Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 44

      Pov. Tara

    Buzele-i zărnoase s-au apropiat din nou de ale mele, probabil cu intenția de a le atinge, nu știu, fiindcă n-am apucat să aflu din pricina ușii ce s-a deschis brusc. Am rămas împietriți privind silueta asistentei ce tocmai intrase în cabinet.

       -Din câte știu eu ăsta e cabinet, nu bordel. Obrajii lui Kevin se înroșiră de jenă însă eu, nepăsătoare, i-am aruncă o privire plină de dispreț. Kevin îmi dădu drumul cu greu, nu știu dacă o făcuse atât de lent doar din grija mea sau o făcea cu regret.

       -Scuzați, bombăn apucându-mi ghiozdanul de pe jos. Am confundat încăperea. Am aruncat vorbele pline de venin și am  trecut pe lângă ea, însă l-am auzii pe Kevin cerându-și scuze pentru comportamentul meu.

         -Poți să nu mai fi atât de înțepată? Apăru Kevin în urma mea. 

         -Îmm...să mă gândesc. Nu! Mi-am întoarse capul spre el și   
îi făcu cu ochiul. Continuă să meargă coborând la primul etaj une se afla clasa ei. După ce privi ceasul de pe hol ce arăta ora 12:15. Se uită pe geamul micuț de pe ușă și văzu  caragața stând la catedră. Ok, eu nu am de gând să intru la ora asta. În ultima lună chiulise de la fiecare oră pe care o avea cu diriga doar să nu îi vadă chipul de scorpie nenorocită. Chiar un avea nevoie de altă criză de nervi, provocată tocmai de caragață, acum avea nevoie doar de liniște, însă avea un sentiment cum că nu va avea parte de ea.

          -Unde pleci? Întrebă Kevin când văzu că își continuă drumul spre ieșire.

         -Am treburi. Ridică din umeri fără să-l privească.

         -Cum ar fi să te droghiezi? Sau să te tai? Ha? Își încrucisă brațele la piept și își trase mai bine rucsacul său pe care îl avusese în cabinet.

         -Îmm...nu știu, poate. Am ridicat din umeri.

         -Tara, se răsti la mine.

        -Ce e Kevin? Nu am spus că vreau să renunț la ele în favoarea ta. Știi de ce? Fiindcă ele rămân iar tu ai să pleci. Și nu începe din nou cu chiestia că ai să mă schimbi, eu tot nu vreau să mă schimb. Am ieșit afară în vântul rece, de iarnă. Începuse să ningă, iar pe jos deja se așternuse un strat de câțiva centimetri. Până la urmă era și timpul, nu? Erau în 23 Decembrie. Vineri, ultima zi de școală fiindcă urmează o vacanță frumoasă....da, pentru alții. Eu una urăsc perioada asta din an, Crăciunul mai exact. Urăsc din toată inima ziua de 25 Decembrie. Și nu neapărat fiindcă e Crăciunul.

         -Tara, n-am să...nu apucă să termine cã o voce cunoscută îmi răsună în timpane făcându-mă să mă încordez.

         -Vogăn! M-am întors în același timp cu Kevin și am privit băiatul înalt și musculos din fața mea. Cum aș putea să nu recunosc persoana din fața mea, mai ales că îl uram din toată inima.

         Am tăcut înghițind în sec și m-am dat un pas mai spre Kevin când Nick se apropie de noi cu un rânjet superior. Mi-am întors pentru o clipă capul spre Kevin zărindu-i maxilarul încordat și privirea veninoasă. Nick se opri în fața mea, Kevin se apropie oprindu-se în dreapta mea, iar eu m-am dat jumătate de pas în dreapta lipindu-mi umărul de brațul său, sentimentul de siguranță mă învălui liniștindu-mă și dându-mi destul curaj încât să îmi ridica capul și să-l privesc sfidător.

         -Te cheamă Vogăn? A privit spre Kevin.

         -Ce vrei? I-am atras atenția asupra mea.