Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

~ Un membru nou ~

   Eric și Michael îl traseră înăuntru.

   — Vezi dacă poți să-i faci ceva..., îi spuse Eric Kirrei.

   Kirra se apropie de tip și îi strânse mâna cu ambele sale mâini. Ea își închise ochii, se concentră și își folosi puterile. Când îi deschise la loc, rănile de pe trupul tânărului dispărură. Acesta își deschise ochii și se ridică brusc, speriat.

   — C-cine sunteți? U-unde sunt?! spuse acesta, dându-se mai în spate, pe coate. Se comporta de parcă fusese traumatizat zile întregi.

   — Totul va fi bine... Doar, liniștește-te! încercă Kirra să-l calmeze și făcu un pas spre el. Acesta se dădu înapoi, tremurând. Abia acum observă că durerea-i dispăruse. Rănile nu mai erau.

   — Cee!? D-de ce nu mă doare nimic!? tremură acesta din cap până-n picioare și-și pipăi locul în care avusese răni. Acesta observă că nu le mai avea de-adevăratelea și își roti îngrozit privirea prin încăpere. C-ce mi-ați făcu..., nu termină fraza, căci din cauza șocului leșină.

   După câteva ore, acesta se trezi într-un pat. În jurul lui stăteau ceilalți aleși, așteptând să se trezească.

   — Ok. Nu te panica. Nu îți facem nimic rău. Vrem să ne explici ce s-a întâmplat! îl repezi Carla.

   — Eu...N-nu știu..., se uită el speriat la toți.

   — Grozav! își dădu o palmă Eric. Carla îl luă de guler, ridicându-l puțin.

   — Ascultă! Va trebui să ne spui tot! îl privi ea fix în ochi, foarte serioasă. Tânărul respiră sacadat.

   — Hei, ușor..., o îndepărtă Kirra pe Carla.

   — Eu nu-mi aduc aminte decât că m-am întâlnit cu niște creaturi ciudate care m-au făcut să ajung în starea asta. Și așa m-am trezit, alergând prin pădurea asta ca un nebun. Apoi m-am izbit de ceva și nu am mai văzut nimic. După, m-am trezit aici. Și acum nu știu cum naiba mi s-au vindecat, din senin, rănile.

   — Du-te și fă un duș, îmbracă-te cu hainele din șifonier și după o oră ne adunăm toți să discutăm în sufragerie, la parter! hotărî Eric. Toată lumea ieși din camera lui, dar Carla mai zăbovi puțin.

   — Să nu cumva să-ncerci să pleci. Apropo, bine ai venit printre noi! rânji ea.

   — Stai...ce? Nu am de gând să rămân aici! se încruntă el, dar Carla deja plecase.

   Nu avu de ales. Pentru a afla cu adevărat ce se întâmpla, tânărul procedă așa cum îi spuse Eric. Acesta coborî, cam dezorientat, la parter unde-i găsi pe ceilalți.

   — Ia loc, te rog...îi spuse Eric, arătând spre fotoliu. Tipul necunoscut își roti privirea prin încăpere agitat, înghiți în sec și se așeză.

   Toți erau șocați de apariția lui. Arăta extrem de diferit față de prima dată când l-au văzut. Părul brunet era acum aranjat, dar i-ar fi stat bine cu el și ciufulit. Pielea era mult mai albă, chiar mult, mult mai albă și pe față, în câteva locuri, avea alunițe mici, mici mai mult precum niște pete. Ochii căprui aveau o sclipire galbenă pal la lumină, iar la întuneric aveau una neagră ce te făcea să te holbezi la el. Buzele lui erau subțiri și rozalii.

   — Cum te numești? zâmbi Carla, uitându-se atent la el.

   — Lăsați-mă să vorbesc eu..., vorbi Eric serios. Carla își dădu ochii peste cap, dar nu comentă.

   — Sunt Oliver.

   — Oliver...? întrebă Eric, dorind să-i cunoască numele de familie. Oliver lăsă capul în jos.

   — Nu știu... Nu-mi cunosc părinții adevărați. Am fost orfan de când mă știu, îi mărturisi acesta fără pic de amuzament. Zâmbetul se șterse de pe fața Carlei.

