Ajută-mă să trăiesc!

Cpitolul 4

Kevin avea impresia că va face scurtă la gât de câte ori se întoarse în decursul orelor, privind în spatele lui, spre micuța în hanoracul acela mare și ponosit ce stătuse toate orele cu capul în bancă fără să bage în seamă pe nimeni. Era uimit de toate jignirile pe care le primise în fiecare pauză și chiar și în ore de la colegi ei de clasă. Încercase să se acomodeze cu locul așa că într-o pauză intră în discuție cu niște băieți din clasa lui ce vorbeau, nimic mai interesant decât fotbalul. Da, nu înțelegea de ce, dar mereu urâse acest sport. Știa că toți băieții, chiar și unele fete, erau foarte pasionați de fotbal, chiar și tatăl lui și prietenii acestuia se strângeau mereu și vedeau câte un meci important, Duminica savurând o bere sau un grătar. Dar el nu! Pur și simplu nu era deloc atras de acest sport. I se părea inutil, fără vreo noimă și plictisitor! În copilărie însuși tatăl său vruse să îl învețe să joace și să participe la meciuri pentru juniori însă se opuse cu desăvârșiere, refuzând mereu. Chiar încercase odată și își aducea aminte mereu, amuzat, cum sparse geamul de la bucătărie și mama lui îl puse să cumpere chiar el geamul. Și așa ajunse să muncească o vară întreagă vecinilor din cartier doar pentru a le da părinților banii pe geamul spart de el. Cu toate că el era și în ziua de azi de părere că tatăl lui fusese de vină pentru tot. El venise cu ideea ca fiul lui să joace fotbal! El încercase să îl învețe să joace și tot el îi spuse că trebuie să se antreneze mereu ca să ajungă un campion. Nu era vina lui că luase mingia și se antrenase în bucătărie și că lovise mingia mult prea tare aceasta începând să dărâme lucruri prin bucătărie și într-un final sfârșind ca mingia că iasă prin geam. Nu, nu era vina lui!
Asculta comentariile acelor tipi îl legătură cu ultimul meci neinteresant când, deodată, discuția deveni interesantă din punctul lui de vedere când unul dintre ei îl întrebă:
- De ce ai vrut să stai cu aia? Îl întrebă un brunet arătând cu degetul spre fata ce stăte în ultima bancă. Adică, Jasmine te-a invitat să stai cu ea, iar tu ai refuzat-o! Tu îți dai seama ce oportunitate ai pierdut? Tipa e bună rău! Râse brunetul al cărui nume l-a uitat. Nu că este important pentru el numele brunetului.
Pufăi amuzat și scutură încet din cap.
- Fufa aia? Sunt sătul de fete ca ea! Nu am nevoie de curve! Dacă vreu curve am agenda telefonului plină de așa ceva! Nu mă interesează de Josin, Jomine, Jo...Jasmine, cum naiba o cheamă! Și în plus, aveți vre-o problemă cu faptul că am vrut să stau cu ea în bancă? Se încruntă, vizibil nervos de tupeul lor jegos. Cum își permiteau ei să îl întrebe motivul pentru care el decise că ar fi mult mai bine pentru el să stea cu ea, al cărui nume nu îl știa, decât cu o femeie așa ușoară ca Jasnine aia. Niciodată nu i-au plăcut femeile ușoare. Dar mereu avea parte de așa ceva! Prefera să se ia contact cu ele doar când el avea nevoie de ele, adică în pat, nimic mai mult! Mereu așteptase acea fată...acea fată specială. Sperase mereu ca într-o zi avea să întâlnească acea fată pe care să o iubească cu toată ființa lui, să o strângă în brațe și să îi ofere tot ce își dorește. Și indiferent cum va fi, ce trecut va avea, el tot o va iubi! Nu știa când va veni acel moment. Care va fi acea persoană sau dacă există o persoană care să îl iubească pe el, așa cum e, nu banii, nu corpul. Sufletul lui! Dar spera că undeva acolo, departe, e cineva care îl așteaptă așa cum o așteaptă și el, și într-o zi, o va întâlni și se vor iubi așa cum nu s-a mai iubit nimeni niciodată. O iubire nebună, plină de pasiune cum doar în filme există. Iar pentru așa ceva merita să aștepte. Știa că gândea ca dintr-o poveste de dragoste și că în ziua de azi nu mai există acea dragoste eternă, acel foc veșnic încărcat cu pasiune ce se aprinde în sufletul unei persoane când își întâlnește sufletul pereche, dar el va aștepta acea persoană, o va iubi, și nu îi va mai da drumul niciodată. Sub nici o formă el nu va lăsa acea persoană să plece de lângă el.
