Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 46

 
      Pov. Tara

     Eram moartă! Înainte cu câteva secunde ca ușa să se deschidă am fost împinsă brusc. Când m-am dezmeticit, câteva clipe mai târziu, am realizat cã Kevin mă îminse în debaraua de sub scări apoi intră și el în urma mea închizând fulgerător ușa. Am rămas împietriți privindu-ne unul pe altul și ascultând cum monstrul și cine îl mai însoțea intrară în hol. Tara îl privi rugător și își duse degetul la buze speriată. Dacă monstrul i-ar fi găsit....Doamne ce-ar ieși! Auzi tocuri de pantofi pe podea și pași mult mai grei.

       -Treci aici. Auzi vocea monstrului.

        -Oh, ești rău! Râse femeia.

       Își ridică privirea și întâlni ochii lui Kevin, acesta părea mai mult amuzat decât speriat, bine, el de ce ar fi?  El nu-l cunoștea pe monstru. 

            Speram să o ia pe femeia cu care sigur venise sigur să i-o tragă și să o ducă la el în cameră ca ei să poată ieși, dar asta nu se întâmplă fiindcă nu am auzit pașii lor pe scări. L-am îmins puțin pe Kevin ce stătea lipit de ușă, m-am lăsat pe vine și am privit prin gaura cheii. L-am văzut pe monstru stând în dreptul canapelei, femeia se apropie și îl sãrută atât de scârbos încât îmi venea să vomit, mâna blondei ce era foarte tânără și macheată exigent alunecă de pe piept în pantalonii monstrului iar acesta genu răgușit printre săruturi libidinoase, mai mult se lingeau decât să se sărute, la naiba, e prea scârbos. M-am depărtat și mi-am pus mâna la gură simțindu-mi stomacul zvârcolindu-se violent.

              Kevin îmi prinse mâna și mă trase în sus împleticindu-și degetele cu ale ei.  Mă privi încruntat și scutură strâmbându-se din nas, certându-mă din priviri că am privit pe gaura cheii. Am tras aer în piept alungând imaginea din mintea mea, mai văzusem astfel de scene, nu era prima dată, și mereu mă dezgusta asta.

           -Ah, mai repede! Gemu monstrul iar eu mi-am scuturat capul și am strâns ochii. Nici nu vreau să mă gândesc ce fac, în niciun caz. Mâna lui Kevin îmi mângâie părul pe sub glugă. Mâna sa caldă era atât de liniștitoare încât, absorbită de atingerea sa m-am apropiat lipindu-și șoldurile de ale sale. L-am auzit înghițind în sec, iar asta îmi făcu pielea de găină.

             -Mișcă-te odată!

        La naiba, era atât de ciudat să stau să ascult asta, bine, îl auzeam de fiecare dată când mă abuza, dar acum e diferit, acum era și Kevin și mă simțeam jenată, foarte rușinată de ce se întâmpla. Mi-a prins fața în palme și mi-a zâmbait de parcă nici nu-l afecta ce se întâmpla. Și-a strecurat mâna pe ceafa mea și m-a tras aproape de chipul său. Mi-am bulbucat ochii crezând că vrea să mă sărute iar buzele mi s-au întredeschis fără ca măcar să realizez ce se întâmplă. Rânji și își duse buzele în dreptul urechii mele.

            -Nu te jena. Șopti încet. Respirația sa zdrobită pe pielea mea era mortală, la naiba. Am răsuflat prelung și mi-am închis ochii. Am cumva impresia că el cu cât se apropia mai mult cu atât îmi era mai greu să-l depărtez.

            M-am depărtat un pas și am privit cum privirea îi devinde dezamăgită și se lasă în jos. Se încruntă deodată, se aplecă și își trecu degetele peste zgârieturile se pe podea. Mi-am închis ochii concentrându-mă să-mi abțin lacrimile. Am oftat și mi-am ferit cât de mult am putut privirea de a sa, ce era foarte confuză în legătură cu zgârieturile. 

           Am rămas privind zgârieturile de pe podea. Mâna sa se întinse și își împletici decetele cu ale mele, ne-am privit mâinile împreunate. Mâna sa mare o ținea strâns pe a mea, mult mai fragilă și plină de cicatrici, tăieturi, vânătăi și lovituri... Cu toate că el făcea gestul ăsta de fiecare dată când avea ocazia niciodată nu ne privisem mâinile, privirea lui Kevin căzu la fel ca a mea, pe mâinile noastre și zâmbi fragil. Îmi analiză scurt mimica feței nevăzând altceva decât confuzie.