   — Atunci tu trebuie să fii Oliver UltraXGenius! își dădu seama Eric.

   Acesta scoase din buzunarul său o hârtie rulată. Eric o întinse pe toată, acesta devenind mai lungă. Pe ea erau înșirate numele aleșilor și semnăturile lor.

   — Kirra Life, spuse el, arătând mândru spre Kirra. Ea stăpânește viața. Te poate readuce la viață și ea ți-a vindecat rănile.

   — Ce? se încruntă speriat Oliver și se ridică brusc de pe fotoliu.

   — Calmează-te! Vei afla totul..., îi spuse Elysa.

   — Doar, stai jos, man și ascultă..., îi zise Michael. Oliver înghiți în sec și își lăsă trupul să cadă pe fotoliu.

   — Carla Hurts, spuse Eric și își îndreptă mâna spre ea. Ea este femeia cea puternică. Poate vedea orice detaliu până la zece kilometrii, iar când se enervează îi cresc unghiile lungi, ca niște mini cuțite.

   Așa, îi prezentă pe toți cei din încăpere. Oliver ascultă tot fără să se mai miște. Aproape că nici nu mai respira. Ce fel de festă era asta? Își băteau toți joc de el? Era așa de ușor să faci un om să o ia razna...

   Se trezi din gânduri când își auzi numele.

   — Oliver UltraXGenius. Ești cel mai deștept. Ai un IQ imposibil pentru un om, fie el și geniu. Înțelegi și poți vorbi orice fel de limbă ce a existat vreodată. Reții orice lucru îți dorești să-l ți minte. În minte poți vizualiza harta întregii lumi. Îți dai seama de unele lucruri foarte repede. Și ai viziuni. Singurul lucru pe care-l poți face pentru a te apăra dacă cineva te atacă este să tragi cu raze X din ochii tăi... Dar este periculos, și doar tu îți poți da seama cum, îi explică Eric.

   Oliver aproape că rămase paralizat. Apoi începu să râdă dintr-o dată.

   — Nu cred în supranatural... Ce festă mai e și asta? zise el enervat.

   — Acum crezi? spuse Michael când în palma lui apăru o flacără. Oliver tresări și își înghiți țipătul.

   — Dar acum? întrebă Carla, rânjind și îi arătă unghiile sale alungite. Oliver tresări din nou.

   — Ce zici de acum? zâmbi la rândul ei Ely, când îi apăru un curcubeu în palmă.

   Oliver nu mai avu putere să mai zică ceva. Înmărmurise la propriu. Se pare că ei nu-l păcăleau. Se pare că el singur se păcălea, necrezându-i pe ei. Se pare că acesta era adevărul...

   — Ajunge! își ridică tonul Eric. Totuși nu vrem să-i provocăm vreun infarct, pufni el. Oliver își schimbă starea brusc, când auzi ce spuse Eric.

   — Nicio problemă... Sunt ferm convins! spuse Oliver, ridicându-se de pe fotoliu de parcă reînviase.

   — Bine ai venit printre noi! îi spuseră ceilalți.

   — Am fost înzestrați cu aceste puteri pentru a lupta împotriva extratereștrilor răi, adică pentru a-i salva pe pământeni. Ne-a mai rămas de găsit doar o tipă pe nume Tina Twin, care este și ea la fel ca noi. Detaliile poți să i le spui tu, Carla? Condu-l în camera lui și prezintă-i noua casă! vorbi Eric.

   Kirra se îndreptă spre Eric. Ely și Michael începură o conversație. Carla îl conduse în camera pe Oliver.

   — Bine ai venit printre noi..., Oliver! îi mai spuse o dată ea, zâmbind.

   Nu apucă să-i răspundă. O durere fulgerătoare îi străbătu capul. Acesta țipă, ținându-se cu mâinile de cap și căzu în genunchi. Carla se aplecă lângă el.

   — Oliver, Oliver...Oh, Doamne! Ce se întâmplă? Oliver! se agită Carla.

   Oliver mai țipă din nou, de parcă cineva i-ar fi sfâșiat pielea. Ceilalți urcară scările alarmați. Prea târziu. Oliver căzu la pământ total inconștient.

_____________

Pooostez căci mai am de scris doar epilogul cărți! V-am pupat! :)))