Ultimul joc: Prada (Volumul I din trilogia The Last Whispers)

Capitolul 41

Capitolul 41

ATENTIE!

Acest capitol contine scene explicite si limbaj licentios!

"Zilele grele mereu se terminau frumos langa ea, in jurul ei, inauntrul ei."

24 Martie 2011

-Sunt franta, am gemut lasandu-ma sa cad pe canapea din parcul gol.

Renata ma privea amuzata din picioare, fiind clar ca ea nu era obosita nici pe jumatate cat mine. Chipul sau era luminat doar de becurile din parc, afara fiind intuneric de cateva ore.

-Nu am alergat decat doi kilometrii, prostuto! ma tachina ea.

Am luat sticla de apa plina si am baut o singura inghititura, atat cat sa imi clatesc gura.

-Primii si ultimii, am zambit eu privind-o din cap pana in picioare. Daca nu stiam ca a nascut, nu aveam de unde sa imi dau seama ca macar fusese insarcinata.

Purta o bustiera stransa pe sanii plini si o pereche de pantaloni trei-sferturi, iar abdomenul perfect plat era la vedere. Desi era martie si era frigut afara, Renata nu avea nici o problema sa se imbrace subtire. Eu pe de alta parte purtam o pereche de colanti lungi si un tricou mulat, iar pe deasupra o bluza de trening si tot tremurasem.

-Nu stiu de ce am fost de acord sa ma autodistrug, am gemut lasandu-mi capul pe spate.

-Alergam doar de o saptamana, Kate! E normal sa te simti nasol, dar pe parcurs totul va fi mai usor si mai bine, asta iti garantez.

-E usor pentru tine, tu alergai inainte sa iei proportii in fiecare dimineata, am mustrat-o. Eu nu aveam timp.

-Pentru ca esti o lenesa si iti place sa dormi! Hai, ridica-te! Trebuie sa continuam!

-In niciun caz, am gemut. Il sunt pe Sebastian sa vina dupa mine.

-In caz ca ai uitat Sebastian este la noi cu Nathan si au grija de Becca. Koll nu il va lasa sa plece.

-Cum am putut lasa trei barbati cu Rebecca? am suspinat punandu-mi mainile pe fata.

-Nu e asa rau, Koll este un tata responsabil si fiica mea doarme adanc, ranji ea.

Am ras si m-am ridicat in picioare, potrivindu-mi sticla de apa pe suportul de pe brat, apoi am privit-o pe cea mai buna prietena a mea si am zambit, ea inapoindu-mi gestul. Am inceput din nou sa alergam in pasi usori, simtind cum muschii imi cedeaza unul cate unul. Febra inca nu ma parasise, dar trebuia sa alerg, la sfatul medicului ginecolog. Eram in al noualea cer datorita vestii ca pot renunta la tratament si ca eram mai bine, ca in sfarsit pot sa concep un copil.

-Kate, trebuie sa te intreb ceva, a vorbit usor Renata.

Eram atat de invidioasa ca ea putea sa vorbeasca in timp ce alergam fara nici o treaba si eu gafaiam fara ca macar sa deschid gura.

-Daca este cu adevarat nevoie, am respirat adanc.

-Cum ti se pare casnicia ta? Nu am purtat niciodata aceasta discutie si stiu ca probabil a fost greu pentru tine sa te vezi sotie si mama dintr-o data.