Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 47

Pov. Autor

Tara rămase pierdută printre gânduri stând în ușă până când Kevin se întoarse. Nu avea de gând să încuie ușa și să se ascundă sau să îi spună că nu mai vrea să iasă cu el. Kevin îi făcea bine, Kevin îi lua gândul de la probleme, cumva era precum un vrăjitor fermecător ce te fermeca în așa fel încât când erai cu el nu te puteai gândi decât la el, în mare parte.

Ușa se deschise, iar Kevin se opri în prag privind-o cu un zambet ce sincer ce ar fi putut-o topi pe loc. Micuța lui stătuse acolo, jos, așteptându-l.

-Oh, micuțo, nu trebuia să mă aștepți aici. Am zis eu să mă aștepți c-am să te sărut dar nici chiar așa. Chicoti prinzându-i mâinile și ajutând-o să se ridice. Tara îl privi neastâpărată așteptând sărutul lui dulce pe care i-l promise.

-Gici cu cine m-am întâlnit! Cu directorul, era în parcare gata să se urce în mașină, când m-a văzut m-a strigat să vin puțin. A început să zică că-s un băiat bun și că învăț bine, să am grijă pe lângă cine stau, că cică să nu-mi pară rău mai târziu...

-Kevin...șopti ușor. N-o interesa de director. Ea voia s-o sărute. De ce n-o săruta odată? Îi promise! Simți fiori rostogolindu-se prin ea precum o mingie ce aluneca la vale când se gândea la buzele lui atingându-le pe ale ei, ușor, fragil, așa cum îi plăcea.

- Stai așa să vezi. L-am luat cu tupeu și l-am întrebat unde vrea să ajungă și a zis că el doar mă sfătuieștie, să am grijă cu tine si...

-Kevin...l-a întrerupt din nou însă el nu o băgă în seamă. Își încrucișă brațele la piept și își presă ușor sânii simțind un fior trecându-i prin pântec când îi privi buzele în timp ce-i spunea despre cum îi spusese directorul să stea departe de ea că el e băiat bun și ar trebui să-și vadă de școală.

Brunetul se opri brusc și se încruntă privind-o cum se rezeamă de perete, pierdută în gânduri, cu ploapele grele și fâțâind din picior.

-Ce e, Tara? A ridicat o sprânceană.

Tânăra clipi și îl privi printre gene cum se apropie de ea. Trase aer în piept cu un gol răvășitor în stomac și își ridică capul spre el. O lăsase atât să aștepte să vină s-o sărute, iar acum n-o mai săruta?

-Kevin....oftă. Când ai plecat ai spus...se opri și își lăsă privirea în jos. Acum că spunea asta cu voce tare îi părea atât de absurd...

-Oh, am uitat ce ți-am promis. Chicoti și se apropie împingându-și șoldurile între ale ei. Tara suspină deschizându-și buzele apoi închizându-le simțind furnicăturile din corp și o cãldură copleșitoare prin palme și în degetele de lpicioare. Tot nu putea înțelege cum reușea el să-i provoace astfel de senzații, de stări. Oare el ce simțea în acel moment? Oare și el simțea că ar vrea sã se întindă undeva, să închidă ochii și să lase senzațiile acelea intense să pună stăpânire pe el? Fiindcă ea așa simțea. Și totul atât de adânc...de intens...
El chicoti și îi prinse chipul între palme, topind-o de tot cu zâmbetul său molipsitor.

-Ce vrei, Tara? Întrebă încet lipindu-și fruntea de a ei.

-Ce vreau? Repetă ea complet lipsită de discernământ în acea clipă, când respirația lui se răspândea peste buzele ei unde simțea mici înțepături, când trupul său era lipit de al ei, transmițându-i atâtea senzații fantastice, când ochii lui o priveau cu atâta dorință.

-Spune-mi ce vrei și am să-ți dau. Se aplecă mai mult având buzele la doar câțiva centimetri de ale sale. Dorind cu disperare buzele alea ale lui dădu să le prindă însă el își ridică prea repede capul, iar ea rămase nesatisfăcută.