Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 14

-Hei, Tara! Vocea lui enervantă o făcu să tresare. Nici nu ajunsese bine în bancă că și Kevin apăru zâmbind fericit.

Se așeză pe scaunul de lângă ea și o privi cu mâna în falcă zâmbind. Nu înțelegea de ce era atât de fericit. În schimb Tara turba de nervi. Totul din pricina unui puști idiot ce îi luă pixul când îl scoase din dulap și îl rupse în fața ei râzând. De ce dracu nu mă lasă odată în pace? Ce i-a făcut bietul pix? Eu acum cu ce voi scrie?

-Ce te uiți așa? Se strâmbă ea scoțându-și cărțile.
-Nu te bucuri să mă vezi? Zâmbi cu toți dinții privind-o cu acea lucire a lui ce o mai văzuse de câteva ori, ultima dată când îi sărutase atât de dornic gâtul.
-Nu, nu mă bucur deloc. Bombăni nervoasă lăsându-se pe spătarul scaunului și încrucișându-și brațele la piept.
-De ce ești așa bosumflată, dragă? Zâmbi în continuare.
Jur că am să-l pocnesc dacă mai rânjește fasolea mult la mine! Își spuse Tara comvingătoare.
Îsi dădu ochii peste cap.
- E cumva din cauza puștiului ce ți-a rupt acel pix? Întrebă el, iar când Tara își dădu ochii peste cap, el chicoti adorabil, după părerea ei, însă asta el nu trebuia să o știe. Deci... Să înțeleg că nu ai cu ce să scri după fața ta? Se încruntă.
-Nu ai altă treabă? Întrebă enervată privind spre cei trei băieți ce erau în clasã și fiecare era ocupat să scrie ceava pe caiet. Tocilari! își spuse Tara
-Deci nu ai cu ce să scri! Rânji Kevin, iar lucirea din ochii lui crescu considerabil.
-Eu nu scriu. Ridică din umeri. Nu îmi trebuie pix. Nu, nu scria, dar acela era pixul ei, singurul și nu se știa când poate ar fi avut nevoie de el. Dacă poate trebuia să scrie ceva urgent cui i-ar fi cerut ea? Mai rau, cine i-ar fi dat un pix ei?
-Ba da, scri, însă doar la teste. Iar azi, ei bine dăm test! Zâmbetul lui deveni uriaș și se apropie entuziasmat de ea ca un copil mic ce așteaptă să vină Moș Crăciun și privește nerăbdător pe fereastră.
-Eh, și? Nu am pix, nu scriu. Mare chestie, zici că-i prima dată când nu scriu la un test! Îsi dădu ochii peste cap plictisită.
-Păi de ce să iei unu când... spuse dramatic însă zâmbind și scoase de la spate un simplu pix și îl întinse în fața ochilor ei zâmbăreț.
  -Eh, și? Vrei să te dai mare cu un pix? Ce patetic...bombăni ea în bărbie.
   - Să știi că nu e pentru mine. Eu am pix însă tu nu. Deci ți-l pot da pe al meu!
Tara ridică o sprânceană comfuză. Atâta fericire fiindcă vrea să-mi dea un pix? Pf...
-Atunci, mersi. Spuse și dădu să înșface pixul din mâna lui însă el îl zmuci înnapoi.
-Nea, nea! Nu așa de repede, nu pe gratis. Ochii lui se mări și o privi atent.
-Dacă vrei bani să știi...
-Nu! Nu vreau bani. Rânji și se apropie mai mult de ea.
-Să știi că nu am de gând să îți cad la picioare pentru un pix! Se încruntă nervoasă.
- Nu! Nici asta nu vreau. Rânji chițăind.
-Atunci ce mama naibii vrei? Se răsti ea.
-Ce zici de un pupic. Rânji entuziasmat închizându-și ochii și tuguindu-și buzele spre ea.
Tresări speriat când simți palma puternică ce se zdrobi puternic de oprazul lui.
Nu am glumit când am spus că am să-l pleznesc.
-Ce dracu ai? Urlă ea roșie la față.
El își mângâia ușor obrazul privind-o șocat. De ce nu voia să îl sărute? Toate fetele voiau asta? Ea de ce nu vrea? E doar un sărut până la urmă. Nu înțelegea de ce îi ceruse asta însă pur și simplu voia să îi zdrobească buzele de ale ei și să le frământe puternic. Oftă încins și o privi în continuare surprins de roșeața din obrajii ei. De ce se rușinase?
-E doar un sărut... ridică el din umeri.
Chipul ei căpătă o noanță puternică de roșu și se ridică furtunos. Un sărut! Auzi! Ea nu mai făcuse asta, nu știa cum să facă asta și nici nu voia. De ce? După să devină badjocora lui și să râdă de ea? Nu, nu abea nevoie de asta.

- Poți lua pixul ăla și ai grijă să-l bagi într-un loc unde nu răsare soarele! Urlă ea întorcându-se spre el. Îl văzu privind-o comfuz. Pufãi nervoasă și ieși din clasă și trântind ușa în urma ei.