Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 43

Pov. Tara

     Nu simțeam nimic. Nimic. Era atât de liniște...atât de plăcut...atât de bine...

   M-am lăsad pradă senzației copleșitoare de siguranță...până am început dă simt și să aud. Auzeam o respirație undeva aproape, simțeam căldură... M-am forțat să îmi activez "senzorii" și să depistez locul unde mă aflam. Un miros ușor înțepător de spirt, ceva fierbinte pe braț.

   Mi-am deschis ochii după mai mult timp în care doar am ascultat respirația regulată necunoscută. Lumina mă orbi enervându-mă la culme. I-am închis și i-am deschis de mai multe ori până ochii mi se obijnui cu lumina stânjenitoare. Am privit tavanul alb, apoi camera în care mã aflam recunoscând-o ca fiind cabinetul medical din liceu. Mi-am întors capul și l-am privit pe Kevin surprinsă. Dormea cu capul pe brațul meu ce avea mâneca trasă până la jumătatea brațului lăsând la iveală tăieturile de pe încheietură însă așa îi puteam simții fierbințeala obrazului. Cu cealaltă mână stătea cam incomod doar pentru a putea sta cu degetele împleticite cu ale mele. Am privit în jur să fiu sigură nu mai este nimeni în încăpere ce mi-ar putea vedea cicatricile, am oftat și m-am întors pe o parte privind chipul frumos al lui Kevin. Am zâmbit inconștientă și mi-am trecut mâna peste obrazul lui până în părul mătãsos, cum putea cineva să fie atât de perfect? Era o senzație ciudată de plăcere pe care o aveam când îmi înfigeam mâna în părul lui, aș fi vrut să pot să-l strâng în pumn însă ochii lui se deschiseră. Am resărit ridicându-mă în șezut și zmucindu-mi mâna de sub el  făcându-i capul să se trântească pe saltea, s-a ridicat privindu-mă zâmbind.

      -Zâmbeai. A rostit răgușit.

       Am înghițit în sec la auzul vocii lui, părea atât de ciudată și totuși incitantă.

      -Ei și? Nu am voie? Și chiar dacă nu am nu-i nevoie să-mi spui tu. M-am răstit întorcându-mi brusc capul spre el. O durere înțepătoare apăru în ceafă, am icnit și mi-am dus mâna în acea zonă simțind un pansament. În acel moment amintirea sărutului lui Kevin și Jasmine îmi apăru în minte, mi-am strâns pumnii nervoasă și am mârâit privindu-l cu ură.

       -Nenorocita a dacu. O omor... Am strâns din dinți sărind din pat și dănd să ies mai ceva ca o tornadă pe ușă, cel puțin asta am vrut fiindcă planul nu prea mi-a ieșit din pricina unui Kevin nesuferit ce se puse în calea mea.

       -Nu, nici să nu te gândești. Fără alte scandaluri! Și-a încrucișta brațele la piept vrând să pară autoritar. Arăta cei drept și puțin caragios cu părul ăla răvășit, de mine.

      -Uite păpușel, înțeleg că scorpia aia e frumoasa ta prietenă, dar promit că dacă mă lași să trec nu am s-o zmotocesc...prea rãu. Am dat să trec pe lângă el însă brațul său mă prinse și mă aduse în același loc.

      -No. A spus simplu cu accent.

      -Nu? Termină odată și dã-te că mă enervezi! L-am împins cu toată forța de care dispuneam însă nu am făcut altceva decât să mă obosesc degeaba. Am mârâit și am țipat cu putere. Dă-te, Kevin! Lasă-mã să...

      -Să ce? Să te iei cu roșcata la harță? Acum? Când e cu gașca ei? Am strâmbat din nas nepăsătoare. Și cu Nick? Privirea nepăsătoare s-a transformat într-una plină de teamă. Mi-am încordat maxilarul și l-am privit puternică.

       -Și? Nu-mi pasă! Dă-te! M-am aplecat dând să mă strecor pe sub brațul lui dar acesta fu mai iute și mă prinse ridicându-mă în sus.

       -Stai odată locului, încăpățânată mică ce ești! A bombănit trântindu-mă pe pat. L-am privit urât și i-am scos limba.

      -Brută! Am țipat și m-am aruncat pe spate ascunzâmdu-mi capul între perne. Am rămas așa așteptând să plece ca apoi eu să pot pleca după Jasmine. Am așteptat în tăcere făcându-mi planul în cap cu dibăcie. Oare plecase și nu am auzit eu ușa? M-am ridicat și l-am zărit la marginea patului, așezat pe vine cu capul pe braț.