Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

One chance

   Kirra adormi pe umărul lui Eric. El nici nu se clinti timp de o oră. Oliver ațipi în poala Carlei, iar restul în fel de fel de poziții, prin iarbă.

   Eric dădu din umăr pentru a o trezi pe Kirra. Timpul se scursese. Acum și nicicând altcândva, lupta avea să înceapă.

   — Trezește-te, Kirra! Mai e foarte puțin..., spuse Eric sec.

   Kirra mormăi, se întinse puțin și într-un final se trezi și fu gata de luptă. O trezi pe Carla și o rugă ceva.

   — Carla trezește-i tu, te rog..., spuse ea zâmbind și făcând semn spre unghiile ei.

   Carla înțelese perfect. Aceasta  se apropie de bolovanul pe care stătuseră Eric și Kirra. Unghiile începuseră să-i crească, prefăcându-se în niște gheare lungi, din metal. Un rânjet diabolic îi apăru pe față și începu să zgărie bolovanul, provocând un sunet asurzitor. Încet-încet, aleșii se treziră deranjați.

   — Aoleu, Carlo! vociferă Michael primul.

   — Pe toți aleșii! Termină, Carla! Zici că mi-ai zgâriat creierul! spuse Oliver, trezit din somn, cu ochii întredeschiși.

   — Gata, gata, am înțeles ideea! Ne-am trezit toți! mormăi Tina.

   — Nu încetez pană nu vă și ridicați, puturoșilor! râse Carla.

   O apucă și pe Kirra râsul. Însă Eric zici că era făcut din piatră, nici măcar nu observai când respira. Pur și simplu când îl vedeai, îți era frică și să stai la un metru de el, nu știai ce apucături avea.

   — Ajunge! Carla..., spuse el cam tare, repezindu-se nervos spre ea, dar se domoli imediat când Kirra îl trase puțin mai înapoi.

   Carla se opri, încruntându-se și uitându-se urât la Eric. De multe ori, Carla se mai întreba dacă este același om pe care-l întâlnise ea și Kirra la petrecere. Și aproape de fiecare dată când îl analiza, uitându-se atent în ochii lui, nu observa decât întuneric. Și răspunsul acelei întrebări devenea incert, dar Carla avea o presimțire că era chiar negativ.

   — Toate bagajele le lăsați aici, le spuse Eric.

   Ceilalți se treziră de-a dreptul. Se pregătiră și tocmai când Eric dori să le spună ce urmau să facă, bineînțeles cu un aer superior, Kirra îl întrerupse.

   — Asta a fost, după zidul ăsta începe lupta. Iar..., Eric nu apucă să-și termină fraza căci îl întrerupse Kirra.

   El le făcuse semn spre un zid, identic ca acela prin care trecuseră ei în pădure. Arăta, fără nicio îndoială, la fel...ba chiar, iarăși erau crengile unor copaci de pe părțile extreme ale zidului, împletite prin cărămizi. Numai că, un singur lucru îl deosebea, și unul destul de evident: un cerc perfect, cu șase scobituri cubice la distanțe egale, iar în centrul cercului mai era o adâncitura de forma unui romb.

   — Nu uitați... Suntem o echipă, poate mai mult de atât, sau poate nu simte asta toată lumea. Ne-am antrenat cu toții aproape de un an, așteptând cu groază lupta ce poate însemna sfârșitul. Dar înainte de orice, toți pentru unul și unul pentru toți!!! spuse Kirra, abținâdu-se să nu plângă.

   — Toți pentru unul și unul pentru toți! repetară ceilalți, în timp ce Eric își încordă maxilarul.

   — Puneți-vă pietrele în scobituri, le ordonă Eric.
Îl ascultară și procedară întocmai cum le indică el. După ce fiecare piatră" își găsi" locul, rămase o singură scobitură, cea în formă de romb.

   Eric scoase din buzunarul gecii lui o piatră cam de aceeași formă ca a lor, doar că mai subțire și în formă de romb. Era neagră, nu strălucea deloc și avea o tentă roșiatică închisă.

