Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

In the middle of the war

   " Bum-bum..., bum-bum!" ritmul inimii lui Eric reveni la normal. Câteva secunde mai târziu, acesta își recăpătă conștiința și începu să se miște, încercând să se elibereze de sub bucățile de piatră grozave de mari.

   Unu, doi, trei... Bucata uriașă din tavanul tunelului, ce-l strivise pe Eric sub apă, zbură la câțiva metrii depărtare, scoțând un sunet de prăbușire și sfărâmare, la contactul cu alte bucăți rigide.

   Kirra-și ridică privirea din pământ șocată, la fel ca restul aleșilor, care rămăseseră cu gura întredeschisă. Eric își scutură aripile negre, cu grijă, apoi și hainele. Își luă zborul de acolo și ateriză la un metru de aleși.

   — Cum poate fi așa ceva posibil, Eric? Cum? întrebă Oliver confuz, șocat, neînțelegând nimic.

   Kirra, abia când Eric făcu încă doi pași spre ei, se ridică în picioare, realizând că într-adevăr, cel ce îi stătea în fața ei, era el.

   — Uite așa! spuse Eric, pufnind și zâmbind în colțul gurii. Toată lumea se încruntă, chiar și dragonul Chanel care pufăi, însă mai puțin Kirra care încă era cu gura întredeschisă de uimire.

   — Încă n-ați priceput că Eric apare chiar și din mormânt, când noi suntem siguri că nu se va mai întoarce? Ei bine, cine știe secretele lui, ca să garanteze dacă învie, reînvie...? pufni Michael deloc surprins de apariția lui.

   Acesta se abținu din greu să nu decidă el dacă Eric va mai trăi. Ba chiar, nici el nu știa cum se controlase până acum, cum își potolise setea de luptă și răzbunare față de Eric. Probabil că roșcata era singurul baraj dintre cei doi tineri, altfel nu ar mai fi rămas din ei decât cenușa.

   — Exact! îi dădu dreptate Eric cu obrăznicie și ură-n glas.

   Kirra îl îmbrățișă brusc, strângându-l puțin, mai mult pentru a nu leșina din cauza șocurilor frecvente. Eric rămase cu mâinile pe lângă corp, de parcă o forță negativă le-ar fi imobilizat să nu o îmbrățișeze. Într-un final, Eric își îndreptă cu greu mâinile spre talia Kirrei, dar în loc să o îmbrățișeze, să o strângă la piept, o respinse.

   — Hai mai încolo, lupta abia acum începe..., spuse Eric fără nicio emoție.

   — Ce? zise Carla încruntată.

   — V-am mai spus odată că Exilienii mor doar dacă le înfigeți sabia asta în piept! ridică Eric tonul.

   — Normal, bolborosi Michael încet, dându-și ochii peste cap.

   Aleșii și Chanel îl ascultară și plecară împreună mai departe.

   Bucățile din tavan începură să se miște, iar câteva secunde mai târziu se făcură praf. Aleșii se opriră din drum, întorcându-se cu fața la imaginea dezastrului.

   Exilienii se ridicară nevătămați de prin ruine și se îndreptară spre zona Ghearele Morții, unde se aflau acum aleșii, Chanel și Eric.

   — Dar-ar Exilienii să dea! se enervă Ely.

   — Ce? Doar nu credeați că va fi așa de ușor, nu? pufni Eric, dându-și ochii peste cap, amuzat.

   În scurt timp, Exilienii apărură în fața lor, însă fără să dea vreun semn de luptă.

   — Ce se întâmplă cu voi? Ați fost aleși să luptați împotriva răului, nu binelui! Se pare că v-am ales greșit! se auzi în mintea tuturor vocea unui Exilien.

   — Nu-i luați în seamă! Încearcă să ne distragă! spuse Eric, privindu-i cu ură.

   Unii din extratereștrii se pregătiră de atac. Alții nici nu se clintiră.

   — Ce faceți!!? Îi motivați să se lupte cu cei care i-au înzestrat cu puteri divine!? Fix acum când Exilienii vor veni?! vorbi telepatic unul din ei.

   — Îmi pare rău, dar aceștia nu mai sunt aleșii noștri! Sunt ai Lor! îi răspunse unul din cei care porniră spre luptă.