- Nu, amice. Stai calm. Doar că noi am vrut să te avertizăm în legătură cu ea...atât..
- Despre ce să mă avertizați? Se încruntă unindu-și sprâncenele.
- Pâi...nu ar trebui să te mai apropii de ea. Ascultă, nu o cunoști Nimeni nu o cunoaște. Nici măcar profesorii nu știu nimic despre ea. Dar e o ciudată, îți spun eu și toți pe care îi vei întreba. E ciudată rău. Nu am auzit-o niciodată vorbind. Nu a râs niciodată. Stă în banca aia ascunsă și nu vorbește cu nimeni nimic, iar dacă încerci să te bagi în seamă cu ea, te va ignora. Dă-o dracu! E o psihopată! Nu te mai apropia de ea... Îi spun ei apoi îl părăsesc lăsându-l pierdut în gânduri și cu ochii la ea.
Ca și cum ar fi simțit privirea lui ce o ardea îsi ridică capul de pe masa de unde stătuse toată ora și îl privi. Se simțea ciudat, foarte ciudat. Își simți respirația cum se acceleră și inima pompând cu putere sângele în vene. Ochii ei întunecaiți îl privesc inexpresivi. De ce nu putea citi nimic în ei? Era imposibil! Mereu știuse să citească persoanele după modul cum îl privesc însă ea...era altceva Era diferită, într-un mod bun dar și rău. De ce nu râdea? De ce nu vorbea? Dar de ce era judecată? De ce o numeau psihopată când ea nu făcuse nimic decât să se comporte altfel?
Continua să îl privească cu o privire ce îi dădea fiori în ceafă, coborând lent și chinuitor pe șira spinării, vârful degetelor îl înțepau dureros, iar gura i se uscase.
Ce naiba se petrece cu mine? Revino-ți Kevin! Revino-ți! Strânse nervos din pumni și încercă să îsi ia ochii de la ea. Fără folos! Parcă corpul nu mai răspundea comenzilor lui și rămăsese proțăpit în mijlocul clasei unde vorbise în urmă cu câteva minute cu băieții și o privea încordat.
Pleacă! Ieși afară și ia o gură de aer fiindcă ceierul tău prost nu mai gândește limpede! Urlă conștiința în mintea lui.
Mârâi sub privirea ei ce deveni comfuză-Cum să nu fie comfuză când stai ca un prost și te uiți la ea- și cu o putere "supraomenească" se întoarse pe călcâie și ieși în grabă din clasă dând peste cei ce doreau să intre înnăuntru.
Ajuns afară răsuflă ușurat și porni spre un stejar mare din apropierea școlii și se trânti pe iarbă apoi privi cerul printre crengile copacului.
Ce se întâmplase cu el? De ce simțise toate alea? De ce îl făcuse să se simtă atât de ciudat și avea impresia că dacă nu pleca în acel moment picioarele lui ar fi început să pășească spre ea și să o întrebe de ce îi făcea toate astea? Cu siguranță ar fi părut ca un descreerat. Era ciudat cum doar o privire de-a ei era de ajuns să îi provoace fiori reci pe șira spinării.
- Bună Kevin! Se auzi o voce pițigăiată ce îl făcu să ofteze exacsperat.
- Ce vrei Jasnin? Murmură enervat.
Deja roșcata asta fițoasă începea să îl enerveze.
