Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 52

     

Deschise ochii tresărini brusc și rămânând confuză când zări trupul binecunoscut al lui Kevin lângă ea dormind.

    Oftă și se ridică scărpinându-se. Se susținu de pat când fu cuprinsă de amețeală. Își masă cu putere tâmplele și se grăbi să părăsească cât mai repede camera. Ieși silențios în lumina orbitoare a dimineții reci de iarnă și păși desculță, în hainele lălâi ale lui Kevin în living spre ieșire.

     -La dracu...capul meu! Își strânse capul în palme încercând să-și oprească vâjâitul insuportabil din cap.

      -Tu cine naiba ești? Mi-am ridicat brusc capul, speriată.

     Am tresărit și m-am dat un pas în spate privind șocată bărbatul din fața mea. Acea privire rece, de un verde pătrunzător, același trup impunător.... Bărbatul acesta era chiar bărbatul care îi ceruse datoria de 1000$ lui Bob, iar eu mă tot chinuisem să-i strâng, dar mi dăduse Kevin. Nu îmi venea că bărbatul din fața mea era cel ce îmi dăduse un pistol și mă puse să trag într-un îngeraș de porțelan. Am înghițit în sec când privirea lui mă recunoscu șocată și se umplu de ură.

    -Ce dracu cauți în casa mea, curvo! Se răsti cu putere înfigându-și mâna în părul meu.

   Casa lui? Asta era tatăl lui Kevin? El era? Am icnit speriată și îndurerată încercând să mă trag din strânsoarea lui dură.

      -Curvă nenorocită! Se răsti. Ce cauți în casa mea? Te omor nenorocito!

      -Tara! Urletul lui Kevin îmi făcu ochii să se umple de lacrimi, iar trupul să-mi tremure nerăbdător în așteptarea brațelor lui calde și protectoare.

     -Tată! Coborî scările îngrozit, alb la față, cu o privire de nedescris. Sări cu o mișcare și îl împinse cu putere de pe micuța lui.

      O prinse cu disperare în brațe când 
mâinile bărbatului îi dădură drumul și o strânse la pieptul lui sărutându-i creștetul și mângâindu-i părul.

     -Ce faci? Țipă la tatăl său.

     - Ce fac? Dă curva asta afară din casa mea? Dintre toate femeile de pe lume tocmai pe asta ai găsit-o, Kevin? Ce dracu ești  așa prost!

     -Nu-i problema ta cu cine îmi petrec eu timpul, tată!

     -Ba da, e! Tu nu ști cine-i asta!

     -Și tu ști? Se răsti strângând-o tare în brațe. De unde o cunoști tu pe ea?

      Tara era șocată, speriată, îndurerată și chinuită de durerea de cap, dar mai chinuită de discuția celor doi. Își trase nasul știind că acum totul era inevitabil.

       - Da, mai bine decât tine! Tu ști cine e asta? Îți spun eu, e fica unui căcat de om ce se ocupă cu droguri, un bețivan ce omoară oameni, prostule! Știai asta? Se răsti bărbatul nervos.

    Kevin rămase perplex, încă șocat de ceea ce auzise.

       -Știai prostule că asta e o curvă ce și-o trage prin toate parcările? Știai că taică-său i-o trage, prostănacule? Cum să te apropii de scârboșenia asta?

        Tara tremură simțindu-l împietrit. Kevin nu mai putea spune nimic, nu știa nici cum să reacționeze. Cum naiba? Oare era adevărat? Oare...la dracu dacă înțelegea ceva. O simți brusc cum se trage din brațele lui și dă să fugă plângând, dar mâna tatălui său o prinse cu brutalitate de braț trăgând-o înnapoi.

     -Uită-te la el! Urlă la ea. Uită-te la el ce i-ai făcut, nenorocito! Credeai că n-o să afle? Că o să-l minți mereu? Ah, proastă mai ești! Uită-te la el și spune-i că mint! Te iubește copil prost! De aceea n-a observat! Altfel te-ar fi dat el în șuturi afară!

     Kevin o privi cu ochii în lacrimi cum se zbate în strânsoarea tatălui lui. Nu spunea nimic...nimic... iar tăcerea ei îl lovi atât de puternic încât simțea că-i va crăpa tot corpul. Fata mică, în hainele lui lălâi se zbătu plângând în hohote.

    -De ce plângi, ha? De ce? Uită-te la tine prefăcut-o! Bărbatul o prinse de uneri și o scutură cu putere. Să nu te mai prind în casa mea niciodată, mă auzi?

     Tara răsuflă și privi cu disperare spre băiatul acela alb la față ce o privea încă șocat. Cum să-i spună ea că nu-i adevărat, și de ce ar face-o? De ce? Era șocată de faptul că el îl credea, dar era tatăl lui și era normal să-l creadă pe el. Cuvintele bărbatului îi răsunau cu atâta putere în cap încât îi venea să se arunce pe jos. El o iubea, el chiar o iubea. O iubea....plânse. cineva în sfârșit o iubea, și avea dreptate, fiindcă Kevin îi demonstrase asta de prea multe ori, doar că fusese ea prea proastă pentru a observa. Kevin i iubea, oh, cât și-ar fi dorit să audă asta rostit de pe buzele lui, buzele lui dulci și cărnoase fupă care tânjea în secret. De ce acum? De ce totul trebuise să se afle tocmai acum? De ce pierdea acum?

       Reuși cu disperare să se tragă din mâinile bărbatului   și să rămână proțăpită pierdută în privirea lui atât de îndurerată, de dezamăcită. Avea dreptate, ea îl distrugea, ea îi fura tot ce avea mai bun în el, ea îi făcea rău. Dacă nu s-ar fi apropiat de el asta nu s-ar fi întâmplat.

    -Kevin...fu ultimul cuvânt șoptit ch durere înainte de a goni pe stradă. Desculță fugi prin zăpada și frigul sfâșietor. Vântul îi ciufuli părul făcând-o să se cutremure de frig și durere.

     Distruse micul suflețel al lui Kevin, ea, o persoană îngrozitoare făcuse asta. Cât de rău să fi să faci asta! Ea era, fusese atât de rea încât se apropiase de el, lăsându-l s-o iubească chiar dacă știa că asta nu va duce decât la durere. Dragul ei Kevin suferea doar din cauza ei, bietul de el. Era o așa persoană îngrozitoare, o bestie, o idioată. Continuă să meargă zgribulită prin zăpada rece fără să simtă altceva înafară de durere.

     Kevin....doar ea era de vină, iar acum regreta enorm. Îl amăgise fără să realizeze, săruturile lui, privire lulci, sclipirea ochilor lui... oh, era atât de proastă. Cu totul că încă îi părea șocat ca cineva să fie îndrăgostit de ea, credea posibil ca nebunul de Kevin s-o iubească