   — La ataaac! porunci Eric.

   Michael începu să arunce cu foc în ei, totodată înfigându-le sabia cu o viteză inimaginabilă.
Tina se transformă într-un dinozaur, dărâmându-i din picioare pe Exilieni, în același timp străpungându-le pieptul cu sabia care de abia o putea ține. Elysa înălță din zăpada stranie ce nu era rece, cum ar fi trebuit, plante otrăvitoare ce se
încolăciră pe trupurile Exilienilor. În acest mod îi imobiliză, timp perfect pentru a-i înjunghia cu sabia dată de Eric. Oliver se descurcă binișor cu mânuirea sabiei, dar mai mult cu mintea sa extraordinară.

   Exilienii aruncară rapid cu "globulețe" de energie albă-albăstruie, dar nu prea reușiră să-i nimerească, fiind puțin slăbiți din pricina dezastrului de mai devreme. 

   Carla se luptă din greu cu sabia, nimicindu-i pe capete. Însă ea începu să aibă nevoie de o pauză pentru a se recupera. Eric n-avea nici o treabă, îi ucidea cu o asemenea ușurință, încât părea că o face numai din plăcere și plictiseală.

   Chanel nu făcuse nimic până atunci. Încercase de mai multe ori să intre și ea în luptă, acompaniindu-i pe tovarășii, stăpânii săi, dar... Era doar o pisică ce putea face? Pardon, era un dragon acum.

   " Stai puțin... Acum sunt un dragon!!!" își aminti Chanel, pregătindu-se să sufle foc asupra Exilieniilor. Se îmbărbătă și încercă să scuipe foc, însă...râgâi. Mai încercă odată, furioasă când o văzu pe Ely aproape lovită de un glob de energie. Atunci suflă foc asupra lor, lăsându-i pe aleși cu gura căscată, iar Eric rânji satisfăcut.

   Unul dintre Exilieni se enervă la culme și îi aruncă un glob de energie mare în capul dragonului. Chanel se prăbuși în zăpadă leșinată.

   Elysa urlă și se răzbună, ucigându-l pe Exilien și încă pe alții, în scurt timp.

   Hmm... Dar Kirra? Uitasem de roșcata încăpățânată? Bineînțeles că nu.

   Kirra se lupta, cu toate forțele ei, doar cu sabia dată de Eric. Nu-și folosise puterile demult... Așa că de abia acum se gândi să profite de ele. Își puse sabia în teacă, ferindu-se de atacurile Exilienilor și trecu la acțiune.

   Se concentră, își adună toate puterile și încercă să scape de orice limită, dând frâul liber puterii sale. Nimic. Absolut nimic. Doar un blocaj ce nu o lăsa nici măcar să-și folosească o picătură din putere. Mai încercă, spunâdu-și că nu se concentrase bine, aproape fiind lovită de un extraterestru, dar o apără Oliver.

   Și iar încercă cu disperare, din nou și din nou și din nou...Nici măcar un semn amărât că ar fi avut vreodată puteri supranaturale. Panica și stresul o cuprinse în toată nebunia, agitația și războiul din jurul ei. Știa ce se întâmplase... Își aduse aminte vorbele lui Eric: " Inubii au vrut ca eu să plec pentru că eram împreună cu tine. Eu n-am voie să fiu cu oricare din voi până la luptă, altfel puterile voastre vor dispărea!"

   Puterile ei se duseseră pe apa sâmbetei. Nici urmă de ele. Și cum nu se putea mai bine, un Exilien îi luă rapid sabia din teacă, repezindu-se la pieptul ei.

   " Hm! La naiba! Am să fiu ucisă cu propria sabie. Cel puțin voi muri pentru ceva nobil..." gândi Kirra în ultimele secunde.

   — Hai, fă-o! îi spuse roșcata acceptându-și soarta și uitându-se urât la creatură. Exilienul atât așteptă.

___________________

Pam-pam! M-am întors acasă și acum pot posta în sfârșit când doresc. Vă las cu puțin suspans, neștiind când voi posta următorul capitol deoarece în ultimul timp mă aflu într-o stare ciudată și nu știu cum să scap de ea: m-am apucat de volumul 2, știu ce să scriu, am timp, dar nu mai am chef, mi-e silă, nu știu de ce...Help me.