- Nu mă chiamă Jasnin ci Jasmine. Dar tu îmi poți spune Jeni. Sau iubit. Sau scumpo. Chicoti ea aplecându-se pe vine și zâmbindu-i fals.
Pufni nervos și se ridică în picioare urmat de ea.
- De ce ți-aș spune așa? Nu am spus nimănui așa și nu vei fi sub nici o formă prima căreia îi voi spune așa. Acum lasă-mă, am treabă. Mârâi printre dinți și trecu pe lângă ea.
- Ah, înțeleg. Așa îi spui doar ciudatei ăleia, nu? Îi auzi vocea badjocorătoare.
Se opri brusc și se întoarse spre ea privind-o încruntat. Vedea cu coada ochiului cum mai mulți elevi se adunau în jurul lor privindu-i șoșotind. Îl văzu chiar și pe Nick cu prietenii lui. Prostul pe care îl bătuse de dimineață.
Ochii se învârti în jur și fără să realizeze o văzu pe fata căreia îi luase apărarea, ieșea din școală cu gheozdanul pe umăr vrând să meargă spre ieșire, dar se opri și privi pe sub glugă elevii strânși în jurul lor.
- Ce? Se încruntă disprețuitor.
- Ah, deci așa zici, ha? Ce, crezi că nu am aflat, bombonico? I-ai luat apărarea azi-dimineață, când Nick o bătea și te-ai luat cu el la bătaie. Cine te crezi măi, băiețaș? Cu fițele astea? Aici nu mai ești în America. E Europa, în caz că nu știai. Aici nu bați pe cine ai chef doar pentru a apăra o...mi-e scârbă să mă gândesc la ea! O descentrată ce umblă cu toți ciudații... Asta e curvă toată ziua, îți spun eu. Stă toată noaptea pe variantă trăgându-și-o cu toți bețivanii, cheir mă întreb câte avorturi o fi făcut până acum. Cu siguranță că și ea a pierdut numărătoarea! Ce ar spune "minunații" ei părinți dacă ar veni acasă cu un plod? Ar omorâo și pe ea și pe gunoiul ăla! Râse ea.
Dintr-o dată toți se dădură la o pate împinși de cineva. Printre ei îi își făcu apariția Tara. Părea nervoasă și îsi mușca buza privind-o pe roșcată cu dezgust.
- Uite cine și-a făcut apariția! Unde pleci drăguță? Întrebă observând gheozdanul pe care îl aruncă la picioarele lui Kevin nervoasă și mârâind. Ai primit un preț prea bun pentru al putea refuza? Cânt? 5...10 ? Râse ea
Merse apăsat până în fața roșcatei ce o privea de sus, de pe tocurile ei, cu superioritate. Brusc, fără ca nimeni să se aștepte la asta pumnul ei se izbi cu putere de moaca încrezută a Jasminei și o dărâmă pe jos lăsând-o fără suflare.
De nicăieri Nick sări nervos prinzând-o de gât și ridicând-o în sus.
- Am să te omor! Urlă el trântnd-o pe jos.
- Nu așa repede... Îi trase Kevin un pumn făcând același procedeu ca și Tara, iar Nick căzu ca un mamut.
Se întoarse privind în toate părțile după micuța fată. Atunci o văzu deja cu gheozdanul în spate și sărind gardul școlii apoi fugind pe stradă.
- Stai! Urlă Kevin în urma ei și fugi după ea.
Sări gardul rapid și fugi în urma ei. O văzu dând colțul și intrând după niște blocuri. Se părea că, cunoștea bine locurile fiindcă știa perfect pe unde să o ia chiar dacă după modul cum privea dusperată în jur își dădu seama că nu le știa mai deloc.
Sări niște tomberoane și fugi din nou, acum nu o mai vedea din pricina tomberoanelor. Sãri și el peste ele și când ateriză se opri privind în jur. Un zâmbet slab apăru pe chipul lui. Era înfundătură. Un zid înalt le tăia calea, ce era imposibil de sărit. Răsuflă greoi sprijindu-și mâinile în genuchi pentru a-și trage suflu'