*Lupta cu mine* #PAUZA#

CAPITOLUL 6

"Iti vine sa crezi,Hope? Eu plec...chiar plec!" spun visatoare incepand sa dansez in lenjerie pe langa rochia lunga si bufanta de culoarea mierii pe care aveam s-o port la plecarea mea.

Plecarea mea. Libera. Asta e tot ceea ce voiam. Voi iesi cu spatele drept,barbia ridicata si cu piciorul drept din curtea castelului. Va vedea tata ca ma voi descurca. Doar nu credea ca daca nu-mi pot folosi puterile o sa ma ascund rapid in camera implorand sa nu mai plec niciodata. Ha! S-o creada el! Ma voi descurca. Cum toata lumea o face ,o voi face si eu. Si cu ocazia asta,partea intunecata,Kali, nu va iesi la iveala. Nimeni nu va fi ranit,iar eu voi putea trai unde vreau eu.

"Imi pare rau ca daca o sa-ti folosesti puterile,chiar si din gresala,tatal tau va afla din cauza mea." vocea trista a pisicii mele ma opreste din a sta prin propriile ganduri,aplecandu-ma deasupra ei si privind-o cu toata dragostea pe care i-o port.

"Stii ca nu poti face nimic sa impiedici asta. Practic,tu nu ma parasti,esti legata de vrajitoare. Doar ele te-au ...hmm..creat. Sa-i spunem asa. Dar nu-mi pasa!" o incurajez,pupand-o pe nasuc si privind-o in ochii ei aurii.

Pe Hope am intalnit-o acum un secol,din intamplare. Venise din satul vecin ,iar eu atunci aveam antrenamentele. Stiu si acum cum s-a bagat in campul de antrenament si cum a fost lovita cu brutalitate de un demon cu care ma luptam. Era doar o pisica normala pe atunci,iar eu m-am speriat tare mult cand am vazut-o intinsa pe jos fara sa respire. Era doar un mic suflet inocent care fusese prins la mijloc,iar eu nu puteam face nimic s-o salvez. In urmatoarea secunda,omorasem demonul fara sa clipesc,dar in acelasi timp fara sa las partea intunecata sa ma controleze. Prima si ultima oara cand s-a intamplat asta. De atunci vrajitoarele au vazut ca se intampla ceva cu mine,asa ca au vindecat-o pe micuta. Iar numele de "Hope" si-l primise ca sa-mi demonstrez mie ,dar si ei ca mai exista o speranta pentru orice. Normal ca de atunci vorbeste si a devenit prietena mea cea mai buna.Dar nu numai ca vorbeste,ghearele ei sunt paralizante  timp de cateva minute bune pentru oricine si orice.

"Ai un moment,scumpo?" intreaba mama de dincolo de usa,intrand si ajutandu-ma cu corsetul rochiei.

"Sigur." spun.

"Imi va fi dor de tine ,dar era si timpul sa iesi. Vreau sa stii ca eu nu fusesem deacord cu puterile tale. Dar asta a fost una din regulile tatalui tau." incepe mama,acum privindu-ma in ochi.

"Stiu. Stai linistita,ma asteptam la ceva mai drastic." spun zambind ,apoi apuc mica gentuta de pe pat. "O sa-mi lipseasca camera ,la fel si tot ceea ce e aici." spun aruncand o ultima privire in camera unde am ras ,plans si blestemat viata in ultimele doua secole,apoi inchid usa.

"Si noua de tine,dar o sa te vizitam. Asa o sa faci si tu."spune mama ,coborand rapid scarile. Pentru ultima data viteza.

"Daca nu o sa ma vizitezi,o sa vin dupa tine si in capatul lumii copila. Si nu o sa-mi fie rusine sa te bat de fata cu toti prietenii tai." ma ameninta doica cu lacrimi in ochi,venind si imbratisandu-ma strans.

"Daca se va intampla asta ,doica,nu o sa-mi fie rusine sa iau bataie." spun zambind cu lacrimi in ochi.

"Draga mea verisoara,cred ca rochia asta o sa fie cam demodata." spune Jason,uitandu-se la rochie cu amuzament.

"Cum demodata? Felix abia ieri a terminat-o. E cea mai noua rochie." ii spun ofensata.

"O sa fii surprinsa cat de mult a evoluat lumea in ultimele doua secole." continua Rox,zambind.

"E abia anul 2010. De ce sa se fii scos aceste rochii din moda?" intreb incruntata.

"O sa vezi cu ochii tai. Uite cateva brosuri cu ce tari ai putea vizita.Am fost in toate,sunt superbe!" se lauda Jason,dar cotul lui Lukas il mai desumfla putin.