej din biroul lui, mi-am luat geanta, telefonul si sacoul si am fugit pana la lift pe tocurile mele enorme. Am coborat in cateva secunde si am traversat strada in cea mai mare graba, intrand in cofetaria aceea mica si draga inimii mele. Nu mi-a luat mult sa o reperez pe prietena mea si m-am indreptat imediat spre masa ei, fara a lua in seama altceva.