Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 41

   Pov. Tara

    L-am urmărit prin tot magaziunul privind fascinată toate jucăriile. Cum să nu fii fascinat? Cum? Toate jucăriile, plușurile, cărțile, toate sunt atât de frumoase încât pot recunoaște cu sinceritate că nu m-aș putea plictisii niciodată aici. L-am urmărit până în dreptul unor coșuri mari cu mingii cu licență. A apucat una și mi-a aruncat-o râzând.
   
     Am prins-o rapid și am aruncat-o înnapoi în coșul mare precum o mare hambalistă ce nu sunt. Kevin s-a apropiat și am bătut palma cu el.

     -Fantastică lovitură. A rânjit căutând în coș până găsi o mingie roz, mare cu un căluț pe ea. A zâmbit și a pus-o în coș. Mai luase o carte, ceva cu o broască și o prințesă, o trusă cu instrumente medicinale de jucărie și câteva păpuși.

       Am chițăit când am zărit rafturile cu urși imenși de pluș. M-am repezit și am strâns unul dintre urși în brațe. Râsul colorat al lui Kevin îmi răsună în urechi. M-am întors spre el și am scos limba.

     - Sunt mai mari decât tine! Râse de mine făcându-mă să-mi rotesc ochii.

     -Zii tu că nu sunt drăguți, am chițăit mângâind ursul mare, de un cafeniu deschis, cu o pată albă pe burtică.

      -Îți place? Nu vrei să ți-l fac cadou? A zâmbit spre mine și îmi făvu semn cu o ușoară mișcare a bărbiei spre ursul ce era mult, mult mai mare decât mine.

      M-am încruntat neînțelegătoare. Mie? De ce mi-ar face mie cadou un urs? Nu mă refer la urs, ursul e drăguț ci la fapt. De ce mi-ar face un cadou, mie?

        - Parcă luam cadou pentru Zo, nu pentru mine! Eu n-am nevoie de cadouri. L-am privit urât și am continuat să mă plimb printre rafturi. L-am așteptat până a luat un urs mai mic și pentru Zo, cam până la genunchi și apoi a dus cumpărăturile la casă, punând-o pe vâzătoare să i le împacheteze în niște cuti de cadouri colorate. Mă uitam ca proasta la vânzătoarea de vre-o 30 de ani ce se uita ciudat la Kevin. Am început să mă holbez ba la ea, ce îi zâmbea senzual, ba la Kevin ce își tot ferea privirea de a ei făcându-se că se uită la niște pampoane de fetițe.

      -Care e mai frumoasă? S-a întors spre mine, am tresărit luându-mi privirea de pe femeie și ațintind-o asupra ochilor săi sclipicioși. M-am încruntat urât. Ce naiba mă tot întreabă pe mine? Tot ce lua trebuia să mă întrebe pe mine dacă-mi place. De unde să știu eu care-i mai frumoasă?

         - Nu știu. Ce mă întrebi pe mine?

         -Uite drăguțu-le! A zâmbit vânzătoarea cu toți dinții. Asta e foarte frumoasă. Zâmbi arătându-i un pampon cu o fundă. Mie una îmi părea hidoasă.

         -Mda...nu te-am întrebat pe tine. Se strâmbă el întorcându-și privirea asupra mea. Ești supărată? S-a încruntat.

         -Mnu...de ce aș fi? Am ridicat din umeri și am oftat. Mă simțeam puțin cam nervoasă dar asta nu însemna că trebuie să îmi vărs nervii pe Kevin...el era mereu bun cu mine....și când voia să pară dur, se vedea bunătatea lucindu-i în privire. Mi-am lăsat privirea în pământ vinovată jucându-mă cu degetele. I-am simțit brațele înconjurându-mă și trăgându-mă la pieptul lui. Am oftat cu capul în scorbura gâtului lui și mi-am închis ochii. Nu existau cuvinte potrivite pentru a putea descrie sentimantul ce îl simțeam în mine chiar acum, nu, nu-l puteam descrie. Era o combinație între liniște, pace, fericire...protecție. Ceea ce-mi doream cu disperare, să fiu ținută exact așa, în brațe. Însă partea ciudată era că, cumva știau că în oricare alte brațe sentimentul nu ar mai fi același, iar eu îl vreau pe acesta, pe cel pe care mi-l oferă Kevin. Nu vreau altul, fiindcă indiferent cine ar fi, nu ar fi atât de bine și puternic. Kevin are ceva...special. Kevin face ceva ce nu vrea să-mi spună. Cu toate că l-am întrebat nu a dorit să-mi spună ce face și cum face asta. Mă face să-l vreau mai mult de fiecare dată...cred că asta face.