*Lupta cu mine* #PAUZA#

CAPITOLUL 2

Priveam prin panza de lacrimi din coltul camerei care mi-a fost mereu un "sprijin" ,ascunzandu-ma in întunericul sau ca sa pot sa-mi plang de mila de fiecare data cand discutia cu privire la plecarea mea se termina cu o cearta. 

"De ce eu?!" tip ,lasandu-mi capul sa-mi cada pe genunchi ,lacrimi de disperare curgandu-mi pe obrajii inca murdari de sange ,sughitand in timp ce incercam sa ma calmez.

"Evelyne?" o voce cunoscuta ma face sa-mi ridic privirea tulbure si prin lacrimi sa-mi vad ghemotocul de blana apropiindu-se de mine ,ingrijorata.

"Evelyne! Ce s-a intamplat?" intreaba din nou cand vede ca nu-i raspund ,eu tragandu-mi nasul si stergandu-mi lacrimile cu dosul palmei.

"Hope...."soptesc pe o voce sugrumata ,incercand sa-mi inabusesc lacrimile. "Sunt...sunt un dezastru care nu va iesi niciodata din acest castel." spun privindu-mi pisica in ochii ei mari si galbeni.

"Nu e adevarat. Vei iesi de aici.Vei vedea. Acum..nu esti pregatita..." imi spune Hope asezandu-se in fund langa mine si privindu-ma compatimitor.

"Si tu? Credeam ca tu ma cunosti mai bine decat toti!" rabufnesc ,ridicandu-ma in picioare si lovind o carte ce era chiar la marginea patului ,zburand pana in peretele opus ,facandu-o pe Hope sa tresara si sa fuga pana in varful patului.

"Da ,Eve! Te cunosc si stiu ca te poti controla ,dar..."

"Niciun dar! Nu vreau sa aud! M-am saturat! Sunt...."

"Scumpo?" vocea mamei ma opreste din vorbit ,intorcandu-ma catre usa pe care intrasera parintii mei ,privindu-ma ingrijorati.

"Ce mai vreti?" ii intreb ,asezandu-ma pe pat langa pisica neagra ,care se asaza in poala mea incepand sa toarca.

"Am vrut sa vedem daca esti bine." imi spune mama ,venind langa mine.

Ii privesc ochii verzi in care se puteau vedea cateva lacrimi ,apoi pe tata care ma privea fara nicio emotie ,stand langa mami. Sunt asa diferiti dar totusi se iubesc foarte mult. Mami e atat de buna la inima chiar daca a devenit vampir de mai bine de 190 de ani, ii ajuta pe toti ,niciodata nu s-a vazut mai presus de ceilalti ,chiar daca e regina. Izabelle Beringhton a fost si inca este un exemplu demn de urmat ,fiind mandra ca este mama mea. De tata? Pai....el este rece si dur. E ca si cum ,daca nu i-as auzi bataile inimii as zice ca nu are una. Cu toate persoanele din acest castel se poarta exact ca un rege ,dand ordine in stanga si in dreapta. Mi-a spus cand eram mai mica ca acest comportament este cel mai bun. Ca daca e ingaduitor cu toata lumea o sa-l creada slab. As putea zice ca mami este o exceptie. Cu ea se comporta mereu dragastos ,avand grija de ea si amintindu-i de cate ori crede el ca e cu putinta cat de mult o iubeste. Cu toate acestea ,ii iubesc foarte mult.M-au crescut si educat cum au stiut ei mai bine,dar din cate pot eu sa observ ,nu e deajuns.

"Din cate vezi ,nu sunt. Stiti.. Daca vraja facuta de Aby nu ma tinea inchisa aici a-și fi fost plecata de mult! Din nou." spun cu rautate ,ridicandu-ma din pat si privindu-i cu o spranceana ridicata.

"Nu. Nu ai fi plecat. Nu te-as fi lasat." imi spune tata pe un ton dur ,facandu-ma sa-mi dau ochii peste cap.

"Pana la ce varsta voi face ceea ce vrei tu ,tata?" il intreb pe acelasi ton folosit de el,incercand sa nu clachez.

"Pana ce eu nu voi mai fii in viata! Și ghici ce? Asta inseamna ca vei face ceea ce zic eu o  eterninate!" imi spune privindu-ma direct in ochii mei albastrii.

"Tu ai facut ceea ce au zis ceilalti? Tu ai facut mereu ce ai vrut! Eu de ce nu pot sa fac ce vreau?" il intreb furioasa ,trecand pe langa el si plimbandu-ma dintr-un colt in altul nervoasa.