   Eric se uită o clipă la piatra din palma sa și și-o puse la loc în buzunar. Se întoarse spre bagajul lui, lăsând privirile aleșilor să-l urmărească. Acesta își deschise bagajul, care era cel mai mare dintre toate și începu să scoată niște săbii stranii. Unii din aleși îl priveau cu gura căscată, alții doar încruntați.

   Eric scoase șapte săbii la fel, de lungimea femurului. Toate aveau mânerul negru, lama zimțată și lată, neagră în jurul căreia era un fum întunecat, transparent, ca o aură a sabiei.

   — Luați-vă câte una...ce așteptați!? zise Eric din senin, trezindu-i la realitate pe aleși. Fiecare-și luă o sabie, imediat simțind o forță negativă, dar se gândiră că nu sunt decât emoțiile lor.

   — Staați! Trebuie să fac ceva! strigă Ely în gura mare, atrăgând asupra ei toate privirile.

   Își îndreptă mâinile spre cer, din ele ieșind șase raze colorate, fix culorile curcubeului. Acestea se așezară singure în ordine, pe cer, formând un curcubeu.

   Ely se întoarse cu fața zâmbind, bucuroasă, chiar țopăind până la zid. Aleșii zâmbiră și ei, susținâdu-i optimismul care îi dădea putere.

   Veniră toți din nou, în fața peretelui de piatră, Eric fiind primul. Își scoase iar piatra și de această dată o puse la locul ei și pământul începu să se  cutremure.

    — Țineți-vă bine, zidul se desparte în două și se produce acest cutremur, le răspunse Eric întrebărilor ce tocmai urmau să vină. El nu se dezechilibră deloc, în ciuda zbuciumului.

   Ely, cu Chanel în brațe, și Tina se susținură reciproc, la fel ca Oliver și Carla. Kirra se uită "supărată" la Carla, care repede se aruncase în brațele lui Oliver, în loc să vină la ea, și nefiind atentă, aproape căzu. Însă, Michael o prinse și o susținu perfect, punându-i mâinile puternice în jurul taliei și încercând să nu cadă el peste ea. Mii de fiori pe șira spinării o cuprinse pe Kirra, iar pentru o secundă se opri timpul în loc pentru ea.

   Totul se întâmplă rapid. Cutremurul nu dură mai mult de un minut. Zidul se despărțise, lăsându-i pe aleși să pătrundă pe meleagurile unde aveau să lupte pentru soarta lor, a omenirii, a tuturor...

   Ceilalți trecură deja "pragul", așteptând-o și pe Kirra să procedeze la fel. Privirile erau ațintite asupra ei, inima începu să-i bată și mai rapid, realizând că lupta va avea loc chiar în următoarele câteva minute. Un pas...și avea să cunoască o bătălie adevărată, cu sânge, să lupte orice ar fi, deși frica îi intrase până-n măduva oaselor.

   " Hai, Kirra, trebuie să fii puternică! Trebuie să lupți! Măcar pentru ceilalți, dacă nu pentru tine! Gândește-te la ei și fă tot posibilul să-i păstrezi în viață...Încearcă sa lupți ca un erou, căci precum un luptător nu-i de ajuns!" se îmbărbătă ea în minte.

   Îi privi pe toți în ochi, pe Michael, pe Eric, pe Carla, Oliver, Tina, Ely, chiar și pe Chanel... Îi privi cu atenție și descoperi curaj, ambiție, putere, dorință de revoltare..., dar și acel gram de îngrijorare. Atunci, roșcata zâmbi în colțul gurii: " Cine a spus că un erou nu se teme de luptă?" gândi ea.

   Păși, lăsând în urmă totul: lumea pentru care luptau, amintirile, trecutul. Acum  depindeau de prezent.  

   " Avem o singură șansă. Nu o putem pierde. Noi suntem aleșii, nu am fost aleși degeaba" mai adăugă roșcata mintal.

   — Hai să facem asta! spuse Kirra, alăturându-se aleșilor și lui Eric, simțind cum, pentru prima dată, inima ei nu mai pompa doar sânge, ci și curaj.

_________________

Yaaay! Am reușit să postez! Nu mai e foarte mult din carte :(((