Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 40

  
          Pov. Kevin

     Am oftat pierdându-mă în ochii ei atât de întunecați și siniștri și totuși cei mai frumoși și speciali ochi pe care i-am văzut. Încă stăteam pe motocicletă, își dăduse casca jos și rămase cu capul pe umărul meu privindu-ne. I-am zâmbit dulce iar ochii i s-au luminat frumos. Îmi plăcea atât de mult s-o fac fericită, simplul surâs al buzelor ei mă făcea să plutesc fără ca măcar să-mi dau seama. Nu aș ști cum să opresc asta de-aș vrea, dar nu vreau, vreau să simt mai mult, până în cel mai profund mod posibil.

      -Uite, îți strălucesc ochii! Și când îți ziceam nu mă credeai. A spus vlăguită.

     Am zâmbind cu toți dinți spre neînțelegerea ei. Acum știam, știam că doar ea îmi făceau ochii să strălucească, sau poate că strălucea ea în privirea mea, indiferent cum ar fi ea e principalul vinovat. Și nu pot decât să-i mulțunesc pentru asta fiindcă e cel mai simplu și totuși cel mai măreț lucru ce mi s-a întâmplat. Primisem ceea ce-mi dorisem, în sfârșit.

        -Și nu-ți place? Să mă vezi așa, cu strălucirea asta în ochi? A ridicat din umeri cam nepăsă toare și a oftat. Am tras-o mai aproape de mine și am cuprins-o în brațe, mă bucur că nu se mai ferește de mine, sau poate că-i prea epuizată pentru asta.

          -Ești obosită, micuț-o? I-am șoptit la ureche iar ea s-a strâmbat făcându-mă să râd.

        -Nu-mi mai spune așa că nu-s mică!

         -Ba eu cred că ești mică.

       -Nu, ești tu prea mare. A rânjit mulțumită de răspuns și s-a depărtat plescăind. Ia uite ce ți-a făvut prostu' ăla! Bombăni ștergându-mi sângele ce curgea din buza de jos ce era spartă.

         -Pupă să treacă, mami. M-am plâns ca un copilaș iar Tara și-ar ostit ochii la mine. Am rânjit și am tras-o din nou mai aproape, lipind-o de pieptul meu. Vorbesc serios, pupă să treacă! Am rostit serios iar ochii i s-au mărit confuzi.

       -Să... S-a bâlbâit aproape înecându-se clipind des de parcă n-ar vedea bine.

        -Da, da, să mă pupi. Ai auzit bine!

       -Kevin, termină cu prostiile! Știi bine că dacă te-aș pupa nu ți-ar trece. M-a privit urât. Am rânjit perves și mi-am apropiat capul de al ei.

       - De parcă m-ar interesa să-mi treacă. Pupicul contează. Am rânjit și mi-am zdrobit buzele peste ale ei când a dat să spună ceva, am tras-o, eliminând complet spațiul dintre noi și încordându-mă sub mânuțle ce îi stăteau așezate pe umerii mei. Mi-am mișcat încet buzele peste ale ei știind că probabil nu mai experimentase așa ceva și încerc s-o iau ușor, să poată învăța. Am zâmbit când n-a mai putut să-și țină ochii deschiși și i-a închis lăsându-se pradă în totalitate sărutului fragil. Am încercat să reproduc aceleași mișcări ale buzelor pe care le mai făcusem și realizam că nu le uitase ordinea lor. Și-a ridicat ușor capul când i-am strâns buza de jos între ale mele.

       M-am desprins și am privit-o zâmbind cum a rămas așa, cu ochii închiși, cu buzele întredeschise și răsuflarea mai agitată decât ar fi normal. Și-a deschis un ochi ptevăzătoare, oare ce credea, că am s-o lovesc sau ceva. A răsuflat ușurată și l-a deschis și pe celelalt. S-a încruntat brusc.

     -Ce? Am întrebat-o.

      Nu mi-a răspuns, doar și-a dus mâna l-a buze și le-a presat ușor încruntată. Am chicotit strângând-o în brațe și i-am sărutat ușor frunta în timp ce ia își investiga buzele.