Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 22

Pov. Tara

     Priveam îngrozită bărbatul din fața mea în timp ce se juca cu cuțitul în fața ochilor mei. Tremuram întinsă pe jos încercând să-mi acopăr sândii goi cu mâinile și așteptându-mi sfârșitul. Mă privea satisfăcut și mulțumit de vânătăile pa care le aveam pe trup.

     Se repezi spre mine cu o privire demonică și am scăpat un urlet disperat când se așeză deasupra mea lăsându-și greutatea pe șoldurile mele. E atât de greu! Câte kg are? 1000? Îmi prinse mâinile și le trânti pe parchet întinse.

     -Dacă te miști te omor! Se răsti, iar inima mea tresări speriată. Îl priveam printre lacrimile ce nu încetau să se scurgă din colțul ochilor și să cadă pe tâmple, udându-mi părul.

    A mai privit o dată cuțitul de data aceasta cu o mândrie deosebită apoi i-a așezat lama pe mijlocul pieptului meu. Simțeam lama cum îmi pătrunde ușor în piele și am icnit simțind usturimea apoi lama se lăsă în jos trasând o linie scutră din mijlocul pieptului până la terminarea coastelor. Râse când văzu sângele cum curge din tăietura pe care tocmai o făcuse. Simțeam dureros lichidul fierbinte vital vieții scurgându-se pe pielea mea. Am început să mă zbat și să încerc să-l înping însă urletul său mă împietri de groază. Îl enervasem mai repede decât credeam că am s-o fac. Și pentru nesăbuința mea mai trasă adânc o tăietură sub sân. Am urlat, am urlat cât de tare am țipat în speranța ca cineva să mă audă. Dar cine? Cine să mă audă? Mi-am lăsat capul pe spate când cea de-a treia tăietură îmi tranversă mult mai adânc decât celelalte abdomenul. Plângeam în hohote, mă zbăteam ca un pește pe uscat în mâinile murdare ale bărbatului ce mă privea amuzat și satisfăcut de suferința mea. Țipetele și scâncetele mele se auzeau probabil și de la km întregi însă cui i-ar pãsa de mine? Probabil vecinii nici nu știu că trăiesc aici chiar dacă aproape zilnic trec prin fața caselor lor, ei nu mă obsearvă.

     După încă o tăietură adâncă făcută în josul pântecului ce pătă pantalonii de sânge și mă forță să scap alte scâncete dureroase. Tremuram de spaimă și durere în mâinile lui, însă nu-i păsa. De ce i-ar păsa? Sunt a lui! Fizic și psihic! Are control absolut asupra mea, îmi poate face orice fără să conteze. Se ridică și mă zmuci răstindu-se:

    -Taci dracu din gură că trezești și morții! Se răsti lovindu-mã fără milă peste maxilar. Am simțit gustul metalic al sângelui și am icnit surprinsă când printre buze mi s-a scurs în colțul gurii lichidul roșu. Când mâna lui îmi dădu drumu picioarele mi-au cedat și m-am prăbușit stoarsă de puteri plângând și încercând să îmi ating tăieturile însângerate. Proastă idee, am concluzionat după ce usturimea îmi săgetă trupul. Fiecare mișcare mă făcea să simt durerea loviturilor si tăieturilor încă odată de dureroase.

   Mârâi nervos și mă prinse de păr fortându-mă să mă ridic.

    -Nu vrei să taci, ha! Ia să vedem dacă așa taci! Se rãsti și mă zmuci afară din living pe holul întunecat. Am icnit speriată când am văzut cum deschide ușa debaralei. Am țipat îngrozită și m-am zbătut așa cum n-am mai făcut-o de mult, pe timpul când făcea asta. Lacrimile îmi curgeau disperate pe obraji, corpul îmi era cuprins de spasme violente și țipam îngrozită.

    -Nu! Te rog! Nu, nu acolo! Nu, nu, nu!

    -Taci! Urlă și îmi prinse ambele mâini și mă azvârli ca pe un măr stricat în tija de sub scări printre mături și geci vechi. Am încercat să mă ridic și să ies cât ușa era deschisă însă bocancul lui mă lovi drept în atomac și închise ușa puternic.

   -Aici dormi în noaptea asta! Râse și pașii de auzi îndepărtându-se după ce încuie ușa.

    Am scâncit îndurerată și m-am ridicat fulger de jos. Am început să lovesc disperată cu pumnii în ușă plângând.