*Lupta cu mine* #PAUZA#

CAPITOLUL 17

Kilworth

"Cum te simti sa te intorci acolo unde ai stat inchisa atatia ani?" ma intreaba Hope ,lasandu-mi privirea in jos,vazandu-i ochii stralucind in lumina felinarelor de pe trotuare.

"Sincer...am emotii. Dar chiar aveam nevoie sa ma intorc acasa." soptesc sa nu fiu auzita vorbind singura.

Ciudata s-a intors oameni buni!

"Aaa...scuza-ma. Tu esti fata care a intrat la mine in magazin acum cateva saptamani cu rochia lunga,nu?" simt o atingere fina pe bratul stang,ceea ce ma face sa ma opresc,privind femeia din fata mea,care ma privea usor confuza.

"Da...eu sunt." raspund bulversata.

Atat de tare sa ma fi facut de ras incat sa ma tina minte dupa atata timp?

"Oh Doamne,nici nu ai idee cat te-am cautat!" tipa bucuroasa,confuzia mea crescand.

Ma uit cu coada ochiului la Hope ,care privea femeia in ochi,incercand sa-si dea si el seama ce se petrece.

-Daca stie cine esti cu adevarat,Eve? Ce-ar fi sa ne asiguram ca nu are cui sa mai spuna...-

"De ce m-ai cautat?"intreb precauta,luand in calcul ceea ce a spus Kali,doar ca o varianta mai blanda.

"Pai ti-ai uitat rochiile in cabina de proba si cred ca cineva ti le-a aruncat. Le-am gasit la gunoi. Le-am luat si le-am pus pe un raft ca sa ti le pot da,dar intr-o zi a venit cineva si le-a vazut. I-au placut foarte mult,mai ales ca erau in stilul vechi si a dorit sa le cumpere. A dat o suma frumusica pe ele. Te-am cautat sa-ti dau banii macar...si imi pare rau daca au avut valoare sentimentala pentru tine,dar m-a convins foarte repede sa i le vand." vorbeste ea repede,uitandu-se doar in ochii mei.

Imi ridic spranceana la ea,inca privind-o. E tare ciudata in clipa asta.O privesc pe Hope,care deja avea ochii pe mine.

"E constransa." spune ea cat de usor poate,aproband-o discret.

"Poti sa-mi spui cum arata acea persoana?"intreb apropiindu-ma mai mult de ea.

"Nu..nu-mi amintesc." se incrunta,incercand sa-si aminteasca ,prinzand-o de umeri,astfel facand-o sa ma priveasca in ochi.

"Vei uita ca m-ai vazut acum cateva saptamani si acum. Cu banii poti face ce vrei. Vei uita si ca ai vorbit cu cineva despre mine. Bine?"intreb privind-o in ochi,aceasta aprobandu-ma cu o usoara inclinare a capului. "Bun. Du-te acasa si traieste-ti viata ca pana acum." spun,apoi o imping usor de la spate aceasta plecand fara sa mai scoata un sunet.

"Au aflat de tine." spune Hope inca privind femeia cum se departeaza.

"Da...ramane intre noi asta." spun ,apoi fac cale intoarsa,punandu-mi ghiozdanul cu haine pe umar mai bine,luand-o din loc pana ajung la ulita care duce catre castel.

"Eve...nu ar trebui sa ascundem asta. E foarte periculos ca cineva sa stie de existenta ta. Se va duce vorba prea repede si vor afla toate creaturile supranaturale ,urmand sa te caute." imi explica pisica tematoare.

"Vom vedea ce se va intampla. Daca aste e scris sa se intample,se va intampla. Dar nu vreau ca parintii sa afle. Cu atat mai mult ,tata." spun hotarata,auzind-o oftand.

"Cred ca nu doresti sa afle nici despre cel de-al doilea sarut dintre tine si varcolac ,nu?"

"Mai ales asta,Hope!" spun ,privind-o cu ochii mari.

"Nu e bine ce faci ,Eve. E varcolac,stii doar ca..."

"Stiu,Hope,stiu. Dar nu stiu ce se intampla cu mine. Ma atrage ca un magnest,ma simt ciudat in preajma lui... Nu am vrut sa-l las sa ma sarute a doua oara,dar parca corpul meu nu-mi asculta creierul care poruncea sa-l loveasca. L-am tras mai aproape...i-am raspuns sarutului. Si cel mai grav e ca mi-a placut. Ce e asta,Hope?" intreb speriata de starile care mi le provoaca un varcolac.